Scrisoare de imprimare rapidă

  Ce poate simți fiul lui Dumnezeu când poștașul sună de două ori, ca să-i înmâneze o scrisoare de la ANAF? Prima dată se uită ca vițelul la poarta nouă, apoi începe să studieze plicul, neavând curajul de a-l desface. O fi greșit poștașul adresa. Pare un plic aproape obișnuit.… Continuare

CNMR solicită Senatului respingerea propunerii legislative privind statutul de autonomie al ţinutului secuiesc

  Coaliţia Naţională pentru Modernizarea României (CNMR) solicită Senatului respingerea propunerii legislative privind statutul de autonomie al ţinutului secuiesc, apreciind că aceasta reprezintă „un atac” la Constituţia României. În opinia conducerii CNMR, iniţiativa legislativă „serveşte direct intereselor Federaţiei Ruse”, precum şi altor state din vecinătate, care sunt „avantajate de orice… Continuare

Pro Tineret Sighișoara s-a calificat la Turneul U19 Final 8 din cadrul Campionatului Național de Juniori

Pro Tineret Sighișoara s-a calificat la Turneul U19 Final 8 din cadrul Campionatului Național de Juniori, între primele opt echipe din Romania. În urma tragerii la sorți de marți de la sediul Federației Române de Fotbal, jucătorii sighișoreni vor întâlni echipa similară din Galați, United Galați, sâmbăta 26 mai.  … Continuare

Legea achiziţiilor publice va fi modificată în şedinţa de joi a Guvernului

  Legea achiziţiilor publice va fi modificată, în şedinţa de guvern de joi, în ceea ce priveşte termenele în care sunt soluţionate contestaţiile la licitaţiile pe fondurile europene, în sensul reducerii acestora, a anunţat, la Bacău, premierul Viorica Dăncilă. Comisarul european pentru politică regională, Corina Creţu, a declarat, anterior, în… Continuare

Ciobanii mureșeni au încercat să-și vândă produsele ambalate, clienții au fost dezamăgiți că nu au putut gusta

    Mai mulți producători agricoli din Mureș, Bistrița Năsăud și Harghita au încercat să-și vândă cașul și urda ambalate și etichetate. S-a întâmplat duminică la cea de-a doua ediție a târgului cu vânzare organizat la Reghin de Asociația Caprirom Nord. Produsele au primit folie și etichete, iar acțiunea a… Continuare

Primarul oraşului Ungheni găsit incompatibil

Agenţia Naţională de Integritate a constatat starea de incompatibilitate şi conflict de interese de natură administrativă în cazul a 16 foşti şi actuali aleşi locali. Printre aceştia se află şi Victor Prodan, Primarul oraşului Ungheni, aflat în conflict de inetere administativ conform ANI. Agenţia afirmă că, în perioada exercitării mandatului… Continuare

„ŞCOALA SIGURANŢEI TEDI” LA ŞCOLILE GIMNAZIALE „DACIA” ŞI „G. COŞBUC”!

A început Săptămâna Prevenirii criminalităţii şi în judeţul Mureş. În zilele dedicate prevenirii delincvenţei juvenile şi victimizării minorilor, segment al criminalităţii care necesită o atenţie deosebită, reprezentând una dintre priorităţile de lucru ale Poliţiei Române, poliţiştii de prevenire s-au întâlnit, în cadrul Proiectului ŞCOALA SIGURANŢEI TEDI, cu elevii Şcolilor Gimnaziale… Continuare

EDUCAŢIE PENTRU SIGURANŢĂ, curs opţional pentru liceeni

Luni, în prima zi din Săptămâna Prevenirii Criminalităţii, dedicată prevenirii delincvenţei juvenile, a avut loc o activitate la Liceul Tehnologic „P. Maior” din Reghin, în cadrul unui proiect îndrăzneţ – curs opţional pentru liceeni, clasele a IX-a în special, numit „Educaţie pentru siguranţă”. La începutul anului şcolar 2017-2018, Inspectoratul de… Continuare

22 mai – ZIUA PREVENIRII VICTIMIZĂRII MINORILOR

Implicarea minorilor în sfera criminalităţii este un lucru deosebit de grav, fie că vorbim de postura de autor, fie că vorbim de cea de victimă. Asupra victimizării minorilor trebuie să ne oprim în mod special, cu atât mai mult cu cât de acest lucru sunt responsabili, în general, cei apropiaţi,… Continuare

