În perioada 15-25 Noiembrie 2016, pentru a marca Ziua Internațională a Drepturilor Copiilor, Școala Gimnazială Nr.7, Şcoala Gimnazială „Alexandru Ioan Cuza”, Școala Gimnaziala Omega din Tîrgu Mureș, Școala Gimnazială Iernut, Școala Gimnazială „Radu Popa” din Sighișoara și Școala Gimnazială „Alexandru Ceușianu” din Reghin, participă la cea de-a V-a ediție a campaniei “Ziua Ștafetei”; o campanie-eveniment initiată de către Fundația Terre des homes și implementată la nivel național, în cadrul căreia adulții predau ştafeta propriilor meserii unor copii și tineri dornici să le înveţe. Sub umbrela campaniei naționale, peste 140 de copii și tineri din județul Mureș vor fi sprijiniți să devină, pentru o zi, polițiști, artiști plastici, informaticieni, medici, arhitecti, educatori, ingineri, juriști, farmaciști, etc.
Convenţia ONU
Drepturile copiilor și tinerilor de a participa la luarea deciziilor în ceea ce le privește viitorul, de a-și exprima propriile opinii și de a fi ascultați de către adulți sunt câteva dintre drepturile lor fundamentale, recunoscute la nivel internațional prin Convenția ONU cu privire la drepturile copiilor, semnată în 20 Noiembrie 1989 și ratificată în România prin Legea nr. 18/1990, la 28 septembrie 1990.
În semn de recunoaștere a acestor drepturi, în luna Noiembrie a fiecărui an (începând din 2012), Fundația Terre des homes desfășoară Campania “Ziua Ștafetei – Acum decid eu!” (www.ziuastafetei.ro) prin care copii și tineri din întreaga țară sunt sprijiniți de adulți să-și afirme aspirațiile pentru viitor și să încerce, pentru o zi, profesiile la care visează.
În județul Mureș…
… peste 140 de copii și tineri, cu vârste între 12-18 ani, vor prelua ștafeta profesiilor depolițiști, medici, arhitecti, juriști, farmaciști, educatori, ingineri, artiști plastici, mecanici, profesori, etc. mergând la sediul Poliției Române din Târgu Mureș, la Asociația Artiștilor Plastici Mureș-Galeria de Artă ”Unirea”, SMURD Iernut, Primaria Iernut, la diferite sedii de firme sau service-uri auto, etc. în perioada 15-25 Noiembrie 2016.
În cadrul unei activități de predare-preluare a ștafetei, specialiștii delegați de instituțiile de mai sus le vor prezenta copiilor și tinerilor în ce constau sarcinile lor de zi cu zi, oferindu-le totodată șansa de a participa în mod activ la practicarea acestora.
”complexitatea și dificultatea simplității”
Spre exemplu, la Galeria de Artă ”Unirea” elevii vor fi ajutați de către artistul Vasile Mureșan să înțeleagă ”complexitatea și dificultatea simplității” într-un tur de galerie, unde emoția și căutarea de sine se îmbină cu pictura naivă; la service-ul auto vor cunoaște componentele unui autovehicol, precum și sarcinile care sunt purtate de îndreptarea problemelor unei maşini, a service-ului periodic al maşinii şi menţinerea condiţiilor de lucru a vehiculelor, la ”catedră” elevii vor cunoaște tainele meseriei de dascăl dar vor cunoaște și ”Teoriile Învățării”- baza cunoașterii teoretice și practice, etc. La activități vor mai participa și tutorii copiilor sau alți membriai familiei, în calitate de însoțitori.
După cum vedeți, când își imaginează ce rol pot avea ca adulți, copiii vor să fie eroii de zi cu zi, cei de care vom avea întotdeauna nevoie. Credem că este important să le arătăm că-i susținem și să le dăm o dovadă de încredere, lăsându-i să ne preia locul măcar pentru o zi, de Ziua Ștafetei. Le mulțumim pe această cale mentorilor care le vor oferi o experiență de viață deosebit de edificatoare, consolidându-le motivația de a deveni ceea ce-și doresc”, a declarat psihologul școlar Carmen Nichiforiuc, coordonator al Campaniei ”Ziua Stafetei” la Școala Gimnazială Nr. 7 din Targu Mureș.
”Pentru noi, adulții, participarea copiilor și tinerilor la viața comunității trebuie să devină o prioritate deoarece ei formează generația de mâine, iar societatea pe care o construim azi va fi realitatea lor de mai târziu – este drept și natural să le oferim șansa de a participa în deciziile și acțiunile care îi vor afecta direct, iar Ziua Ștafetei e menită să ne reamintească despre acest lucru”, afirmă Kirsten Theuns, delegatul național al Fundației Terre des hommes.
Mai multe detaili despre implementarea campaniei sunt disponibile pewww.ziuastafetei.ro.
DespreFundația Terre des hommes: Fundaţia Terre des hommes (Tdh) este o organizaţie neguvernamentală din Elveţia ce dezvoltă programe şi proiecte în peste 38 de ţări pentru a proteja copiii aflaţi în nevoie. În România, Terre des hommes a avut o prezenţă neîntreruptă încă din 1992, iar de atunci, înfiecare an, mii de copii şi părinţi sunt beneficiary ai activităţilor implementate de către Tdhînurmătoareledomenii: (1) consolidarea sistemelor de protecţie a copilului şi justiţiei juvenile; (2) protecţia copiilor afectaţi de migraţie şi prevenirea traficului de persoane, şi (3) incluziunea socială a persoanelor de etnie roma şi a altor minorităţi. Recent, în urma unei analize conduse de către reţeaua globală Keeping Children Safe, Terre des hommes a primit cea mai înalta recunoaştere – Nivel 1 de certificare – pentru modul în care asigura protejarea copiilor în situaţii de risc. Pentrumaimultedetalii, accesaţiwww.tdh.ro.
Spectacolul „Poveste de Crăciun” a adunat peste 300 de copii ai Palatului Copiilor Târgu Mureș, mici și mari, începători sau performanță, toți au încercat (și au reușit) să-și expună în scenă talentul. Dans, muzică, gimnastică ritmică, teatru, pian, cultură și civilizație germană sunt o parte din activitățile care au fost expuse în acest spectacol minunat desfășurat vineri 12 decembrie.
Weekendul acesta se desfășoară a cincea ediție a festivalului Chocolate Saga, la Sala Palatului, în București, la care ciocolateriile din România își prezintă cele mai noi inovații în industria dulce.
Kinga Dicoi, ciocolatieră și fondatoarea Ingres Chocolate din Târgu Mureș spune că s-a inspirat pentru noile sale ciocolate din salatele sale preferate, deardei copt și de sfeclă roșie. În plus, ea a mai venit și cu ciocolată „explozivă”, cu puțin dioxid de carbon în zahăr.
La evenimentul de lansare au participat mai mulți ciocolatieri, printre care și Marinel Bejan, unul dintre ultimii 4 finaliști World Chocolate Masters. Acesta a prezentat, în premieră, praline de ciocolată roz cu kefir și zeamă de varză.
Totodată, au fost prezenți și ciocolatierii Aura Tomescu și pralinele ei de ciocolată cu bere Leffe, Vlad Niculescu și pralinele sale cu ciocolată dublu-fermentată cu maia, praline cu grapefruit și piper timut, dar și Bianca Catanade la Five Graces, care a venit la eveniment cu ciocolată cu fructul-pasiunii și violete de Parma.
