Rezultatele la examenul de bacalaureat au fost afișate. Iată care au fost cele mai mari medii obținute la noi în municipiu și la ce licee. Cele mai mari medii a obținut-o șase elevi de la COLEGIUL NAȚIONAL “ALEXANDRU PAPIU ILARIAN” TÎRGU MUREȘ- BURDULEA ILINCA LAURA – 9.98; NICUŞAN ANDREI LEONARD- 9,98; POP ANDREEA ALEXANDRA –…
Zi: 5 iulie 2017
BULGAKOV 17, selecționat pentru Festivalul Național de Teatru 2017
Spectacolul Companiei Liviu Rebreanu, BULGAKOV 17 (după Maestrul şi Margareta) regia Bocsárdi László, a fost selecționat pentru Festivalul Național de Teatru 2017, festival ce se va desfășura în perioada 20 – 30 octombrie la București! Anul acesta, ediţia cu numărul 27 a Festivalului Naţional de Teatru îi este dedicată marelui actor Victor Rebengiuc. Festivalul este…
Experiență deosebită într-un bar de gheață la Caravana „EU SUNT 12”
Caravana „EU SUNT 12”, o experiență senzorială și multimedia oferită de Bergenbier, poposește, în data de 4 iulie 2017, între orele 14.00 și 23.00 și la Sighișoara, în Piața Octavian Goga. În cadrul evenimentului publicul va avea ocazia să privească și să participe la experiențe deosebite precum realitate virtuală și realitate augmentată, va putea trăi…
Locuri de muncă la Primăria Sighișoara
Municipiul Sighișoara organizează concurs de recrutare pentru ocuparea următoarelor posturi contractuale vacante: 1. Referent de specialitate I în cadrul Centrului Național de Informare și Promovare Turistică – funcție contractuală de execuție – 1 post: – Studii liceale, respectiv studii medii liceale, finalizate cu diplomă de bacalaureat; – Perfecţionări (specializări): absolvirea cu diplomă sau certificat de…
Ce evenimente culturale se desfășoară în Sighișoara în această lună
4 iulie : Caravana “EU SUNT 12” – Piața Octavian Goga 1–14 iulie: Expoziția de pictură ,,Alb și Negru” – Galeria de Artă Contemporană Turnul Fierarilor 14 iulie – 16 iulie: Zilele Maghiare 27 iulie: Expoziția de carte ,,Sighișoara – oraș european. Cultura sighișoreană în perioada umanistă și iluministă, parte integrantă a culturii europene” –…
Absolvenții de Clasa a VIII-a, așteptați la liceu și școli profesionale
Repartizarea computerizată pentru absolvenții de clasa a VIII-a în învățământul liceal de stat va avea loc pe 12 iulie. Depunerea dosarelor de înscriere la unitățile de învățământ la care candidații au fost repartizați se va face între 13 și 17 iulie. Rata de promovabilitate în țară la Evaluarea Națională după contestații este de 77%. Distribuția…
Noi planuri cu autostrăzi
Ministrul Transporturilor, Răzvan Cuc, a anunţat miercuri că în 2017 vor fi lansaţi 800 de kilometri de autostrăzi şi că i-a prezentat premierului „o listă cu constructorii neserioşi”, dar şi „o listă cu contestatarii de meserie”. „Am deblocat până acum proiecte de infrastructură care valorează în total 14 miliarde de euro. Lansăm 800 de kilometri…
Ministrul Mediului, în urma protestului privind urşii: Va exista o cotă de intervenţie în 2017 de 350 pentru carnivorele mari
Ministrul Mediului, Apelor şi Pădurilor, Graţiela Gravrilescu, i-a asigurat, miercuri, pe protestatarii veniţi la minister să atragă atenţia cu privire la suprapopularea urşilor în judeţele Harghita, Mureş, Covasna şi Braşov, că va emite un ordin prin care este stabilită o cotă de intervenţie de 350 la carnivorele mari, în 2017. ”După aproximativ un an şi…
Showul autobuzelor continuă la Tîrgu Mureș
O explozie puternică, în jurul orei 14,53 i-a pus în mișcare pe locuitorii cartierului Tudor Vladimirescu. Pe la geamuri, prin balcoane fiecare căuta să vadă ce s-a mai întâmplat în cartierul lor considerat pașnic mai până ieri. Din fericire nu a avut viteză autobuzul, unul lung, de generație veche, care circula pe Bulevardul Pandurilor, probabil…