Căprioară salvată din turbină

O căprioară care a căzut, marţi dimineaţă, în canalul turbinei din Târgu Mureş, aproape de centrul oraşului, a fost salvată de la înec în urma unei intervenţii a pompierilor de la Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) ”Horea” al judeţului Mureş. „Căprioara a fost zărită de o persoană înotând în… Continuare

(Video) Ei sunt Miss şi Mister Tîrgu Mureş

Competiţia a fost organizată în cadrul Zilelor Tîrgumureşene la Gallery Wedding Garden. Invitat special a fost Antonia. Fulop Andreea şi Dan Sergiu au fost desemnaţi luni seara Miss şi Mister Târgu Mureş. Locul 2 a fost ocupat de Carmina Elena Olimpia Cotfas, 17 ani şi Cristian Precup, în vârstă de… Continuare

Snoop Dogg vine totuşi în România

Rapper-ul Snoop Dogg cântă la Arenele Romane din Bucureşti pe 29 august, informează site-ul eventim.ro. Potrivit platformei dedicate vânzării de bilete pentru diverse evenimente, un loc la concert în zona „Acces General” costă 179 de lei şi poate fi rezervat începând de luni. Snoop Dogg a fost, în urmă cu… Continuare

Delgaz Grid a înlocuit întreaga reţea de distribuţie gaze naturale din localitatea Cipău, judeţul Mureş

Delgaz Grid a finalizat o importantă lucrare de investiţii care a constat în înlocuirea întregii reţele de distribuţie a gazelor naturale, în lungime de aproape 11 kilometri, din localitatea Cipău. Valoarea estimată a investiţiei depăşeşte 1 milion de lei, scopul acesteia fiind creşterea calităţii serviciilor de distribuţie oferite locuitorilor din… Continuare

Programul lunii mai 2018 la TEATRUL STUDIO

În luna mai au loc ultimele spectacole ale stagiunii la Teatrul Studio. Spectacolele studenților anului II – Master – Arta Actorului, vor avea ultimele reprezentații. Pe lângă acestea vă invităm la cel mai nou spectacol al studenților anului I – Master – Arta Actorului.   Vă reamintim că puteți rezerva… Continuare

Lansări de carte, dansuri, parade și prelegeri la  Zilele Culturii Germane, Sighișoara

  Zilele Culturii Germane vor fi organizate în perioada 25-27 mai de către Forumul Democrat al Germanilor din România – Filiala Sighișoara, cu sprijinul Municipiului Sighișoara. Programul manifestării cuprinde expuneri și discuții, muzică, dans. Deschiderea festivă cu participarea grupului de copii “Burgspatzen” va avea loc în 25 mai de la… Continuare

(galerie foto) Prima pistă off road pentru biciclete din Mureș a fost inaugurată sâmbătă la Livezeni!

  Sâmbătă, 19 mai a avut loc inaugurarea pistei de biciclete off road din Livezeni şi Miercurea Niraj, care poartă numele „Circuitul Comorii”. Proiectul prin care s-a realizat pista a vizat crearea unui traseu cicloturistic în Comuna Livezeni respectiv oraşul Miercurea Nirajului și împrejurimi, legând atracțiile turistice și promovând activitatea… Continuare

Proiectul de diminuare a birocrației inutile din sistemul de sănătate, elaborat de Vass Levente, adoptat de Camera Deputaților

  Camera Deputaților, în calitate de for decizional, a adoptat miercuri, 16 mai, proiectul de lege elaborat de deputatul UDMR, dr. Vass Levente, care prevede diminuarea birocrației inutile din sistemul de sănătate prin simplificarea procesului de eliberare a rețetelor compensate sau gratuite, a adeverințelor pentru concediu medical și a biletelor… Continuare

Deținuți de la Penitenciarul Tîrgu-Mureș le-au vorbit studenților de la UPM despre viața de deținut

  Studenții de la Universitatea „Petru Maior” au fost convocați luni la poliție la o întâlnire mai puțin convențională. Doi deținuți de la Penitenciarul Tîrgu-Mureș le-au vorbit despre cum au ajuns în spatele gratiilor, cum este viața din celulă, dar și ce planuri au pentru viitor. Întâlnirea a deschis evenimentele… Continuare

Incendiu în Valea Rece, două persoane evacuate

  Luni după-masa, puțin după ora 18, un incendiu a izbucnit într-un apartament din cartierul Valea Rece. Două persoane evacuate, printre care și un copil, au transmis reprezentanții Inspectoratului pentru Situații de Urgență Mureș. Din fericire, nu a fost nevoie de intervenția echipelor medicale, starea acestora fiind bună.   Continuare