11 accidente de muncă într-o lună

munca la negruŞeful Inspectoratului Teritorial de Muncă (ITM) Mureş, Andrei Mureşan, a anunţat miercuri că pe parcursul lunii iunie în judeţ s-au înregistrat 11 accidente de muncă soldate cu incapacitate temporară de muncă, majoritatea în domenii precum fabricarea îngrăşămintelor şi produselor azotoase şi fabricarea instrumentelor muzicale. ‘În luna iunie, angajatorii au comunicat către ITM Mureş un număr de 19 evenimente, din care au fost încadrate ca accidente de muncă 11 evenimente, toate fiind soldate cu incapacitate temporară de muncă (…) Pe parcursul lunii iunie, inspectorii ITM Mureş au efectuat 66 de controale la agenţii economici de pe raza judeţului, fiind vizate, în principal, depistarea angajatorilor care nu respectă legislaţia în domeniul securităţii şi sănătăţii în muncă a angajaţilor. În urma acestor controale au fost constatate 35 de deficienţe, dispunând tot atâtea măsuri pentru remedierea acestora’, a arătat Mureşan.

Potrivit acestuia, echipele de control au sancţionat 35 de angajatori şi au aplicat 35 de sancţiuni contravenţionale, din care 31 avertismente şi 4 amenzi, valoarea totală a amenzilor ridicându-se la 34.000 lei. Andrei Mureşan a precizat că printre deficienţele constatate se regăsesc lipsa cursurilor de pregătire în domeniul securităţii şi sănătăţii în muncă cu o durată de cel puţin 40 de ore pentru reprezentanţii lucrătorilor, lipsa apărătorilor de protecţie la utilaje, truse medicale incomplete, nepurtarea echipamentelor individuale de protecţie, lipsa semnalizării de securitate sau lipsa analizelor medicale periodice.

AGERPRES

print

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.