Înfiinţarea LRC (Liceului Romano Catolic) era o problemă administrativă locală, relativ simplă. În schimb, s-a complicat pentru că a început prost din start: negocierea funcţiei de viceprimar şi presiuni pentru ca Someşan să-şi dea girul în mijlocul anului şcolar. Aripa şovină din primărie a făcut tot ceea ce i-a stat în putinţă pentru a împiedica…
Lună: septembrie 2017
Alternative pentru sănătatea reghinenilor
Vineri, 22 septembrie, la ora 17,00, se va desfășura la Biblioteca Municipală „Petru Maior”, din Reghin, conferința intitulată „Metode de echilibrare energetică pentru sănătatea corpului uman”, susținut de către Iulian Nicolaescu, terapeut holistic. Am reușit să stau de vorbă cu terapeutul și mi-a răspuns la câteva întrebări. Rep.: Cine este Iulian Nicolaescu? „Din…
Reunirea Lotului Național de Culturism și Fitness, la Reghin
Federația Română de Culturism și Fitness, cu sprijinul Primăriei și al Consiliului Local Reghin, a organizat în perioada 15-17 septembrie evenimentul denumit „Fitness Festival”. Acest sfârșit de săptămână a reunit la Reghin lotul național de culturism și fitness pentru a intra în ultima etapă a pregătirilor dedicate participării la Campionatul Mondial de Culturism și Fitness-…
Înșelăciune: metoda PREMIUL ALTEX! Ascultă înregistrarea audio
La începutul lunii septembrie 2017, o femeie din Tîrgu Mureș a fost contactată prin telefon pentru a primi un presupus premiu de 10.000 de euro și un laptop, dar pentru care trebuia să plătească în avans 100 de euro. Soțul ei a realizat că e o tentativă de înșelăciune, a înregistrat convorbirea și a trimis-o…
A început oficial toamna
Ieri la ora 23:00 va avut loc echinocţiul de toamnă, momentul în care durata zilei este egală cu cea a nopţii. De azi, în emisfera nordică, lumina Soarelui va scădea tot mai mult, la fel şi durata zilelor, iar cea a nopţilor va începe să crească până în 21 decembrie, când va avea loc solstiţiul…
Premierul Tudose zice „Pas”, nevrând să acționeze la presiunea Guvernului ungar
În cadrul unei convorbiri telefonice cu Jakubinyi György, episcopul de Alba Iulia, premierul României, Mihai Tudose a afirmat că momentan Guvernul român evită să facă pași spre soluționarea situației de la Liceul Romano-Catolic din Târgu Mureș, ca să nu creeze iluzia că ar acționa la presiunea Guvernului ungar. După cum se știe, Budapesta și-a…
Oportunități de dezvoltare la Invest in Romania 2017
Evenimentul dedicat promovării investițiilor la nivel regional și stimulării exporturilor românești, al cincilea din seria Invest in Romania, a avut loc ieri, la Târgu Mureș. Organizat de Consiliului Național al Întreprinderilor Private Mici și Mijlocii din România (CNIMMR) în parteneriat cu Ministerul pentru Mediul de Afaceri, Comerț și Antreprenoriat și cu sprijinul Consiliului Județean Mureș…
Modificarea tarifelor de salubrizare în Municipiul Tîrgu Mureş și proiecte de investiții pe masa ședinței CL Tîrgu Mureș
În conformitate cu Dispoziţia Primarului nr. 3.576 din 21 septembrie 2017 se convoacă şedinţa ordinară a Consiliului local municipal Tîrgu Mureş, care va avea loc joi, 28 septembrie 2017, orele 1400, la sediul Municipiului Tîrgu Mureş din Piaţa Victoriei, nr. 3, sala 45, cu următoarea Ordine de zi: Proiect de hotărâre privind rectificarea bugetului Unității…
Duminică, un nou casting la Tîrgu Mureș
Producătorii GAT Films Transilvania anunță desfășurarea unui nou casting, care va avea loc duminică, 24 septembrie, începând cu ora 14.00, în localul Dublin Irish Pub din Târgu-Mureș, situat pe Strada Mihai Viteazu, nr. 31, pentru noul film produs de regizorul Alecs Năstoiu, intitulat „The Secret of Pin-up Island”. „Echipa de producție a încheiat cu succes…
Atelierele Pegas și UMF Tîrgu Mureș lansează primul proiect de bike sharing pentru studenți din România
Universitatea de Medicină și Farmacie din Tîrgu Mureș marchează începutul anului universitar 2017-2018 prin lansarea proiectului UMF Student Bike, unic la nivel național, alături de Atelierele Pegas. Studenții Universității vor beneficia de 200 de biciclete Pegas personalizate cu sigla UMF, care le vor permite să se deplaseze mai rapid în oraș, între cămine studențești, universitate…
Vreme rece și cod galben de ploi în Mureș
Administrația Națională de Meteorologie (ANM) a emis, vineri, o atenționare Cod galben de ploi, valabilă din această după-amiază până sâmbătă dimineață în 18 județe, iar în același timp a prelungit cu 24 de ore informarea meteo de vreme rece pentru întreaga țară. Potrivit meteorologilor, în intervalul 22 septembrie, ora 15:00 — 23 septembrie, ora 10:00,…
Oamenii de afaceri, împotriva noii legi fiscale
Începând de luni, la nivel național se va declanșa o campanie a oamenilor de afaceri împotriva modificărilor fiscale. Aceștia sunt nemulțumiți de sistemul de plată defalcat al TVA-ului, denumit split TVA, ce se preconizează a fi implementat, obligatoriu, de anul viitor. De asemenea, întreprinzătorii resping categoric mutarea contribuțiilor de la angajator la angajat. Cristina…
Edilii locali, somați să identifice zonele fără semnal din județul Mureș!
