28 de camioane cu deșeuri adunate din Valea Rece

Lucrătorii Compartimentului Protecția Mediului au soluționat 16 sesizări primite din partea unor persoane fizice și juridice cu privire la nerespectarea obligației de a asigura buna gospodărire a imobilelor, precum și a celei referitoare la condițiile de depozitare și colectare a deșeurilor menajere, impuse de Hotărârea Consiliului Local nr. 20/2008 – modificată.

În urma controalelor executate au fost aplicate 4 sancțiuni contravenționale unor agenți economici care nu dețineau contract cu operatorul de salubritate abilitat, nerespectând astfel dispozițiile art. 3 din HCL nr. 20/2008, sau nu își întrețineau corespunzător clădirile în care funcționau, încălcând astfel prevederile art. 1 din același act normativ.

Totodată, inspectorii din cadrul compartimentului s-au implicat într-o amplă acțiune de salubrizare a spațiului verde din cartierul Valea Rece, în care au fost cooptați și asistații sociali, activitate în urma căreia au fost ridicate nu mai puțin de 28 de camioane de deșeuri.

print

Share

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.