A dispărut din Sânpaul
Inspectoratul de Poliţie Judeţean Mureş solicită sprijin în vederea depistării unui bărbat care, la data de 1 iulie a.c., a plecat voluntar de la U.P.U. SMURD Tg. Mureș şi până în prezent nu s-a întors la domiciliu sau la spital. MOCA IOAN, din comuna Sînpaul, este în vârstă de 56 de ani şi are următoarele…
FotbalTenis Tîrgu Mureș, pe podium la Cupa României 2017
ACSGMA-FotbalTenis, modestul club tîrgumureșean cu ambiții mari, după cantonamentul cu echipa națională de FotbalTenis organizat în vederea pregătirii Campionatului European din acest an, a participat la Cupa României Boromir 2017.Evenimentul desfășurat la Mamaia în perioada 30 iunie-2 iulie s-a terminat cu locul III la Seniori U 21 și Seniori mixt pentru clubul mureșean.” Ne bucuram…
Berea produsa in Romania, stimul al economiei locale
Producția de bere are un rol determinant în dezvoltarea economiilor locale, atât prin locurile de muncă pe care le creează și contribuțiile constante la bugetele de stat și locale, cât și prin sprijinul fermierilor locali de cereale și hamei, afirmă reprezentanții Asociației Berarii României, alături de reprezentanții Asociației Producătorilor de Hamei din România și ai…
Accidente şi infracţiuni rutiere
În data de 04.07.2017, ora 10.24, pe strada Predeal, din municipiul Tîrgu Mureș, un bărbat, de 61 ani, din Cristești, cu un autoturism, pe fondul nepăstrării unei distanțe corespunzătoare în mers a intrat în coliziune cu un vehicul destinat exclusiv tragerii cu mâna condus de o femeie, de 50 ani, care nu folosea corespunzător partea…
Festivalul și Universitatea de vară VIBE reașează Târgu Mureşul pe harta festivalurilor din România
Peste 5000 de tineri vor sosi la Tîrgu Mureș pentru a participa la festivalul Vibe, organizat în spatele complexului Weekend. Pe cele patru scene ale festivalului vor urca artiști internaționali de renume, ca Borgore sau Pendulum DJ Set, ultimul fiind la al doilea concert în Tîrgu Mureș, după ce în 2007 a urcat pe scena…
Vernisaj caritabil dedicat luptei împotriva cancerului
O expoziție de grafică și ilustrație tradițională intitulată Black Ribbons and Ravens Gold va fi vernisată în 23 iulie 2017 la ora 11, la resto lounge din strada Mihai Viteazul nr. 60 din Tîrgu Mureș. “Vernisajul caritabil dedicat luptei împotriva cancerului expoziție conține lucrări de grafică și ilustrație tradițională, taote pe hîrtie , donate secției…
A dispărut de acasă
Inspectoratul de Poliţie Judeţean Mureş solicită sprijin în vederea depistării unei femei care, la data de 1 iulie a.c., a plecat de la domiciliul din comuna Cuci, judeţul Mureş si până în prezent nu s-a mai întors. MĂRGINEAN CORNELIA, este în vârstă de 83 ani şi are următoarele semnalmente: • Înălţime 1,55 – 1,60 m,…
Patru localităţi din judeţul Mureş vor rămâne joi, 6 iulie, fără gaze naturale
Delgaz Grid va sista alimentarea cu gaze naturale, joi, 06 iulie a.c., începând cu ora 09.00, în localităţile Mica, Ceuaş şi Lepindea, precum şi în localitatea Cristeşti – începând cu ora 08.00. Sistarea este necesară pentru a permite companiei Transgaz să efectueze lucrări specifice la sistemul de transport al gazelor naturale. Reluarea serviciului de distribuţie…
Raport de activitate către mureșeni al deputatului Florin Buicu
Prima sesiune parlamentară aferenta anului 2017 a adus rezultate ale muncii desfășurate în cadrul Camerei Deputaților, transpuse în legi dezbătute de cele două camere ale parlamentului, promulgate de președinție, care au efecte asupra mureșenilor. Modificările legislative din această sesiune vin în completarea modificărilor legislative anterioare, promovate de PSD Mureș. În calitate de deputat am avut…
Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.