În 2024, piața ciocolatei din România a fost estimată la aproximativ 600 milioane EUR, cu un consum mediu de circa 5 kg de ciocolată pe locuitor, spun organizatorii. Producția locală a fost de aproximativ 5.000 de tone, valorând între 50 și 60 milioane EUR, ceea ce acoperă mai puțin de 10% din necesarul anual al țării, motiv pentru care România este în top 3 importatori de ciocolată la nivel european.
SINDICATUL ACORD, organizează în data de 17 IANUARIE 2025, între orele 11.00 – 13.00, o acțiune de protest în sprijinul celor 1400 de angajați din cadrul Direcției Generale de Asistență Socială și Protecția Copilului Mureș, acuzați pe nedrept, acuzații denigratoare, ce încalcă demnitatea umană.
Vă punem la dispoziție informații referitoare la programul acțiunilor.
Acțiunea de protest este urmată de o conferință de presă, începând cu ora 13:30, la sediul CNSLR FRĂȚIA Filiala Mureș, din Strada Cuza Vodă 22, Târgu Mureș 540027.
Zahărul produs la Luduș anul trecut, în prima campanie de la preluarea fabricii de la francezi, respectiv 24.000 tone, a fost comercializat la nivel național până în luna august sub brandul zahăr BOD, în punga cu tricolorul României.
Anual, în România se consumă aprox. 400.000 tone de zahăr, iar Grupul Agrana și Fabrica de Zahăr Premium Luduș au acoperit anul trecut mai puțin de un sfert din această cantitate, restul necesarului de zahăr venind din import. În ciuda restricțiilor impuse anul trecut, România rămâne cel mai mare importator de zahăr din Ucraina, dintre toate statele membre UE.
Pentru 2024, Fabrica de Zahăr Premium Luduș a crescut producția de zahăr românesc la aproape 60.000 tone de zahăr și este la acest moment în plină etapă de prelucrare a sfeclei de zahăr în baza contractelor semnate cu peste 500 de fermieri din zona Ardealului. Practic, importurile din 2024 de 2240 tone, raportate la producție, reprezintă un procent de nici 5% și sunt necesare pentru fabrica de zahăr din Luduș în condițiile în care,
“Pentru a putea importa zahăr brut pentru rafinare, trebuie îndeplinite cumulativ două condiții: să deții rafinărie proprie și să ai în ultimii doi ani consecutivi importuri din spațiul extracomunitar de minim 25 tone/an. Or, Fabrica de Zahăr Premium Luduș a importat anul acesta o cantitatate de 2240 tone, o cantitate foarte mică față de cât s-a importat până acum, respectiv în jur de 140.000 tone de zahăr.Această cantitate de 2240 tone este foarte mică și dacă ne gândim că reprezintă producția pe care o are acum fabrica într-o săptămână! Mai mult, să nu uităm că piața zăhărului este extrem de bine reglementată în România, iar producția și importurile sunt monitorizate săptămânal, ceea ce înseamnă că nu poți să vinzi mai mult decât produci. Având în vedere că noi nu am utilizat toate licențele pe care le-am avut, iar importul a reprezentat sub 5% din toată cantitatea de zahăr care se produce la Luduș, înseamnă clar că noi la fabrică nu am fi putut avea importuri semnificative în acest an, așa cum se vehiculează, în mod complet eronat, în mass-media”, a explicat Mihaela Neagu, proprietara Fabricii de Zahăr Luduș.
Specialiştii Muzeului Naţional al Carpaţilor Răsăriteni din Sfântu Gheorghe au reuşit să dateze o serie de vestigii descoperite în urma săpăturilor efectuate în ultimii ani în zona Arenei Sepsi din municipiu, printre acestea numărându-se scheletele mai multor cai.
Potrivit acestora, majoritatea vestigiilor aparţin sfârşitului epocii bronzului, perioada 1200-800 î. Hr.
„În intervalul 2019-2020, la marginea nordică a oraşului Sfântu Gheorghe din judeţul Covasna, au fost întreprinse săpături de salvare de mare amploare în situl de la Arcuş-Hosszu, unde s-au descoperit scheletele a opt cai, în contextul unor depuneri rituale. Caii au fost prevăzuţi cu harnaşament specific secolelor XIX-XVI î. Hr. Majoritatea vestigiilor descoperite (în proporţie de peste 90%) aparţin perioadei de sfârşit a epocii bronzului, aşa-numitei culturi Gava, care poate fi datată între c. 1200 şi 800 î. Hr”, se arată într-un material postat, joi, pe pagina de Facebook a muzeului.
Arheologul Puskas Jozsef a menţionat că printre cele mai senzaţionale descoperiri s-au numărat şi câteva piese de harnaşament – psalii de zăbale.
„La începutul campaniei din 2019 încă nu eram conştienţi de vestigiile ce urmau să fie scoase la lumina zilei. Cum e cazul oricărei săpături de mare amploare, am început cu decopertarea segmentului care trebuia descărcat de sarcina arheologică. Într-o primă fază, după decopertarea cu excavatorul s-au observat câteva fragmente de oase mai mari. La dezvelirea complexului s-a constatat că este vorba de o înmormântare dublă de cabaline. Scheletele de cai depuse într-un mormânt nu erau întâlnite până la momentul respectiv în zona vestică a Carpaţilor şi până în Câmpia Panonică, nici măcar pe teritoriile la est de Carpaţi. Era o descoperire senzaţională! Şi atunci a urmat surpriza! La gura cailor s-au descoperit psalii confecţionate din corn de cerb. Astfel de piese sunt cunoscute şi pe teritoriul ţării noastre, dar contextul de la Sfântu Gheorghe era unic: piesa a fost găsită în poziţia funcţională. Acest aspect sugerează că aceşti cai erau depuşi cu piesele de harnaşament pe ei, probabil având şi alte piese de decor confecţionate din materiale perisabile, acestea pierzându-se pentru totdeauna”, a explicat arheologul Puskas Jozsef.
În urma campaniei din 2020 au mai fost dezvelite încă trei morminte de cai, fiecare având şi câte două sau patru psalii.
„Una dintre acestea avea o formă neobişnuită pentru această parte a Europei. Şi anume o piesă discoidală, prevăzută cu un vârf. Acest tip de obiect este cel mai des întâlnit în zona Uralilor, în cadrul culturii Alakul. Ce ne povestesc aceste descoperiri ieşite din comun? În primul rând, răspândirea complexelor de acest fel ne arată că nu este vorba despre un fenomen izolat. Între c. 2100/2000 şi 1400/1300 î. Hr. din Kazahstan până la Carpaţi şi Pelopones regăsim astfel de morminte. Oasele de animale ne furnizează date despre perioada de timp în care aceste înmormântări au fost făcute. Astfel pe baza datărilor radiocarbon se poate afirma faptul că depunerile de cabaline s-au practicat o perioadă destul de largă de timp, între c. 1750 şi 1500 î.Hr. Analogii pentru astfel de complexe găsim mai ales în cadrul stepelor eurasiatice, adică în ecoregiunea vastă de stepă a Eurasiei, cu ierburi mici de la est de Munţii Urali (Câmpia Siberiei de Vest) şi la vest de aceştia (Câmpia Europei de Est), în mormintele princiare, unde pe lângă cai s-au descoperit şi fragmentele unor care, probabil de luptă. Acest fapt sugerează că întreţinerea, dresarea şi folosirea animalelor era privilegiul elitelor, adică a unor persoane care aveau resursele necesare pentru astfel de activităţi prestigioase”, a spus Puskas Jozsef.
Potrivit acestuia, chiar dacă la Sfântu Gheorghe nu s-au găsit fragmente de care, se poate considera că aceşti cai erau proprietatea unor persoane înstărite.
