4 hoți de locuințe prinși la Târgu Mureș

Poliţiştii din cadrul Inspectoratului de Poliţie Judeţean Mureş au identificat 4 persoane, din Tîrgu Mureş, bănuite de comiterea unor furturi din locuinţe. Prejudiciul cauzat prin comiterea faptelor este de aproximativ 32.000 de lei.

La data de 14 martie a.c., poliţiştii din cadrul Biroului de Investigaţii Criminale – Poliţia Municipiului Tîrgu Mureş, sub coordonarea Pachetului de pe lângă Judecătoria Tîrgu Mureş, au desfăşurat 5 percheziţii domiciliare la persoane bănuite de infracţiuni de furt calificat.

În fapt, din cercetările efectuate de poliţişti, a reieşit că în perioada ianuarie – februarie 2017, 4 tineri, printre care şi un minor, de 16 ani, au pătruns prin efracţie în 5 locuinţe de pe raza municipiului Tîrgu Mureş, de unde au sustras sume de bani, aparatură audio – video, aparatură IT, telefoane mobile şi alte bunuri, cauzând un prejudiciu de aproximativ 32.000 de lei.

În urma efectuării percheziţiilor domiciliare, poliţiştii au identificat şi ridicat bunuri bănuite a fi provenite din comiterea de furturi, respectiv telefoane mobile, laptopuri, televizoare, bijuterii.

Două dintre persoanele bănuite se află în arestul IPJ Mureş, fiind cercetate pentru alte 9 infracţiuni de furt din locuinţe şi societăţi comerciale.

Cercetările sunt continuate în vederea documentării întregii activități infracţionale a suspecţilor.

print

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.