33 de universităţi fac asta din toamnă!

UMFMinisterul Educaţiei a lansat, săptămâna trecută  în dezbatere publică proiectul de Hotărâre de Guvern privind aprobarea unui nomenclator cu denumire stufoasă despre planul de şcolarizare pentru anul universitar 2014-2015. Potrivit proiectului, sunt 33 de universităţi, atât de stat, cât şi private, care au specializări sau programe în lichidare. Astfel, cele 33 de universităţi nu mai pot organiza admitere din acest an pentru cele peste 120 de programe sau specializări care intră în lichidare, dar studenţii deja înscrişi în aceste programe îşi vor putea finaliza studiile. Pentru cei care vor să-şi continuie studiile în Tîrgu Mureş, le amintim că proiectul prevede desfiinţarea următoarelor specializări: Universitatea „Petru Maior” (UPM) din Târgu Mureş: Facultatea de Inginerie – Calculatoare, Facultatea de Inginerie – Mecatronică, Facultatea de Ştiinţe Economice, Juridice şi Administrative – Administraţie publică (frecvenţă redusă – IFR). Universitatea de Medicină şi Farmacie (UMF) din Târgu Mureş, Facultatea de Farmacie – Asistenţă de farmacie.

Următorul centru universitar preferat al tinerilor fin UBB Cluj, iată ce se desfiinţează la Babeş –Bolyai:

Universitatea „Babeş-Bolyai” din Cluj-Napoca: Facultatea de Fizică – Fizica mediului şi Inginerie medicală, Facultatea de Chimie şi Inginerie Chimică – Chimia şi ingineria substanţelor organice, petrochimie şi carbochimie (în limba germană), Ştiinţa şi ingineria materialelor oxidice şi nanomateriale (în limba engleză), Facultatea de Istorie şi Filosofie – Filosofie (în limba germană) şi Istorie (în limba germană), Facultatea de Psihologie şi Ştiinţe ale Educaţiei ,- Pedagogie (în limba maghiară), Facultatea de Ştiinţe Economice şi Gestiunea Afacerilor – Economia comerţului, turismului şi serviciilor (în limba maghiară), Economia comerţului, turismului şi serviciilor ID (în limba maghiară), Economia firmei (la Sfântu Gheorghe), Economie şi afaceri internaţionale (în limba germană), Economie şi afaceri internaţionale ID (în limba germană), Finanţe şi bănci ID (în limba maghiară) şi Marketing ID (în limba maghiară)(EM)

Sursa RTV Net

print

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.