„Dar erau ei localnici sau veneau de pe meleaguri mai îndepărtate? Deocamdată nu avem informaţii concludente pentru a răspunde la această întrebare. Totuşi, elementele străine mediului local ne îndeamnă să facem presupunerea conform căreia ar putea fi vorba despre un grup mic de oameni, venit probabil din zona nordului Mării Negre, care au înmormântat caii pe malul râului Olt. Dacă au murit şi ei acolo este greu de precizat. Acele morminte umane descoperite în preajma mormintelor de cai par să fie de dată mai recentă, dar elementele ce ţin de obiectele funerare au caracteristici şi din mediul răsăritean. Decesul acestor fiinţe poate să fie rezultatul unor conflicte cu comunităţile locale, deocamdată victorioase. Acestea însă nu o să mai facă faţă valului de migraţii care o să vină dinspre est peste unul-două secole”, a menţionat acesta.
Specialiştii susţin că suprafaţa săpată, de aproape 10 hectare, a furnizat un material arheologic foarte bogat, de proporţii incomparabile până la momentul de faţă pe plan local, dar aproape tot atât de semnificative şi pe plan naţional şi chiar internaţional.
Materialul descoperit se află acum în patrimoniul Muzeului Naţional al Carpaţilor Răsăriteni din Sfântu Gheorghe, iar în luna august oasele au fost cercetate de o echipă mixtă din care au făcut parte şi studenţi din Germania, coordonaţi de Martin Riesenberg, cercetător la Freie Universitat din Berlin.
Săpăturile au fost finanţate de Fundaţia Sapientia, proprietara terenului, iar executantul a fost firma Total Business Land. AGERPRES
Trenul Alstom Coradia Stream a început săptămâna trecută testele pe rețeaua CFR reabilitată Coșlariu – Sighișoara. Trenul ar fi circulat miercuri, 19 iunie, cu viteza de aproape 160 km/oră, între Valea Lungă, județul Alba și Copșa Mică, județul Sibiu.
Viteza de 159 km/h a fost afișată pe unul dintre display-urile trenului. Imaginea a fost publicată joi de Viorel Lucaci, șeful Serviciului Reglementări și Siguranță Feroviară din cadrul Autorității de Siguranță Feroviară Română (ASFR), pe pagina de Facebook.
În momentul de față există două perechi de trenuri care circulă pe relația Simeria – Sighișoara cu viteza maximă de 150 km/h. Este vorba despre IC 531 (521) / IC (532/522) și IR 346/347.
Deși calea de rulare permite viteze de 160 km/h, din cauza semnalizării și a multor treceri la nivel, aceasta este redusă la 140 km/h (pentru cele mai multe trenuri).
Polițiștii Brigăzii de Combatere a Criminalității Organizate Târgu Mureș, împreună cu procurorii Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism – Serviciul Teritorial Târgu Mureș, au documentat activitatea infracțională a unei persoane cercetate pentru trafic de droguri de risc.
Din actele de urmărire penală efectuate a rezultat că, în primăvara anului 2024, aceasta ar fi înființat, dezvoltat și întreținut o cultură de canabis (inițial indoor, după care ar fi mutat-o într-o seră de pe raza comunei Tăureni), în scopul comercializării către consumatori din județul Mureș.
La data de 18 iunie a.c., au fost puse în aplicare 4 mandate de percheziție domiciliară, fiind descoperite și ridicate 83 de plante de canabis cu dimensiuni cuprinse între 40 și 140 de cm, aflate în diferite stadii de dezvoltare, ustensile folosite la întreținerea culturii, precum și alte mijloace de probă.
În cursul aceleiași zile, procurorii D.I.I.C.O.T. – Serviciul Teritorial Târgu Mureș au dispus reținerea persoanei în cauză, pentru 24 de ore.
Astăzi, judecătorul de drepturi și libertăți din cadrul Tribunalului Mureș a dispus arestarea preventivă a acesteia, pentru 30 de zile.
Suportul de specialitate a fost asigurat de către Direcţia Operaţiuni Speciale din Poliția Română.
Facem precizarea că, pe întreg parcursul procesului penal, persoanele cercetate beneficiază de drepturile și garanțiile procesuale prevăzute de Codul de Procedură Penală, precum și de prezumția de nevinovăție.
Un număr de 140 de persoane din Germania, Austria, Belgia, Cehia, Franţa, Olanda, Polonia, Ungaria, Italia, Spania, Slovenia şi România vor participa, în perioada 6 – 9 iunie, la Şumuleu Ciuc, la cea de-a 40-a ediţie a Congresului Europassion, care reuneşte grupurile din Europa ce pun în scenă reprezentarea patimilor lui Isus Hristos.
Preşedintele Consiliului Judeţean Harghita, Borboly Csaba, a declarat, joi, într-o conferinţă de presă, că este o onoare că acest eveniment important pentru comunitate are loc în Harghita, întrucât va creşte atractivitatea zonei.
„Este o onoare pentru noi să fim gazda acestui eveniment şi cred că viaţa culturală din judeţul Harghita este vie şi merită să fie pusă pe harta europeană. Realizarea acestui eveniment ne arată că mergem în direcţia bună, prin această colaborare aducând beneficii regiunii, crescându-i atractivitatea”, a spus Borboly Csaba.
La rândul său, primarul municipiului Miercurea-Ciuc, Korodi Attila, şi-a exprimat bucuria că acest congres itinerant va fi organizat în Şumuleu Ciuc şi că municipalitatea este parteneră în organizarea evenimentului.
„Faptul că, săptămâna viitoare, comunităţile care fac aceste reprezentări ale Patimilor lui Isus Hristos vor veni la Şumuleu Ciuc este o valoare imensă pentru noi”, a declarat Korodi Attila.
La rândul său, viceprimarul municipiului, Soror Eniko, a vorbit despre importanţa cauzelor sociale pe care le îmbrăţişează comunităţile, menţionând faptul că acest eveniment vorbeşte despre păstrarea şi promovarea tradiţiilor şi despre existenţa creştină a comunităţii.
Reprezentanta Fundaţiei „Csiksomlyoi Passio”, Svella Adél, organizator principal al evenimentului, a precizat că acesta are scopul de a prezenta calea experienţei religioase, ospitalitatea localnicilor, valorile culturale şi frumuseţile zonei.
Ea şi-a exprimat speranţa că membrii grupurilor care vor lua parte la cea de-a 40-a ediţie a Congresului Europassion vor reveni în judeţ, în calitate de turişti, în următorii ani.
În programul congresului sunt incluse prezentări ale pieselor cu Patimile lui Isus, slujbe religioase, spectacole folclorice, expoziţii de artă populară, prezentarea drumului Via Mariae sau proiecţii de filme.
La conferinţa de presă a participat şi managerul Centrului Cultural Judeţean Harghita, Ferencz Angéla, care a opinat că evenimentul de la Şumuleu Ciuc este unul de diplomaţie culturală, rezultat din munca perseverentă.
Potrivit informaţiilor prezentate de organizatori, în Şumuleu Ciuc, tradiţia prezentării pieselor cu patimile lui Isus Hristos datează de secole, dar regimul comunist a interzis prezentarea acestora.
După 1990, s-au făcut demersuri pentru reînvierea tradiţiei, iar din 1996, la Şumuleu Ciuc se prezintă, în fiecare an, în Duminica Floriilor, reprezentarea Patimilor lui Isus, în curtea bisericii franciscane.
Din grupul care pune în scenă Drumul Crucii fac parte 60 de persoane, despre care Svella Adél spune că „sunt o mare familie”.
Congresul Europassion se desfăşoară anual în altă comunitate de unde provin grupurile care pun în scenă Patimile, în 2025 urmând să aibă loc în Germania.
