14 muncitori depistaţi că munceau la negru luna trecută

La nivelul Inspectoratului Teritorial de Muncă Mureș, în cursul lunii februarie 2017, au fost efectuate 137 acțiuni de control din care 79 acțiuni în domeniul relațiilor de muncă și 58 acțiuni în domeniul securității și sănătății în muncă.

Obiectivul principal al acțiunilor de control din cadrul Serviciului Control Relații de Muncă l-a reprezentat identificarea muncii nedeclarate. Cu ocazia acestor verificări au fost identificate 14 de persoane care prestau activitate fără forme legale și 28 de persoane care prestau muncă nedeclarată. S-au aplicat sancțiuni contravenționale pentru 47 agenți economici. Cu ocazia acestor verificări inspectorii de muncă au aplicat 60 de sancţiuni contravenţionale, din care 35 de avertismente şi 25 de amenzi în cuantum de 176.500 lei și s-au dispus 297 de măsuri obligatorii, pentru deficienţele constatate.
Domeniile de activitate ale angajatorilor în care s-au identificat persoane care prestau activitate fără forme legale sunt:comerț,întreținere auto,creștere bovine,agent de ocupare a fortei de muncă,restaurant,coafura.

Inspectorii de muncă din cadrul Compartimentului Control Securitate şi Sănătate în Muncă au efectuat 58 controale Au aplicat sancţiuni pentru 25 angajatori, constatându-se 29 neconformităţi în domeniul SSM, fiind aplicate sancţiuni contravenţionale, după cum urmează : 24 avertismente şi 5 amenzi în cuantum de 41.000 lei.
Totodată au fost analizate şi avizate 7 dosare de cercetare a evenimentelor depuse de către angajatori, iar 5 dosare au fost analizate şi retrimise angajatorilor pentru completări şi modificări.
Domeniile de activitate ale angajatorilor care au fost sancţionaţi sunt: exploatare forestieră, fabricarea mobilei, fabricarea de construcţii metalice şi părţi componente ale structurilor metalice, comerţ cu amănuntul în magazine specializate, comerţ cu ridicata al produselor cosmetice şi de parfumerie.
Un număr de 3 dosare de cercetare a evenimentelor mortale sau colective, întocmite de ITM Mureş şi avizate de Inspecţia Muncii, au fost înaintate către organele de urmărire penală.

print

Share

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.