Poate că e și vina presei, că dăm știrea și nu mai urmărim subiectul, care uneori devine destul de întortocheat pentru a-i da de capăt prea ușor. Un astfel de subiect a fost bine mediatizat la vremea respectivă, ca apoi să fie dat uitării, deși cazul încă e departe de a fi fost rezolvat….
Zi: 27 martie 2018
Trei licee din Tîrgu Mureş au fost dotate cu defibrilatoare şi manechine pentru instruirea elevilor
Trei licee din Târgu Mureş au fost dotate cu defibrilatoare şi manechine pentru instruirea elevilor, profesorilor şi paznicilor acestor instituţii în acordarea primului ajutor, în cadrul un proiect unic în România – “Minni Anne şi defibrilator în şcoli”, au informat marţi iniţiatorii acestuia, Ambulanţa Samaritanus şi Fundaţia Comunitară Mureş. În cadrul proiectului, Liceul…
Ludușenii, campioni la tenis de masă
De curând, la Bistriţa s-a încheiat Campionatul internaţional de tenis de masă dotat cu Trofeul „Gheorghe Bozga”. La întreceri au participat peste 240 de sportivi, juniori III, II şi I din Republica Moldova, Belarus, Ucraina, Israel, Serbia, Ungaria, Spania şi România. La categoria junioare III, elevele antrenorului Alexandru Cîrpaci-Szanto s-au clasat pe locul II la…
Echipa Liceului Tehnologic din Luduş, pe primul loc la Olimpiada Naţională a Sportului Şcolar
S-a încheiat faza judeţeană din cadrul Olimpiadei Naţionale a Sportului Şcolar la disciplina fotbal în care au fost angrenate echipele din licee. După patru meciuri aprig disputate, 2-0 cu Liceul Electromureş, 3-0 cu echipa din Miercurea Nirajului, 0-0 cu LPS Tîrgu Mureş şi 1-0 cu Liceul Reghin, echipa Liceului Tehnologic din Luduş s-a clasat pe…
Raportul primarului – Oglindă a oraşului (II)
Foto: Parcul Primăriei sub zăpada. În 24 martie! Raportul privind starea economică, socială şi de mediu a oraşului Luduş pe anul 2017, prezentat de primarul Cristian Moldovan are în componenţa sa un capitol amplu în care este reliefată activitatea Direcţiei Drumuri, Intervenţii, Transport şi Zone Verzi (DITZV). Activitate complexă În…
Cinstire veteranului de război Iacob Baghiu
Foto: Pentru albumul aducerilor aminte MARTIE 1945. Regimentul 83 Infanterie, care făcea parte din regimentul 18 Infanterie a Armatei Române lupta pe un front din Munţii Cehoslovaciei. Militarul Iacob Baghiu s-a născut la 25 martie 1923 în Gheja-Luduş şi a fost încorporat în anul 1944 în oastea română aflată în plin război….