Deputatul dr. Vass Levente face un apel către toți edilii locali, reprezentanți ai comunităților din județul Mureș, dar și din alte județe, să trimită o informare la cabinetul parlamentar, la adresele de e-mail office@vasslevente.ro sau kabinet@vasslevente.ro sau personal la cabinet, până la data de 10 octombrie, cu zonele fără semnal de telefonie mobilă. Guvernul a…
RMN-ul din SCJU Tîrgu Mureș s-a defectat din cauza furtunii
La ultima pană de curent, cauzată de furtuna de la începutul săptămânii, RMN-ul din cadrul Spitalului Clinic Județean de Urgență Tîrgu-Mureș s-a defectat. Acum aparatul este funcțional, dar nu se știe până când. Aparatura, de ultimă generație, a fost pusă în funcțiune cu aproximativ un an în urmă. Programările pentru investigații medicale cu RMN se…
Motivele anulării meciului de prezentare al BC Mureş (Video)
Meciul de prezentare al echipei de baschet BC Mureş s-a anulat. Motivele le puteţi afla din conferinta de presa transmisă Live de Punctul, vineri de la ora 12, din sala de protocol de la etajul II a Salii Sporturilor.
Peste 100.000 de vizitatori unici
Mulţumim celor peste 100.000 de vizitatori unici din luna aceasta care ne-au accesat site-ul. Le mulţumim şi celor care ne consideră mereu o sursă de inspiraţie, chiar dacă nu întotdeuna suntem citaţi ca şi sursă. Punctul Mulţumim celor peste 100.000 de vizitatori unici din luna aceasta care ne-au accesat site-ul. Le mulţumim şi celor care…
Mulţumiri speciale adresate personalului medical din cadrul SCJU Târgu Mureş de către un pacient din Israel
Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă Târgu Mureş a primit din partea unui pacient din Israel o scrisoare de mulţumire, prin care îşi exprimă aprecierea pentru personalul medical şi conducerea spitalului. Pacientul care a trimis această scrisoare a venit ca turist în România, iar în urma unui accident la Sovata, a ajuns la Spitalul Clinic Judeţean…
Cadre didactice, studenți, cercetători dezbat securitatea rețelelor, la Tîrgu Mureș
Universitatea ”Petru Maior” găzduiește în perioada 21 – 23 septembrie Conferința Internațională RoEduNet 2017, ediția a XVI- a, cu titlul „Networking in Education and Research”. La eveniment participă peste 80 de persoane, cadre didactice, studenți, cercetători și reprezentanți ai mediului economic. Se vor aborda teme din diferite domenii de activitate, de la tehnologii pentru internetul…
Punctul de vedere al lui Benedek Imre
Avand in vedere ca saptamanalul Kozpont este detinut de familia Benedek, consideram acest articol (preluat integral din Kozpont) ca fiind un punct de vedere a prof.dr Benedek Imre. Iată articolul: Antecedente: cu câteva zile în urmă a avut loc o tamponare între două maşini la colţul străzii Papiu spre Platoul Corneşti. Fiindcă nu au existat…
Cererea României de aderare la OCDE va fi analizată pe 25 septembrie. Miza Liceul Romano-Catolic din Târgu Mureş
Cererea României de aderare la Organizaţia pentru Cooperare şi Dezvoltare Economică (OCDE) va fi analizată pe 25 septembrie, dar, cu câteva zile înainte de această dată, Ungaria a anunţat că-şi menţine intenţia de a bloca acest demers. Aderarea ar fi un demers extraordinar pentru că ar oferi României accesul la un nou tip de investiţii,…
Se apropie expoziţia “O nuntă Perfectă”
În perioada 24-26 noiembrie, are loc cea de-a XVII-a editie a Expozitiei O NUNTA PERFECTA. Zeci de expozanti, vor prezenta cele mai noi tendinte in materie de rochii de mirese, costume, bijuterii, plus multe alte domenii, toate acestea pentru viitorii proaspeti insuratei!
