48 de medici de familie mureşeni vor rezilierea contractului cu CJAS

În cadrul şedinţei extraordinare a Asociaţiei Medicilor de Familie  Mureş ce s-a desfăşurat în 16 iunie anul curent, s-a discutat despre modul cum sunt imputate medicilor de familie sume de bani cu penalităţi, ce sunt aplicate pe un contract civil. Medicii de familie sunt revoltaţi şi acuză CNAS de modificarea protocoalelor terapeutice, fără respectarea transparenţei. „48 de medici de familie din judeţul Mureş sunt dispuşi şi au semnat notificări pentru rezilierea contractului cu Casa Judeţeană de Asigurări de Sănătate. Aceşti 48 de medici se adaugă celor 36 de medici, deficit constatat  de către comisia mixtă. Deficit care poate fi evitat prin respectarea contractului civil între furnizori şi Casa de Sănătate”, a spus după şedinţă dr. Remus Şipoş,  preşedintele Asociaţiei Medicilor de Familie Mureş şi vicepreşedintele  Societăţii  Naţionale a Medicilor de Familie.

Situaţia din păcate nu se referă doar la judeţul nostru, este o situaţie naţională. Pragul de tolerabilitate se pare că a fost depăşit la Mureş, a mai spus preşedintele Asociaţiei. Normalitate şi bun simţ se aşteaptă de la decidenţi, a subliniat acesta, menţionând că au venit reprezentanţi de la firme de recrutare de medici de familie din Suedia şi Elveţia, unde medicii de familie sunt aşteptaţi şi „culmea, sunt preţuiţi”, în timp ce România îşi bate joc de materia cenuşie, în orice domeniu.

„Noi medicii de familie din judeţul Mureş ne considerăm în continuare parteneri contractuali, noi vrem să avem acest dialog (…) vrem să fim respectaţi şi vrem să fie respectat pacientul, căci în final despre asta vorbim. Suntem în imposibilitatea de a-i asigura în condiţii legale ceea ce pacientul are nevoie. Pe lângă faptul că vorbim de un contract de asigurări stupid. Contribuabilul plăteşte în fiecare lună la sistemul de asigurări de sănătate, iar contractul pe care-l are cu sistemul îi spune că sistemul îi acoperă nevoile în limita fondului disponibil. Ce poliţă CASCO prevede aşa ceva? Tu eşti obligat să plăteşti contractul, dar noi o să-ţi dăm, dacă o să avem! Asta-i contractul pe care-l avem toţi. Toţi cei care plătim la stat. O aberaţie care persisită, care a devenit normalitate. În România orice aberaţie care persistă devine normalitate. Şi ajunge lumea să nu mai fie indignată. Am ajuns să ni se pară normal să nu poţi să-ţi faci analize pentru că laboratoarele nu au fonduri decât în primele zile ale lunii.Deja e normal pentru toată lumea. Nici pacienţii nu se mai agită. Păi, nu sunt fonduri! Stai, eu am plătit! Chiar dacă am avut „ballagaşul” la copil, chiar dacă am avut nuntă în familie, eu a trebuit să plătesc CAS-ul, n-o fost că n-am avut fonduri să plătesc. Dar tu, statule, eu ţi-am plătit şi tu îmi spui păi acum n-am ? Eşti bolnav, ştiu că tre’ să plăteşlti, dar eu n-am. Eu ţi-am luat banii pentru sănătate, dar …n-am!”, a explicat dr. Şipoş vizibil revoltat. Concluzia a adăugat-o tot el: „Trebuie odată să se pună punct. Să se facă o reformă adevărată. Dacă e casă de asigurări, atunci să funcţioneze ca o firmă de asigurări”, a punctat preşedintele Asociaţiei Medicilor de Familie Mureş.

EM

Sursă you tube (TVR)

Comentează cu Facebook
Adaugă la favorite Legătură permanentă.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.