Organizatorii au mai precizat că din Asociaţia Europeană Europassion fac parte 87 de grupuri, reprezentând din 16 ţări, care prezintă piese cu patimile lui Hristos. AGERPRES
Guvernul a adoptat, în şedinţa de marţi, o serie de hotărâri care vizează începerea sau continuarea investiţiilor în infrastructura de transport şi mediu, a anunţat, la Palatul Victoria, purtătorul de cuvânt Mihai Constantin.
Valoarea totală a proiectelor este de 260 de milioane de lei şi acoperă mai multe regiuni ale ţării, fiind vorba despre proiecte gestionate de Ministerul Mediului, Ministerul Dezvoltării şi Ministerul Transporturilor.
Două dintre aceste investiţii vizează îmbunătăţirea infrastructurii hidrotehnice pe râurile Vaslui şi Mureş, proiecte finanţate din împrumuturi obţinute prin PNRR.
„Aceste proiecte vor contribui la protecţia împotriva inundaţiilor, iar investiţiile sunt în valoare de peste 240 de milioane de lei şi au în vedere îmbunătăţirea condiţiilor de funcţionare în siguranţă a nodului hidrotehnic de pe râul Mureş din municipiul Târgu Mureş, în valoare de 141 milioane lei. Aceste lucrări sunt necesare ţinând cont de inundaţiile care au afectat oamenii din cele două zone în anii trecuţi”, a precizat purtătorul de cuvânt al Guvernului.
Deși Punctul.ro în stilul deja cunoscut a încercat să se abțină la a inflama sau a strica atmosfera dinaintea sărbătorilor pe subiectul Bradul de Crăciun din fulare expus la ceasul cu flori în ultimele 2 săptămâni, ei bine noua inițiativă a conducerii Primăriei este de-a dreptul jignitoare. Și personal nu mă mai pot abține!
Hai să începem cu începutul, așa cum îl știu eu ca târgumureșean născut aici, crescut aici, cu familia aici la Târgu Mureș. Tradițional la Ceasul cu flori s-a așezat un brad imens, natural, tăiat din rădăcini și plantat ”artificial” în pământul de la Ceasul cu flori. Pentru că stau foarte prost cu memoria cronologiilor nu vă pot spune când a început tradiția dar există o imagine cu bradul împodobit la ceasul cu flori în anul 1970. A fost frumos, am mers cu copiii să-l vedem, ne-am bucurat de ”brad” și a trecut.
Și da, trebuie să recunoaștem că amprenta de șofer a lui Claudiu Maior s-a văzut și simțit mulți ani la Târgu Mureș. Aș spune că a manelizat orașul în foarte multe modalități subtile: de la modul de împodobire al bradului și bâlciul de Crăciun până la promovarea unor manifestări grețoase prin oraș și până la acceptarea (ba chiar încurajarea pe alocuri!) unor comportamente mafiote și ”de cartier” în diferite comunități. A folosit tot arsenalul unui golan priceput la golăneală.
Apoi, a venit schimbarea de regim, Soós Zoltán a câștigat Primăria Târgu Mureș. Mi-am pus mari speranțe și în continuare spun clar că dacă ar fi să mai aleg încă o dată între regimul Florea-Maior și Soós cu siguranță îl aleg pe al doilea. Doar că, aici încep problemele, nu mai sunt așa de convins că Soós este cea mai bună variantă pentru Târgu Mureș și pe acest subiect la următorul ”set de nervi” … că doar mai este până în septembrie 2024.
Odată cu Soós Zoltán au venit multe lucruri rele, interpretabile, fără noimă. O parte din necunoaștere a realităților, altele din neatenție, altele din lipsa personalului calificat pe diferite teme, altele din prostie umană, etc. Multe multe subiecte ”atacabile”, multe dintre ele de rahat dar cu efect în public. La fel de adevărat este că manifestările culturale și cele cu public au crescut semnificativ ca nivel calitativ, orașul a început să prindă gustul proiectelor europene, accentul nu se mai pune pe mici și bere ci se încearcă o diversificare spre sport, spre aer liber, spre ecologie – deci se văd și muguri plăpânzi de schimbare în bine.
Și ajungem înapoi la brad …
Bradul de fulare a fost controversat din start și în acel start atât comunitatea românească cât și cea maghiară au fost ÎMPOTRIVA acestui brad pe amplasamentul Ceasului cu flori. Cred că nu ar fi deranjat pe absolut nimeni amplasarea acestuia în Cetate – unde au avut loc cele mai multe dintre manifestările Kultfest.
Și mai e un aspect: și ideea de anul trecut cu amplasarea unui brad din lemne de foc a fost controversată, deci administrația știa că bradul de la Ceasul cu flori este un cartof fierbinte.
Ei bine după un start huiduit la unison de români și maghiari, au ieșit la iveală câteva detalii care aparent au mai liniștit apele: că bradul e un simbol internațional, că e o încercare de record mondial, că e un festival maghiar cu nume cool: Kultfest care hopa! este de fapt inițiatorul acestui proiect, etc. Lumea – mă rog cei care mai și gândesc – începea să înțeleagă ce se întâmplă de fapt, și o parte a comunității a intrat în modul silențios.
În același timp câțiva băieți mai creți la minte – ar fi interesant de aflat dacă români sau maghiari (!) – au venit cu un set de ”meme”uri cu triburi indiene, cu primarul în diferite ipostaze și au reușit să pună frână comunității maghiare care a ”întors armele” și au început să apere atât bradul mult hulit cât și pe primarul Soós. Ba chiar s-a organizat un concert cu vedetele incontestabile ale momentului în comunitățile maghiare din Ungaria și România: Bagossy Brothers și gata comunitatea maghiară s-a aliniat în apărarea noului ideal, bradul din fulare.
Ce mă întristează pe mine este însă seria incredibilă de greșeli și finalul absolut jignitor în care ne aflăm azi:
Primăria și Kultfest nu au comunicat NIMIC și NU AU PREGĂTIT la timp ce urmează să se întâmple la Ceasul cu flori și s-au trezit cu o comunitate tradiționalistă jignită și vocală; au provocat eșecul lamentabil a unui moment simbolic internațional;
1.1 Primăria este la al nu-știu-câtelea scandal local din cauza proastei gestionări a comunicării publice. Deși Punctul.ro se află sub contract cu Primăria Târgu Mureș, am sesizat de mai multe ori pe diferite paliere că tot procesul de comunicare este deficitar și fără efect. Degeaba.
Toate mesajele care vin către noi de vreo 2 zile sunt de genul: românii care nu au înțeles nimic din marele moment internațional și maghiarii care acum suferă că li s-a luat copacul din centru. Deci, aliniați-vă frumos în tranșee că băieții deștepți au început să se pregătească de alegeri!
Final: Ceasul cu flori acum este o batjocură. Să vă fie rușine pentru batjocura la adresa cui, până la urmă?
Deși Punctul.ro în stilul deja cunoscut a încercat să se abțină la a inflama sau a strica atmosfera dinaintea sărbătorilor pe subiectul Bradul de Crăciun din fulare expus la ceasul cu flori în ultimele 2 săptămâni, ei bine noua inițiativă a conducerii Primăriei este de-a dreptul jignitoare. Și personal nu mă mai pot abține!
Hai să începem cu începutul, așa cum îl știu eu ca târgumureșean născut aici, crescut aici, cu familia aici la Târgu Mureș. Tradițional la Ceasul cu flori s-a așezat un brad imens, natural, tăiat din rădăcini și plantat ”artificial” în pământul de la Ceasul cu flori. Pentru că stau foarte prost cu memoria cronologiilor nu vă pot spune când a început tradiția dar există o imagine cu bradul împodobit la ceasul cu flori în anul 1970. A fost frumos, am mers cu copiii să-l vedem, ne-am bucurat de ”brad” și a trecut.
