Pe lângă Lacul Ursu, stațiunea Sovata va mai fi recunoscută și printr-un aquaparc și o pârtie de ski

Vineri, 4 august, Guvernul a dat publicității Programul Multianual pentru dezvoltarea investițiilor în turism şi pentru aprobarea criteriilor de eligibilitate a proiectelor de investiţii. Astfel, am aflat vești îmbucurătoare pentru județul Mureș, mai exact pentru stațiunea Sovata care va avea, conform listei proiectelor incluse în Master-Planul investiţiilor în turism, o… Continuare

Semnăturile pentru Legea Tuberculozei, adunate de mureșeanca Paula Rusu, au ajuns la Comisia de Sănătate de la Camera Deputaților

Joi, 3 august, mureșeanca Paula Rusu a înmânat, deputatului social-democrat Florin Buicu, preşedintele Comisiei pentru sănătate şi familie din Camera Deputaţilor, o petiţie semnată de aproximativ 5.000 de persoane care susţin adoptarea cât mai grabnică a Legii Tuberculozei. Mureşeancă de origine, jurnalista Paula Rusu a renunţat la televiziune pentru a… Continuare

Șapte filme valoroase la a VI-a ediție de ”Pădurea Rotunda”

Cea de-a VI-a ediție a evenimentului ”Pădurea Rotundă”  se va desfășura între 14-20 august 2017 și va include proiecții de film european, artiști în rezidență, un concert de jazz și ateliere de artă pentru copii. În cadrul evenimentului vor fi proiectate șapte dintre cele mai valoroase producții cinematografice ale ultimului an,  semnate… Continuare

Tabără de handbal infantil la Târgu Mureş

Astăzi, la Târgu Mureş începe o nouă ediţie a taberei Erima Minihand. Tabăra reuneşte 14 echipe de hanbal şi juniori IV din Ungaria şi România. Iata programul competiţiei:   Luni, 7 august 2017: ora 20:30- festivitate de deschidere- tricouri și bidonașe pentru copii (Sala de conferințe a Hotelului Imperial Inn)… Continuare

Sore, Lidia Buble, Randi și o mulțime de interpreți de muzică populară vor urca pe scena din Iernut de Zilele Orașului

În perioada 18-20 august se vor organiza Zilele orașului Iernut.  Zilele orașului Iernut promovează dansul și muzica populară, tradițiile și obiceiurile populare autentice. Astfel, duminică, pe 20 august, Ansamblul Iernuțeana și invitații săi vor organiza un tezaur de zile mari, unde iernuțenii și nu numai vor putea asista la un… Continuare

Iubitor de mâncare? Vino la Street Food Festival 2017

În perioada 15-17 septembrie, în Cetatea Medievală Tîrgu Mureș se va desfășura Street Food Festival 2017. Evenimentul va include Good food & drinks, cooking show-uri, distracție, animație pentru copii, foto booth și multe altele. „Burgers, burrito, quesadilla, chimichanga, bruschetta, sushi, pulled pork, porchetta, ribs, bere artizanală, prosecco, hot dog, rotwurst,… Continuare

Artiștii iubitori de handmade așteptați la „Festivalul Lucrat de Mână în Mureş”

În perioada 8-10 septembrie, în Cetatea Medievală Tîrgu Mureș se va desfășura „Festivalul Lucrat de Mână în Mureş”, ajuns la ediția a III-a. Festivalul include expoziţie cu vânzare de produse exclusiv handmade ale artiştilor care vor participa fizic la eveniment; – ateliere pentru copii şi adulţi; – demonstraţii de artă grafică,… Continuare

S-a stabilit țintarul Ligilor 1 și 2 de futsal, ediția 2017-2018. Vezi cu cine joacă  City’us Tîrgu Mureș

Joi, 3 august, la Centrul Național de Fotbal Mogoșoaia a avut loc Adunarea Generală Extraordinară a cluburilor de futsal din România. În cadrul întâlnirii, reprezentanții cluburilor au votat formatul competițiilor pentru noul sezon și a avut loc tragerea la sorți pentru stabilirea țintarului în Liga 1 și Liga 2. Liga… Continuare

