25 de medalii la Naţionalele de Karate Kyokushin

Voda Daria, kumite, Locul ITârgu Mureş a găzduit în data de 22 martie 2014 Campionatul Naţional de Karate Kyokushin pentru Juniori şi Seniori. Campionatul a fost organizat de Clubul Sportiv al Jandarmeriei Mureşene Tiger Budo în colaborare cu Federaţia Română de Karate Kyokushin şi Ministerul Tineretului şi Sportului. Competiţia de karate full-contact a reunit 21 de cluburi din ţară fiind prezenţi peste 150 de sportivi.

Pe suprafaţa de concurs s-au prezentat 26 de sportivi ai clubul mureşean Tiger Budo, antrenaţi de Sensei Traian Dumbrăvean 3 DAN, care au obţinut rezultate remarcabile atât la kata cât şi la kumite. Juniorii avansaţi (categoria A) au obţinut la proba de kata masculin locul I – Alin Moga, locul IV Norbert Szabo şi Alexandru Sebastian Trif locul VI, iar la kata feminin locul IV i-a revenit Dariei Vodă. La kumite cat.-70 kg. Alin Moga şi-a revendicat locul II, Alexandru Sebastian Trif (cat.-75kg) locul II, iar Daria Vodă a impresionat publicul obţinând locul I. Deşi începătorii, Juniorii de la categoria B, la proba de kata au ocupat primele patru poziţii ale clasamentului după cum urmează: Cristian Precup locul I, Raul Călugăr locul II, Claudiu Ciotlăuş locul III şi Norbert Tanaszin locul IV. Sportivul Raul Călugăr s-a remarcat şi la proba de kumite, înfruntându-şi adversarii de la cat. +75 kg, ocupând astfel prima poziţie a podiumului. La cat.-60 kg Roland Ioan a ocupat locul III şi la cat. -65 kg. Raul Adrian Pop (antrenat de Fogorasi Cătălin) a ocupat poziţia II.

La seniori categoria A kumite masculin locul I a fost ocupat de Simon Ervin ( cat.-60 kg.), iar la cat. -90 kg. Istvan Fabian a ocupat poziţia II a podiumului. Senioarele Alina Bogdan cat. -65kg. şi Tatiana Bihari cat. -55 kg, la proba de kumite, şi-au revendicat fiecare locul al treilea al clasamentului. Karatistele Luminiţa Pogăcean şi Alina Bogdan s-au remarcat şi la proba de kata ocupând locul V, respectiv locul VI. La categoria seniori începători, la proba de kata feminin, podiumul a fost dominat de sportive ale Clubului Tiger Budo, Alina Bere locul I, Annamaria Căbuz locul II şi Corina Haţegan locul III. Locurile IV şi V la kata au fost ocupate tot de către sportivele Clubului Tiger Budo, Andrea Căbuz, respectiv Camelia Ştefan. Karatistele mureşene, categoria B, au fost prezente pe podium şi la kumite, la -55 kg locul II fiind ocupat de Anca Oltean, iar locul III de Annamaria Căbuz şi Camelia Ştefan. La cat. -65 kg. Corina Haţegan a ocupat poziţia III, iar la +65kg. Nicoleta Cătană locul II şi nu în ultimul rând la kumite masculin -80kg. Adrian Comis a ocupat locul V.

Subofiţerul sergent major Ştefan Andrei Mesaroş (-70 kg.), subofiţerul plutonier Claudiu Nedeşian (-90 kg) şi subofiţerul sergent major Ionut Hazaparu (+ 90 kg.), au reprezentat cu onoare Jandarmeria Mures, ocupând locurile I, II, respectiv locul I fiecare la categoria sa de greutate.

Clubul Jandarmeriei Mureşene Tiger Budo a ocupat poziţia I, la mare distanţă de locurile II şi III, în clasamentul cluburilor participante la Campionatul Naţional cu 10 medalii la Juniori şi 15 medalii la Seniori. În total tigrii mureşeni au cucerit 7 medalii de aur, 9 de argint şi 9 de bronz.

Sensei Traian Dumbrăvean 3 DAN aminteşte la fiecare antrenament că sportivii învaţă să lupte pentru a evita o luptă. De aceea, karate rămâne, în primul rând, un stil de viaţă ordonat şi un sport unde luptele se desfăşoară in sala de antrenament sau la concursuri, iar karatiştii disciplinaţi vor folosi forţa doar ca ultimă soluţie.

Corina Haţegan

print

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.