Și da, trebuie să recunoaștem că amprenta de șofer a lui Claudiu Maior s-a văzut și simțit mulți ani la Târgu Mureș. Aș spune că a manelizat orașul în foarte multe modalități subtile: de la modul de împodobire al bradului și bâlciul de Crăciun până la promovarea unor manifestări grețoase prin oraș și până la acceptarea (ba chiar încurajarea pe alocuri!) unor comportamente mafiote și ”de cartier” în diferite comunități. A folosit tot arsenalul unui golan priceput la golăneală.
Apoi, a venit schimbarea de regim, Soós Zoltán a câștigat Primăria Târgu Mureș. Mi-am pus mari speranțe și în continuare spun clar că dacă ar fi să mai aleg încă o dată între regimul Florea-Maior și Soós cu siguranță îl aleg pe al doilea. Doar că, aici încep problemele, nu mai sunt așa de convins că Soós este cea mai bună variantă pentru Târgu Mureș și pe acest subiect la următorul ”set de nervi” … că doar mai este până în septembrie 2024.
Odată cu Soós Zoltán au venit multe lucruri rele, interpretabile, fără noimă. O parte din necunoaștere a realităților, altele din neatenție, altele din lipsa personalului calificat pe diferite teme, altele din prostie umană, etc. Multe multe subiecte ”atacabile”, multe dintre ele de rahat dar cu efect în public. La fel de adevărat este că manifestările culturale și cele cu public au crescut semnificativ ca nivel calitativ, orașul a început să prindă gustul proiectelor europene, accentul nu se mai pune pe mici și bere ci se încearcă o diversificare spre sport, spre aer liber, spre ecologie – deci se văd și muguri plăpânzi de schimbare în bine.
Și ajungem înapoi la brad …
Bradul de fulare a fost controversat din start și în acel start atât comunitatea românească cât și cea maghiară au fost ÎMPOTRIVA acestui brad pe amplasamentul Ceasului cu flori. Cred că nu ar fi deranjat pe absolut nimeni amplasarea acestuia în Cetate – unde au avut loc cele mai multe dintre manifestările Kultfest.
Și mai e un aspect: și ideea de anul trecut cu amplasarea unui brad din lemne de foc a fost controversată, deci administrația știa că bradul de la Ceasul cu flori este un cartof fierbinte.
Ei bine după un start huiduit la unison de români și maghiari, au ieșit la iveală câteva detalii care aparent au mai liniștit apele: că bradul e un simbol internațional, că e o încercare de record mondial, că e un festival maghiar cu nume cool: Kultfest care hopa! este de fapt inițiatorul acestui proiect, etc. Lumea – mă rog cei care mai și gândesc – începea să înțeleagă ce se întâmplă de fapt, și o parte a comunității a intrat în modul silențios.
În același timp câțiva băieți mai creți la minte – ar fi interesant de aflat dacă români sau maghiari (!) – au venit cu un set de ”meme”uri cu triburi indiene, cu primarul în diferite ipostaze și au reușit să pună frână comunității maghiare care a ”întors armele” și au început să apere atât bradul mult hulit cât și pe primarul Soós. Ba chiar s-a organizat un concert cu vedetele incontestabile ale momentului în comunitățile maghiare din Ungaria și România: Bagossy Brothers și gata comunitatea maghiară s-a aliniat în apărarea noului ideal, bradul din fulare.
Ce mă întristează pe mine este însă seria incredibilă de greșeli și finalul absolut jignitor în care ne aflăm azi:
Primăria și Kultfest nu au comunicat NIMIC și NU AU PREGĂTIT la timp ce urmează să se întâmple la Ceasul cu flori și s-au trezit cu o comunitate tradiționalistă jignită și vocală; au provocat eșecul lamentabil a unui moment simbolic internațional;
1.1 Primăria este la al nu-știu-câtelea scandal local din cauza proastei gestionări a comunicării publice. Deși Punctul.ro se află sub contract cu Primăria Târgu Mureș, am sesizat de mai multe ori pe diferite paliere că tot procesul de comunicare este deficitar și fără efect. Degeaba.
Toate mesajele care vin către noi de vreo 2 zile sunt de genul: românii care nu au înțeles nimic din marele moment internațional și maghiarii care acum suferă că li s-a luat copacul din centru. Deci, aliniați-vă frumos în tranșee că băieții deștepți au început să se pregătească de alegeri!
Final: Ceasul cu flori acum este o batjocură. Să vă fie rușine pentru batjocura la adresa cui, până la urmă?
Frumusețea naturală a țării noastre nu încetează să ne surprindă, iar Clisura Dunării este dovada vie în acest sens. Nu trebuie să ne crezi pe cuvânt, te poți convinge singur, într-un sejur fermecător de primăvară. Am pregătit pentru tine o listă cu atracțiile care nu trebuie să îți scape atunci când vizitezi Clisura Dunării. Iată care sunt acestea.
Parcul Național Porțile de Fier
Parcul Național Porțile de Fier este o arie protejată care se întinde de-a lungul a 140 de kilometri, peste jumătate din suprafața sa aflându-se în Clisura Dunării, pe malul stâng al fluviului. Zona este cunoscută pentru peisajele sale magnifice formate din stânci, chei și vârfuri montane și pentru biodiversitatea pe care o găzduiește. Este al doilea parc natural ca mărime din România și poartă titlul de Rezervație a Biosferei și Patrimoniu UNESCO. Cât timp ești acolo, te poți bucura de o mulțime de activități în aer liber, cum ar fi drumeții, plimbări cu barca, ciclism, pescuit sau vânătoare.
Cazanele Dunării sunt situate între orașul Orșova și granița cu Serbia, pe o distanță de 4 kilometri, într-o zonă deosebită cu pereți de stâncă de peste 300 de metri înălțime, defilee și chei. Acesta este locul cel mai îngust pe care îl străbate Dunărea pe teritoriul țării noastre și se numără printre cele mai frumoase obiective de la noi din țară și chiar din Europa. Cazanele Mari reprezintă porțiunea de 4 kilometri dintre masivele Ciucarul Mare (România) și Veliki Strbac (Serbia), în timp ce Cazanele mici se întind de-a lungul a 3 kilometri, între masivele Ciucarul Mic (România) și Mali Strbac (Serbia).
Peștera Veterani
Peștera Veterani este unul dintre cele mai populare obiective din Defileul Dunării și este un loc în jurul cărora au luat naștere fel și fel de legende. De pildă, se spune că aici ar fi fost ascuns tezaurul de argint al împărătesei Maria Tereza, sau că lumina care pătrunde printr-o spărtură a pereților, cade în locul în care dacii ar fi sacrificat păsări în cinstea zeului Zamolxis. Accesul în peșteră se realizează doar pe apă și se află la aproximativ 70 de metri deasupra apei, având o lungime de 173 de metri și o lățime de 40 de metri.
Insula Ostrov
Insula Ostrov este denumită și „Insula Cailor Sălbatici” sau „Paradisul Verde din Banat” și se află în judeţul Caraş-Severin, la 170 de kilometri de Timișoara. Este un colț de paradis sălbatic pentru toții iubitorii de natură, unde aceștia pot admira diferite specii de păsări și de cai. Se crede că insula găzduiește aproximativ 100 de astfel de exemplare de cai sălbatici, precum și alte exemplare de egretă neagră, cormoran mare și lebede.
Dacă plănuiești un sejur în România în următoarea perioadă, intră pe www.travelminit.ro și găsește cele mai bune opțiuni de cazare pentru tine.
