40 de copii nu au fost înscrişi încă în clasa zero

40 de copii nu au fost înscrişi încă în clasa zero

După primele două etape ale procedurii de înscriere a copiilor în clasa zero, au rămas 40 de preşcolari care nu au fost înscrişi. Motivul este numărul mare de solicitări în şcolile unde ar fi vrut să se înscrie, dar de care nu aparţineau. O astfel de situaţie există la Gimnaziul Bolyai  unde s-au prezentat 39 de copii pe 25 de locuri. Conducerea şcolii se gândeşte să solicite de la Inspectorat încă o clasă zero. Directorul Mátéfi István susţine că nu se paote lucra în clase supraaglomerate, dar n-ar vrea nici să acapareze toţi copiii pentru Bolyai în detrimentul altor şcoli. La Gimnaziul Europa de pildă nu s-au prezentat decât 11 copii, iar efectivul minim pentru înfiinţarea unei clase este de 12 elevi. Ca să se aprobe clasa ar mai trebui un elev! Cei mai mulţi copii au fost respinşi de la şcoala Gimnazială Bernády György şi de la Colegiul Reformat. Părinţii care nu au menţionat o a doua opţiune la înscrierea copiilor, aşteaptă acum decizia Inspectoratului Şcolar Judeţean despre înfiinţarea unor clase zero. În judeţul Mureş 686 de copii au fost evaluaţi psihologic dintre care 68 au fost sfătuiţi să mai petreacă un an la grădiniţă. Copiii care vor împlini 6 ani înainte de 30 august pot fi testaţi şi înscrişi în clasa zero. Cei care au fost respinşi, după şase luni de la ultima testare psihologică se pot prezenta la o nouă evaluare psihologică.

EM
Sursa szekelyhon

print

Share

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.