SMAR oferă consultanță juridică pentru recuperarea banilor de către angajații ABA

Sindicatul Mureșul (SMAR) va asigura, prin intermediul specialiştilor şi ai colaboratorilor săi, pentru toți membri SMAR, asistență şi consultanță juridică gratuită în litigiile ce vor fi deschise în perioada imediat următoare de către ANAR şi ABA-urile, litigii având ca obiect intenția acestor instituții de a recupera bani ca urmare a… Continuare

Ați aflat ce mai e nou în județ? Vă spune PUNCTUL !

Ediția cu numărul 642 din perioada 7-13 august a săptămânalului de Mureș și Harghita, PUNCTUL, prezintă un eveniment istoric, într-un amplu articol semnat de Titi Dălălău. Evenimentul a avut loc la Gornești. Despre ce este vorba, aflați în paginile 2 și 3. În opinia lui Titi Dălălău Corupția distruge până… Continuare

SPCEEPS Mureş: Primiri cereri şi eliberare paşapoarte şi în zilele de 14 şi 15 august 2017

Serviciul Public Comunitar pentru Eliberarea şi Evidenţa Paşapoartelor Simple Mureş anunţă că va desfăşura activităţi de primiri cereri şi eliberare paşapoarte şi în zilele de 14 şi 15 august 2017, în intervalul orar 8,30-16,30. În acest scop, rugăm persoanele interesate să achite taxa de paşaport înainte de zilele menţionate. Măsura… Continuare

„Cardinalul Alexandru Todea în Dosarele Securității”

Sâmbătă, 5 august, s-a desfășurat lansarea de carte „Cardinalul Alexandru Todea în Dosarele Securității”, autor Sergiu Soica. Evenimentul a fost organizat la Biserica Greco Catolică „Adormirea Maicii Domnului”, din Cartierul Libertății Reghin, de către Protopopiatul Greco Catolic Reghin, cu binecuvântarea Preafericirii Sale Cardinal Lucian Mureșan, Primăria și Consiliul Local Reghin… Continuare

Lucian Feier: „Târgul Băilor” a fost o reușită”

În perioada 5-6 august, Consiliul Local și Primăria Comunei Ideciu de Jos au organizat tradiționalul Târg al Băilor. Sâmbătă… … începând cu ora 15.00, participanții au putut vizita o expoziție de obiecte tradiționale ale meșteșugarilor populari din diferite zone ale județului, care prin intermediul lucrărilor lor susțin păstrarea și promovarea… Continuare

Proiecții de film european, concert de jazz, ateliere de artă pentru copii! „Pădurea rotundă”

A șasea ediție „Pădurea rotundă” se va desfășura între 14-20 august și va include proiecții de film european, artiști în rezidență, un concert de jazz și ateliere de artă pentru copii. Șapte dintre cele mai valoroase producții cinematografice ale ultimului an vor fi proiectate în cadrul evenimentului. Filmele, semnate de… Continuare

TRAFICUL FEROVIAR PE MAGISTRALA 400 A REVENIT LA NORMAL

Centrul INFOTRAFIC din Inspectoratul General al Poliției Române informează că în județul Mureș, circulația feroviară pe magistrala 400 Deda — Toplița s-a reluat în condiții normale. Din cauza prăbușirii unor arbori pe firul de înaltă tensiune (ca urmare a furtunii puternice), traficul feroviar fusese oprit între localitățile Răstolița și Lunca… Continuare

Acoperişurile a 20 de case, afectate în urma unei furtuni puternice la Batoș! Pivnițe inundate în Sovata

Acoperişurile a 20 de case din comuna mureşeană Batoş au fost afectate, duminică seara, în urma unei furtuni puternice. În Sovata, pivniţa unei vile a fost inundată, transmite corespondentul MEDIAFAX. Potrivit purtătorului de cuvânt al ISU Mureş, maiorul Cristian Virag, în comuna Bartoş 20 de case au rămas parţial fără… Continuare