Secretarul de stat din Ministerul Mediului, Apelor şi Pădurilor (MMAP), Lorand Arpad Fulop, a declarat, marţi, la Târgu Mureş, că aproximativ 10% din totalul de 56.000 de hectare prevăzute pentru Campania Naţională de Împăduriri 2022-2026, finanţată prin PNRR, au fost acceptate ca amplasament în primă etapă, până acum fiind semnate 16 proiecte.
„În total, în momentul de faţă, sunt 672 de amplasamente care au fost acceptate, dar vorbim de prima etapă, unde au fost numai amplasamentele de terenuri, adică avizul favorabil de la Garda Forestieră pentru o suprafaţă de 5.584 de hectare. După acest pas vine proiectul tehnic. (…) În lucru mai sunt vreo 93 de amplasamente, cam 500 de hectare şi mai sunt 100 de amplasamente cu vreo 600 de hectare care încă sunt neverificate. Cam 10% (…), dar în noiembrie am dat drumul, e un program nou-nouţ, am mai avut foarte multe programe de împăduriri, n-a fost de mare succes din niciunul, dacă ne uităm în anii precedenţi. Deci, din punctul acesta de vedere, 10% nu e mult, dar e arhisuficient pentru că, până la urmă, dacă am dat drumul în noiembrie anul trecut, în toamnă nici nu se punea problema împăduririlor. Noi am semnat deja primele contracte, se vor împăduri acum, în primăvară, şi vor primi banii în mai, în iunie cel mult (…) Probabil că interesul va fi mult mai mare în toamna anului 2023 şi în primăvara 2024 şi până în 2026”, a declarat, presei, Lorand Arpad Fulop.
Secretarul de stat a precizat că, întrucât nu e nevoie de schimbarea destinaţiei terenului prevăzut pentru împădurire, acest fapt va fi un stimulent pentru oameni să apeleze la acest program.
„Aceasta era ideea, să simplificăm astfel încât pentru beneficiarul potenţial să fie cât mai simplu. (…) E foarte simplificat din punctul ăsta de vedere (…) Sunt 16 proiecte deja depuse, nu e foarte mult 16 proiecte, dar o să împădurească acum, în primăvară, în total 164 de hectare. Din cele 16 proiecte, 10 sunt depuse de persoane fizice”, a precizat secretarul de stat.
În judeţul Mureş au fost acceptate, până acum, 26 de amplasamente cu 140 de hectare.
Secretarul de stat din MMAP, Lorand Arpad Fulop, s-a aflat la Târgu Mureş pentru promovarea Campaniei Naţionale de Împăduriri 2022-2026, finanţată prin Planul Naţional de Redresare şi Rezilienţă (PNRR) cu un buget de 730 milioane de euro, care prevede investiţii în noi suprafeţe ocupate de păduri, inclusiv în păduri urbane şi reîmpăduriri pe 56.000 de hectare.
Primarul comunei Găneşti, Balog Elemer, prezent la dezbateri, a declarat că acest program este foarte important pentru a împăduri suprafeţele care în ultimii ani au fost despădurite, însă problema se pune cu fondurile pentru împrejmuirea terenurilor respective, dat fiind faptul că prin PNRR nu se acordă avansuri.
„Pornesc cu ideea că împădurirea şi pădurile reprezintă sănătatea omului, de aceea am venit astăzi la întrunirea aceasta cu domnul secretar de stat. Fiindcă noi, dacă în perioada următoare nu facem acest pas pentru biodiversitate, pentru împădurirea suprafeţelor, pentru sănătatea oamenilor, cu siguranţă că peste câţiva ani o să avem o problemă foarte mare aici, la noi în ţară, fiindcă în ultima perioadă s-au împădurit puţine suprafeţe. (…) Eu chiar de asta am venit aici fiindcă avem câteva suprafeţe la noi în comună, în Găneşti, şi aş dori ca să mă implic şi în acest program să putem să împădurim cât mai multe suprafeţe acolo unde nu putem folosi terenurile în alte scopuri. Singura problemă pentru mine este cu împrejmuirea, fiindcă atât UAT-urile, cât şi persoanele fizice nu au fonduri suficiente şi atunci aici trebuie luat un credit. Dar dacă luăm un credit, atunci şi băncile sau Ministerul Finanţelor să ne ajute cu un credit, iar dobânzile să fie cât mai mici”, a precizat Balog Elemer.
MMAP a lansat o serie de întâlniri de lucru în fiecare dintre judeţele României, pentru a oferi informaţii şi detalii potenţialilor beneficiari, cu privire la noua linie de finanţare pentru împăduriri.
La întâlnirile de lucru participă reprezentanţi ai prefecturilor, ai consiliilor judeţene, ai unităţilor administrativ-teritoriale de pe raza fiecărui judeţ, ai producătorilor agricoli locali şi ai altor deţinători de terenuri pretabile pentru împădurire, persoane fizice sau juridice (indiferent de mărime şi formele asociative ale acestora), ai structurilor silvice judeţene şi regionale.
În cadrul programului se vor finanţa lucrări de împădurire şi lucrări de îngrijire a plantaţiilor şi creştere a suprafeţei cu vegetaţie forestieră în lungul căilor de comunicaţie, în interiorul aglomerărilor urbane, cum ar fi păduri urbane şi mini-păduri în jurul localităţilor şi între câmpurile cu culturi agricole, precum şi alte categorii de perdele forestiere de protecţie. AGERPRES
In premiera pentru Târgu Mureș a avut loc in zilele de 2-4 decembrie 2022, Campionatul National de Poliatlon Copii ( 10 – 11 ani ) in noul bazin olimpic din Tg-Mures.
Au participat un numar de 360 sportivi de la 61 cluburi din tara.
Orasul nostru a fost reprezentat de cluburile : CSS Tg-Mures si H2O Tg-Mures, si un numar de 10 arbitrii acredidati de FRNPM.
Poliţiştii de frontieră maghiari şi români au descoperit, miercuri, la punctul de trecere a frontierei de la Csanádpalota, pe autostradă, 75 de persoane care vrut să treacă ilegal frontiera, într-un camion înmatriculat în România, a anunţat poliţia maghiară, pe pagina sa de internet.
Camionul care a vrut să intre în Ungaria era condus de un cetăţean român.
Împotriva acestuia şi a celor care au vrut să treacă ilegal frontiera, cercetările au fost demarate de autorităţile române.
Anul acesta, în timpul controalelor efectuate împreună cu organele româneşti partenere, poliţiştii de frontieră de la Nădlacul Unguresc au luat măsuri împotriva a 2084 de persoane care au vrut să treacă ilegal frontiera, în 140 de cazuri.
În situația în care, ambii părinți sau părintele care exercită singur autoritatea părintească sau la care locuiește copilul, urmează să plece la muncă în străinătate, au obligația, conform legii, să transmită sau să depună la Direcția de Asistență Socială Târgu Mureș o notificare scrisă privind intenția de a pleca la muncă în străinătate, cu cel puțin 40 de zile înainte de plecare.
Obligația notificării Direcției de Asistență Socială Târgu Mureș revine tuturor părinților care pleacă la muncă în străinătate din categoriile mai sus menționate, indiferent dacă munca în străinătate implică sau nu, și existența unui contract de muncă.
