23,1 milioane lei solicitați de CJ Mureș din fonduri europene pentru reabilitări energetice la secții ale Spitalului Clinic Județean Mureș

Consiliul Județean Mureș a depus o cerere de finanțare din fonduri europene prin Programul Operaţional Regional 2014-2020 pentru reabilitarea energetică a două secții ale Spitalului Clinic Județean Mureș. Este vorba de Secția de Oncologie și Secția de Pneumologie, valoarea finanțării solicitate ridicându-se la aproximativ 23,1 milioane lei, inclusiv TVA.

Clădirea Secţiei de Oncologie a fost construită în anul 1954 iar clădirea Secţiei de Pneumologie a fost construită în anul 1904, ambele fiind supuse de-a lungul timpului la diferite tipuri de acțiuni, aflându-se la această dată într-o stare de degradare continuă datorită lipsei de fonduri în vederea realizării de investiţii.

Principalele lucrări ce urmează a fi realizate în cadrul proiectului vizează: reabilitarea termică la toţi pereţii exteriori, refacerea finisajelor degradate, realizarea unui termosistem care va cuprinde şi înlocuirea tâmplăriei existente, ferestrele şi uşile de acces în clădire, realizarea unei rampe de acces la intrarea principală şi montarea unei servoscări ataşate balustradei scărilor principale, prin intermediul căreia se va realiza accesul persoanelor cu dizabilităţi la toate nivelele clădirii precum şi realizarea unui grup sanitar special, modernizarea grupurile sanitare existente și a instalațiilor electrice, montarea de colectoare solare și înlocuirea boilerelor existente, montarea de panouri fotovoltaice, instalarea de pompe de căldură.

Menționăm că prin realizarea acestor lucrări se urmărește, pe lângă îmbunătățirea pentru pacienți a condițiilor de spitalizarea, asigurarea unui minim de 10% din consumul total de energie primară din surse regenerabile de energie

Lista completă a lucrărilor ce vor fi realizate poate fi consultată în documentația de pe pagina de internet www.cjmures.ro, secțiunea Hotărâri, documentațiile tehnico-economice aferente fiind aprobate prin Hotărârile nr. 128 și 129 din 31 august 2017.

Biroul de Presă al Consiliului Judeţean Mureş

print

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.