200 de milioane de dolari, investiții în Azo

Compania Ameropa a finalizat procedura de achiziţie a Combinatului chimic Azomureş, conform înţelegerilor semnate la sfârşitul anului trecut. Prin achiziţia celui mai important producător de îngrăşăminte din România, Ameropa îşi consolidează poziţia pe piaţă şi introduce Azomureş, împreună cu cei 2.600 de angajaţi, într-o reţea mondială de producere şi comercializare a îngrăşămintelor pentru agricultură. Grupul Ameropa şi-a asumat în momentul tranzacţiei investiţii de peste 200 de milioane de dolari, investiţii ce vor viza echipamente de protecţie a mediului şi de eficientizare a producţiei de îngrăşăminte, în special la instalaţiile de azotat de amoniu şi uree. Modernizarea actualelor echipamente va reduce impactul asupra mediului, inclusiv în cazul imisiilor de amoniac. Investiţiile sunt planificate să se deruleze în următorii patru ani, astfel încât activitatea pe platforma chimică să respecte normele de protecţie a mediului, conform legislaţiei în vigoare.

În plus, Azomureş este în discuţii avansate pentru finalizarea primelor contracte cu furnizorii de echipamente şi în următoarele două luni vor fi oferite detalii despre primele investiţii. ,,Preluarea Azomureş este o tranzacţie importantă pentru Ameropa şi o premisă de dezvoltare în viitor. În cadrul grupului, Azomureş reprezintă deja un brand puternic în domeniul îngrăşămintelor chimice, iar investiţiile pe care le vom derula la Tîrgu-Mureş vor consolida acest lucru”, a declarat dl. Jan Kadanik, vicepreşedinte al Consiliului de Administraţie al Azomureş.

Grupul Ameropa a fost fondat în 1948, este un trader internaţional de cereale şi îngrăşăminte, cu capital privat elveţian, care acoperă pieţe din Statele Unite, America de Sud, Europa, Asia şi Australia, precum şi pieţe emergente din Africa de Nord şi Orientul Mijlociu. La nivel mondial Ameropa vinde anual 10 milioane de tone de îngrăşăminte chimice şi 7,5 milioane de tone de cereale.

Cristina Vancea

print
Share

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.