Informaţii pentru tîrgumureșenii care vor să sacrifice miei în Piața Cuza Vodă
Producătorii care intenţionează să comercializeze miei sau iezi vii, în vederea sacrificării în punctul de tăiere autorizat aflat în piața Cuza Vodă, trebuie să deţină asupra lor următoarele documente: – actul de identitate al producătorului; – atestat de producător – certificat sanitar-veterinar de transport animale vii (miei) – eliberat de medicul veterinar din localitate;…
Amenzi pentru cei care aruncă deşeuri în locuri nepermise
Lucrătorii Compartimentului Protecția Mediului au soluționat două sesizări primite din partea unor persoane fizice și juridice cu privire la nerespectarea obligației de a asigura buna gospodărire a imobilelor, precum și a celei referitoare la condițiile de depozitare și colectare a deșeurilor menajere, impuse de Hotărârea Consiliului Local nr. 20/2008 – modificată, și au efectuat controale…
Controale la comercianţii din Tîrgu Mureş
Agenții Biroului Control Comercial au efectuat, conform „Planului de Control” aprobat, verificări specifice la 183 unități comerciale a căror Autorizații de Alimentație Publică sau Avize de Funcționare au fost retrase întrucât nu s-au achitat taxele de viză anuală până la 31 decembrie 2017, contextual identificându-se și alte încălcări ale normelor în vigoare. Astfel, s-a constatat…
Lucrări neautorizate sancţionate de Poliţia Locală
În intervalul 12-26 martie, cadrele Biroului Disciplină în Construcții și Afișaj Stradal au efectuat verificări pe 142 străzi și bulevarde din municipiu atât pentru a rezolva 14 sesizări repartizate, cât și pentru a investiga alte situații observate în teren, realizând 28 constatări la diferite șantiere. După identificarea investitorilor, beneficiarilor sau executanților a 4 lucrări de…
Prins de Jandarmi după o urmărire în miez de noapte
Un tânăr de 19 ani, a fost prins de un echipaj al Grupării de Jandarmi Mobile Târgu-Mureș, după ce a forțat lacătele mai multor garaje, de pe o strada, din Târgu-Mureș. În fapt, în data de 27 martie în jurul orei 03.00, pe timpul executării serviciului, jandarmii au fost sesizați de către dispecerul 112, cu…
“Curăţenia generală de primăvară”: programarea străzilor pentru perioada 03.04.-05.04.2018
Primăria municipiului Tîrgu Mureş organizează Campania “Curăţenia generală de primăvară”, care constă în transportul grămezilor de deşeuri depozitate. Programarea străzilor pentru săptămâna 03.04.-05.04.2018 este următoarea: 03.04. str. Zărneşti, Amurgului, Nirajului, Teilor, Dâmboviţei, Vulturilor, Bucegi, Budai N. Antal, Panseluţelor*; 04.04. str. Narciselor, Mimozelor, Bobâlna, Grapei, Violetelor, Semănătorilor, Grădinarilor, Lutului,Crinului, Petrila, Predeal*; 05.04. str. Koos Ferencz, Petru…
Radio Tîrgu Mureş reia campania de curăţare a malurilor Mureșului
”Împreună curățăm” malurile râului Mureș și educăm în spirit ecologic. Acestea sunt obiectivele pe care și le propune a doua ediție a campaniei ecologice demarate de Radio Tîrgu Mureș, în parteneriat cu jurnaliștii mureșeni și instituții publice. Acțiunea constă în curățarea de gunoaie a malurilor Mureșului, pe o lungime de circa 3 km, în Sângeorgiu…
De Ziua Mondială a Teatrului, Compania Liviu Rebreanu a Teatrului Național Târgu-Mureș va susține cel mai longeviv spectacol al său
La cea de-a 70-a aniversare a Institutului Internațional de Teatru (ITI), pentru a sublinia aspectul transcultural și internațional al teatrului și al ITI, Consiliul Executiv ITI a selectat cinci personalităţi (câte una pentru fiecare regiune UNESCO: Africa, America, țările arabe, Asia și Europa) pentru a scrie un mesaj cu prilejul Zilei Mondiale a Teatrului –…
Şedinţă la Sighişoara pentru combaterea cerşetoriei
Prefectura a organizat luni o nouă şedinţă de lucru având ca temă combaterea fenomenului cerşetoriei din zona Sighişoara. S-a primit şi o veste bună: grupul de acţiune locală a elaborat un proiect prin care 20 de copii din Albeşti din familii dezavantajate vor beneficia de serviciile unui centru de zi, care urmează a se realiza…
Aproape 200 de copii la un concurs de încondeiat ouă