Notificarea va trebui să cuprindă următoarele informații:
– datele de identificare ale părinților/părintelui care intenționează să plece la muncă în străinătate;
– datele de identitate ale persoanei în grija căreia va fi lăsat copilul pe durata absenței din țară a părintelui/părinților;
– adresa la care copilul va urma să locuiască în viitor, după plecarea părintelui/părinților;
– îndeplinirea de către persoana în grija căreia urmează a fi lăsat copilul a condițiilor prevăzute la art. 105, alin. (1) din Legea nr. 272/2004, referitoare la apartenența acesteia la familia extinsă (să fie rudă până la gradul IV inclusiv, cu minorul – persoana poate fi bunic, unchi/mătușă, văr, nepot, frate/soră, străbunic, frate al unui bunic), vârsta – minimum 18 ani împliniți și capacitate deplină de exercițiu.
În urma primirii notificării, reprezentanții Direcției de Asistență Socială Târgu Mureș vor efectua o anchetă socială la domiciliul persoanei la care copilul va locui pe perioada delegării drepturilor părintești. Urmare a acestui demers, instituția mai sus amintită, poate interveni, identifica și monitoriza situația copiilor cu grad crescut de vulnerabilitate în lipsa părinților, în vederea respectării principiului interesului superior al copilului, care include și dreptul copilului la o dezvoltare fizică şi morală normală, la echilibru socio-afectiv şi la viaţa de familie.
Notificarea formulată de părinții/părintele care pleacă în străinătate, trebuie depusă la sediul Direcției de Asistență Socială Târgu Mureș, strada Gheorghe Doja, nr. 9, Registratură, Camera 8 (program Luni-Vineri 0800-1200, Marți și Joi de la 1400-1600) sau trimisă în format electronic pe adresa de e-mail: registratura.das@tirgumures.ro și poate fi descărcată de aici: https://www.tirgumures.ro/…/Cerere%20notificare…
Activează-ți localizarea pe telefon și acesta te va duce la cetate!
Sau intră la Visit Mures (Centrul de informare turistică) la colțul Palatului Culturii și te ajutăm noi cu codul QR!
La finalul turului vei fi recompensat cu o surpriză de către unul din sponsori
Activitate recomandată oricui vrea să petreacă 1-2 ore într-un mod plăcut și util în aer liber, dar mai ales elevilor din clasele gimnaziale și familiilor cu copii, pentru dezvoltarea spiritului de echipă.
Pentru un grup de 30 de copii sportivi, cazați la Casa de Oaspeți a Primăriei, Inspectoratul Școlar Județean Mureș va asigura mijloacele tehnice necesare pentru ca ei să poată participa în regim online la cursurile susținute de școala lor din Ucraina.
În paralel, Primăria Târgu Mureș în parteneriat cu ISU Mureș, Crucea Roșie Mureș, alături de alte ONG-uri și voluntari asigură masa pentru copiii cazați. Mureșenii care doresc să ofere sprijin prin donații de alimente sau bunuri, pot răspunde apelului inițiat de Crucea Roșie Mureș, aici: https://www.facebook.com/115184668558921/posts/4972614646149208/
Tot astăzi la Prefectură a avut loc o ședință de lucru în care s-au stabilit noi direcții de urmat pentru perioada următoare în ceea ce privește gestionarea refugiaților care ajung în județul nostru.
La această dată, în evidențele autorităților figurează peste 1441 de persoane care sunt cazate în județul Mureș atât în spațiile puse la dispoziție de autorități, cât și prin inițiative private.
S-a încheiat cu succes evenimentul organizat de Fundația Comunitară Mureș, ”Pedalează pentru un scop bun!” . Mesajul transmis a ajuns la destinație, mulți au fost interesați de susținerea unor proiecte comunitare în cadrul unui eveniment sportiv, iar din fericire ne-am bucurat de vreme favorabilă.
Majoritatea participanților s-au înregistrat și au ridicat pachetele de start înainte de eveniment, de la sediul fundației. Selectarea și achitarea pachetelor de start s-a desfășurat atât în aplicația creată pentru eveniment cât și la fața locului, așadar niște participanți au făcut donații la fața locului peste achitarea pachetului de start.
INIȚIATIVE SUSȚINUTE
În cadrul evenimentului se putea susține următoarele 10 inițiative:
1. SALVAMONT Mures: Remorcă specială pentru câinii Asociației Județene de Salvamont Mureș suma strânsă: 3733 lej
2. Asociația Down Mureș: Pedalează pentru Centrul de zi al Asociației Down Mureș suma strânsă: 1660 lej
3. Philothea Klub: Trăiește liber! – Pedalează pentru tabăra Philothea Klub pentru tineri! suma strânsă: 2270 lej
5. Grădinița cu P.P. nr. 6 Târgu Mureș: Pedalăm pentru o grădină senzorială! suma strânsă: 1190lej
6. Asociația Mișcare de Tabără Yuppi: Pedalează pentru copii bolnavi de diabet ai Yuppi Camp! suma strânsă: 7840 lej
7. Proactiv Transilvania: Pedalez pentru tineriii bolnavi de diabet! suma strânsă: 460 lej
8. Asociatia Borsika: Nu sună muzica! suma strânsă: 3390 lej
9. Asociația Divers: Orașul ajută – oferim acces la sănătate! suma strânsă: 610
10.Asociația Little People România: Nu Mi-e Frică! Pedalez pentru copiii bolnavi de cancer! suma strânsă: 6140 lej
PROIECTE DE SUCCES
Proiectele cu cel mai mare succes sunt gândite de Asociația Mișcare de Tabără Yuppi și Asociația Little People România. Cu sponsorizarea lui Decathlon, le putem oferi câte un card de cadou în valoare de 200 ron, care vor fi câștigate de următoarele categorii:
1. Cel mai bun proiect care colectează cele mai multe donații în valoare (inclusiv taxele de participare).
2. Cel mai bun proiect care a mobilizat cei mai mulți bicicliști (include pachetele menționate mai sus .
3. Cel mai bun proiect care a primit cele mai multe donații peste 50 de lei.
4.Cel mai bun proiect cu cea mai mare donație dintr-un foc.
Donațiile s-au strâns de la 305 de bicicliști și 216 de donatori, în valoare de 28533 de lej. Dintre cei 305 de participanți am făcut tragerea la sorți pentru cele 11 premii pe tombola ”Pedalează!”
Cei mai mulți participanți au pornit pedalarea de pe malul Mureșului, acolo fiind organizat strângerea de gunoi ,, Împreună curățăm,,, organizat de Radio Tg. Mureș. Cu ajutorul celor 700 de voluntari, s-au curățat ambele maluri ale râului pe secțiunea barajul Sâncraiu – Șapte plopi, unde au putut ajuta și bicicliștii, un punct de control fiind plasat și în această zonă. În urma acțiunii s-a strâns circa 10 tone de gunoi.
PUNCTE DE VIZITAT
Împreună cu punctul de control de pe malul Mureșului, participanții au putut vizita 15 puncte din oraș:
GIMS IT – Jocozaur
Id System
Sportmaniac – Outland
Eastride
Mr Gift
Maren
Farmacia Naturalia – Dan -Pharma
Shopping City
FOMCO Imobiliare
True Travel
Creactivity
The Cheesecake House
Tasty it and Go
Direct Motor
Împreună curățăm! Malul Mureșului
Pe aceste puncte, participanții au fost așteptați cu diferite surprize, delicatese, răcoritoare și cadouri. Tot aici, participanții au putut scana codurile în aplicație, care a dovedit vizitarea punctelor.
VOUCHER DE 1000 DE LEI
231 dintre bicicliști a vizitat toate cele 15 puncte de control, parcurgând astfel aproximativ 22km. Dintre acești oameni am selectat și câștigătorul premiului cel mare al evenimentului, voucherul în valoare de 1000 de lei pentru cumpărarea unei biciclete.