Avem şi reuşite. Târgu Mureş este pe locul 4 pe ţară !
Stocul spaţiilor moderne de retail din cele mai mari 23 de oraşe ale României, cu o populaţie de peste 90.000 de locuitori fiecare, va creşte în următorii trei ani cu aproximativ 500.000 de metri pătraţi, activitatea de dezvoltare cea mai pronunţată fiind concentrată în Bucureşti, Braşov, Sibiu, Târgu Mureş şi Timişoara, potrivit unei analize a…
Cel mai mare festival studențesc din Târgu-Mureș se întoarce!
În perioada 4-8 octombrie se va desfășura cel mai mare festival studențesc din Târgu-Mureș. Festivalul Național Studențesc “MediFun”, ediția XVII, este organizat de LSTGM – Liga Studenților Tîrgu Mureș. Line-up in alphabetical order: Addo b2b Vygom Andrei Puiu, DJ Sauce, Dobix, DWLS, Fără Zahăr, Gojira & Planet H, Ion b2b Scopter, K-lu, Macarie b2b Erik,…
Liceul Tehnologic „Gheorghe Șincai” Tîrgu Mureș invită la concurs de pescuit
Liceul Tehnologic „Gheorghe Șincai” Tîrgu Mureș invită profesorii la Concursul de pescuit sportiv „Peștișorul preuniversitar”, ediția a III – a care va avea loc pe lacul „La Doctoru” din localitatea Cipău, în data de 30 septembrie 2017 ora 8:00. Pot participa cadre didactice precum și soții sau soțiile acestora. Înscrierile se fac până joi…
Vin manualele de clasa a V-a
Ministrul Educației, Liviu Pop, a declarat că, pe 10 octombrie, 90% dintre manualele de clasa a V-a vor fi pe băncile elevilor. Totodată, Liviu Pop a subliniat că, în momentul în care va avea actul normativ cu privire la trecerea în subordinea Ministerului Educației a Editurii Didactice și Pedagogice, „în maxim o săptămână începem licitația…
Control judiciar în cazul Benedek
În cazul dr. Benedek Imre s-a luat masura controlului judiciar pe 30 de zile cu posibilitate de contestatie. În urmă cu câteva zile, cunoscutul medic mureșean, dr. Benedek Imre cobora cu mașina de la Platoul Cornești către strada Papiu Ilarian. De pe strada Papiu către strada Platoul Cornești intenţiona să urce cu mașina fiul fostului…
Un fost inspector şcolar şi un director de liceu, trimişi în judecată de DNA pentru ilegalităţi la înfiinţarea Liceului Teologic Romano – Catolic din Târgu Mureş
Procurorii DNA au dispus trimiterea în judecată a doi bărbaţi, unul fost inspector şcolar general în judeţul Mureş şi unul director de liceu, pentru comiterea de infracţiuni în legătură cu înfiinţarea Liceului Teologic Romano – Catolic din Târgu Mureş. Fostul inspector şcolar este acuzat de abuz în serviciu şi uzurparea funcţiei, iar directorul unităţii de…
Dr. Benedek a avut un accident înainte de reținere! Povestea întreagă a zilei de ieri!
În urmă cu câteva zile, cunoscutul medic mureșean, dr. Benedek Imre cobora cu mașina de la Platoul Cornești către strada Papiu Ilarian. De pe strada Papiu către strada Platoul Cornești intenţiona să urce cu mașina fiul fostului prim-procuror de la Curtea de Apel Tîrgu Mureș, Dan Petru. Dr. Benedek nu a acordat prioritate, așa cum…
La Târnăveni se lansează proiectul „Acum pentru Viitor” – parteneriat social pentru dezvoltare durabila
Fundația Centrul de Resurse pentru Comunitățile de Romi (Partener 1), în parteneriat cu Municipiul Târnăveni (Partener 2), Fundația Buckner (Partener 3), Școala Gimnazială nr. 3 Târnăveni (Partener 4), anunță lansarea proiectului strategic cu titlul „ACUM PENTRU VIITOR – parteneriat social pentru dezvoltare durabila în Târnăveni, Mureș” (Cod SMIS 101455), număr contract de finanțare POCU/18/4/1/101455, proiect…
Spectacolul ”Tot ce-i minunat în lume” începe turneul național la Târgu Mureș
Compania Vanner Collective anunță turneul național cu spectacolul ”Tot ce-i minunat în lume”, după Duncan Macmillan și Jonny Donahoe. Spectacolul o are ca protagonistă pe Denisa Nicolae, regia este semnată de Nicolae Constantin Tănase, iar scenografia este realizată de Adelina Bădescu. Piesă cu un imens succes la public, preluată inclusiv de HBO și tranformată într-un…
Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.