Aproximativ 200 de copii de grădiniţă şi din clasele I-IV au participat, luni, la a V-a ediţie a Concursului de Încondeiat Ouă, organizat de Primăria Târgu Mureş, cu scopul de a fi întâmpinate prin artă Sărbătorile Pascale. “Am avut 180 de lucrări şi s-au acordat 13 premii. Principalul criteriu de jurizare a fost ca lucrările…
„Votăm Unirea Republicii Moldova cu România”
Duminică, 25 martie, la Chișinău a avut loc Marea Adunare Centenară, al cărui obiectiv a fost Unirea Republicii Moldova cu România. La Adunare au participat peste 100.000 de manifestanți. M-a impresionat numărul mare de manifestanți, care amintește de manifestațiile de acum 100 de ani în favoarea Unirii, în special de cea de la Alba…
Ședință de Consiliu Local la Luduș
Şedinţa ordinară a Consiliului local Luduş aferentă lunii martie are loc în ziua de 27 martie cu o ordine de zi în care sunt prezentate proiecte de hotărâre cu privire la: Repartizarea locuinţelor pentru închiriere tinerilor în blocurile din strada Zăvoiului; Reînnoirea a două contracte de concesiune pentru SC Dalirom Forest SRL în Bd. 1…
Elevii Școlii Gimnaziale „Alexandru Ceușianu” din Reghin au sărbătorit francofonia
Cu ocazia Zilei Internaționale a Francofoniei, elevii Școlii Gimnaziale „Alexandru Ceușianu” din Reghin au sărbătorit francofonia, dar în mod special limba franceză. Elevii au muncit cu mult drag, pe parcursul unei săptămâni întregi, activitatea lor finalizându-se în Sala de ședințe a Bibliotecii „Petru Maior” din Reghin, în data de 20 martie. Aici…
Ziua Unirii Basarabiei cu România, sărbătorită și la Reghin
Pe 27 martie 1918, Sfatul Ţării a votat unirea Basarabiei cu România, Basarabia fiind astfel prima dintre provinciile istorice care s-a unit cu România. Au urmat celelalte provincii românești – Ardealul, Crișana, Banatul, Maramureșul și Bucovina – spre sfârșitul anului 1918, fiind creată România Mare. Elevii și profesorii Liceului Tehnologic „Petru Maior” din…
Echipele sportive mureșene, de la glorie, la dispariție
ASA și-a declarat falimentul. Pentru BC Mureș și City’Us situația este dezastruoasă, iar la orizont se întrezărește, cel mai tare, falimentul. Acesta este efectul stopării finanțării din bani publici a sportului profesionist mureșean. Fără banii de la bugetul local, echipele din Tîrgu Mureș au succombat rapid, iar măsuri pentru redresarea situației se pare că…
Tîrgumureșeni, la furat prin Galați
Poliţiştii din Galaţi şi ai Direcţiei Operaţiuni Speciale au surprins în flagrant delict trei bărbaţi, la scurt timp după ce ar fi comis un furt dintr-o locuinţă. Aceştia au fost arestaţi preventiv pentru 30 de zile. La data de 24 martie a.c., în jurul orei 16:30, poliţiştii Inspectoratului de Poliţie Judeţean Galaţi au prins…
Popicarele mureșene au cucerit Cupa României la popice!!!
Sâmbătă, 24 martie 2018, la Cluj au avut loc etapele finale din Cupa României la popice, la feminin şi masculin, arbitrul principal fiind internaţionalul clujean Dumitru Beşe. După o întrecere spectaculoasă, acolo unde vedeta competiţiei a fost unguroaica Anita Mehesz (componentă a echipei Electro Romgaz Tg. Mureş), cu un rezultat de 667 p.d., din…
Comuna Saschiz (singura din Mureș) are terenurile intabulate
Imobilele și terenurile din comuna Saschiz sunt printre primele din țară care se găsesc într-un sistem integrat de cadastru și carte funciară. Sistemul electronic cuprinde atât date privind imobilele și proprietarii. Proiectul s-a realizat printr-o finanțare externă, iar acum se mai fac mici adaptări. Comuna Saschiz are peste 2.000 de locuitori, iar în cadrul…
Aeroportul Internaţional „Transilvania” Tîrgu Mureş face angajări
Conducerea Aeroportului Internaţional “Transilvania” Tîrgu-Mureş a anunţat, prin intermediul unui comunicat de presă, organizarea unor concursuri pentru ocuparea mai multor posturi vacante: Referent (Achiziţii) – C.O.R. 331309, număr posturi: 1 post pe durată nedeterminată, data concursului: 4 aprilie 2018, ora 9.00; Condiţii: Studii medii cu diplomă de bacalaureat. Referent de specialitate (Achiziţii) – COR…
Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.