FĂRĂ ACCIDENTE
Având în vedere pandemia de Covid-19, participanții au putut să parcurgă acest traseu individual, cu familie sau în grupuri mici, respectând astfel regulile de distanțare socială. Evenimentul s-a încheiat fără încălcarea regulilor de circulație și fără accidente, acest lucru fiind un aspect important, fiindcă încă de la înființare, Fundația Comunitară Mureș a promovat mersul pe bicicletă, nu doar ca mod de transport, ci și ca stil de viață.
În 2015, fundația a mobilizat comunitatea bicicliștilor în cadrul evenimentului „Pedalează pentru un scop bun” și a strâns fondurile necesare pentru pornirea Academiei Velo – cursuri de educație rutieră pe bicicletă, pentru adolescenți cu vârste între 14-18 ani. Încă de atunci, fundația se implică în diverse proiecte ce susțin dezvoltarea și implementarea unui transport sustenabil în Târgu Mureș. În acest spirit s-a desfășurat ediția de primăvară al evenimentului Pedalează pentru un scop bun, la care așteptăm participanții și la toamnă,
Incendiu izbucnit la un acoperiș , în localitatea Albești.
Incendiul se manifestă la acoperișul casei, pe o suprafata de aproximativ 30 mp, cu pericol de extindere, se intervine pentru localizarea și lichidarea incendiului. Intervin pompierii militari din cadrul Detașamentului Sighișoara.
Un incendiu a izbucnit la acoperișul unei case de locuit în localitatea Tonciu. A ars mocnit o izolație pe o suprafață de aproximativ 3-4 mp până la parcane. Autospeciala de stins incendii de capacitate mărită s-a întors la subunitate după localizarea și stingerea incendiului, informează ISU Mureș.
Acoperișul unei case de locuit din Morești, lângă orașul Ungheni a ars în întregime. Incendiul ce se manifesta pe o suprafață de 40mp pe acoperișul casei, în care, potrivit propietarului se află și o butelie de gaz.
Intervin pompierii militari din cadrul Detașamentului Târgu Mureș. Nu există pericol de propagare la casele învecinate. Nu sunt anunțate victime, potrivit ISU Mureș.
În data de 19. 10. 2019, la Tîrgu Secuiesc a avut loc concursul național de tenis de masă Turneul Amatur, cu peste 140 de participanți din întreaga țară.
Elevul Andrei Orha de la Cercul de Tenis de masă din cadrul Palatului Copiilor Târgu-Mureș coordonat de către doamna profesor Cristina Ramona Man, a câștigat locul I la categoria Open. Felicitări tuturor participanților și câștigătorilor!
Câteva zeci de persoane au participat, duminică după-amiază, la o nouă ediție a acțiunii “Copacul cu Fapte Bune”, desfășurat de câțiva ani și la Tîrgu Mureș, în urma unei idei care a luat ființă la nivel național. De această dată, copiii din centrele de plasament au fost beneficiarii alimentelor neperisabile, jucăriilor, rechizitelor, hainelor și încălțămintei de vară, dar și ai altor obiecte – pampersi, lapte praf, produse de igienă.
Potrivit
coordonatorului acțiunii, Alina Șandor, există o serie de persoane care revin
la fiecare ediție – “Copacul cu Fapte Bune” se desfășoară de 3 ani și a
ajuns la ediția a noua – pentru a dona astfel
de obiecte, necesare celor mai puțin norocoși dintre noi, dar și alte persoane,
care vin pentru prima oară.
”Ediția aceasta este exclusiv pentru copii, a fost 1
Iunie și vor fi duse lucrurile la centrele de plasament din oraș. Sunt persoane
care vin aproape la fiecare ediție, dacă nu reușesc, trimit lucrurile pe
altcineva. Sunt pesoane care au venit la fiecare ediție, au adus alimente,
chiar foarte multe, sau au întrebat, dacă era deja început evenimentul, cam de
ce mai e nevoie și au fost și au cumpărat. E nevoie de de toate. (…) În
Sâncrai sunt în jur de 80 de copii, mai sunt vreo 10 fete la Sântana, la
centrul Materna (din Târgu Mureș, n.r.) sunt mame cu copii”, a declarat Alina
Șandor.
Aceasta a mai arătat că vin foarte mulți oameni, la ediția
trecută fiind încărcate 2 transporturi de alimente și jucării și încă 2 de
haine, iar promovarea se face pe grupuri de pe rețelele sociale și chiar în media,
dar de multe ori prin cunoștințe.
Următoare ediție va fi undeva la începutul școlii și va avea ca beneficiari tot copii, aceștia fiind stabiliți exact în urma discuțiilor cu reprezentanții centrelor care au mai primit donații în urma “Copacului cu Fapte Bune” asupra nevoilor existente, a mai spus Șandor.
În perioada 10-12
mai 2019 la Chișineu-Criș, județul Arad, a avut loc ediția a XL-a a concursului internațional interdisciplinar”Cupa Crisius”, cod C.A.E.N. poziția
140, la care au participat 2400 de elevi din 24 județe ale țării precum și din
străinătate. Cercul de Tenis de masă din cadrul Palatului Copiilor Tîrgu-Mureș coordonat
de către doamna profesor Man Cristina Ramona, a adus acasă următoarele premii:
– locul I – Orha
Andrei
– locul II – Toma
Casian
– locul III –
Iosof Alexandru
– locul IV –
Nemeș Dan
– locul IV –
Pescăruș Robert
– locul V –
Nemeș Mihai
– locul V –
Barna Andrei
Felicitări tuturor participanților
și câștigătorilor!
Contact:
Palatul Copiilor Tîrgu-Mureș, B-dul 1 Decembrie 1918 nr. 93, Tîrgu-Mureș. Telefon: 0265-261009, office@palatulcopiilormures.ro Director prof. Iolanda Cătinean
Pompierii mureșeni au fost solicitați să intervină marți seară pentru stingerea unui incendiu izbucnit la acoperișul unei case din Târgu Mureș. Incendiul s-a produs pe strada Fanatelor, informează ISU Mureș.
Pentru asigurarea confortului termic în locuinţe, având în vedere temperaturile scăzute din ultima perioadă, majoritatea cetăţenilor au început să utilizeze mijloacele de încălzire locală avute la dispoziţie, uneori recurgând şi la instalaţii de încălzire cu improvizaţii, confecţionate în regim propriu.
În majoritatea cazurilor, improvizaţiile, fie că sunt făcute la sistemele de încălzire, la instalaţiile de gaze sau cele electrice, conduc la adevărate dezastre şi tragedii, provocând explozii, incendii, explozii urmate de incendiu sau intoxicări cu monoxid de carbon, care se soldează adesea cu pierderi de vieţi omeneşti, persoane rănite şi pagube materiale importante.
Pentru a preveni producerea unor astfel de evenimente, Inspectoratele pentru Situaţii de Urgenţă reamintesc măsurile elementare ce trebuie respectate înainte de utilizarea sistemelor de încălzire locală:
verificarea periodică, cu personal autorizat, a instalaţiilor electrice, instalaţiilor de alimentare cu gaze şi instalaţiilor de încălzire centrală, eliminându-se eventualele defecţiuni sau improvizaţii, dacă este cazul;
sobele şi coşurile de fum vor fi obligatoriu verificate, curăţate, şi reparate de persoane specializate şi autorizate;
zidăria şi tencuiala coşurilor de fum vor fi verificate periodic şi bine întreţinute pentru a nu prezenta fisuri sau crăpături ce ar permite ieşirea în încăperi sau poduri, a gazelor calde, a fumului sau a scânteilor;
nu se vor depozita în podurile locuinţelor plante furajere, materiale inflamabile sau materiale combustibile (textile, hârtie, lemne,etc.) care s-ar putea aprinde de la coşurile pentru evacuarea fumului;
în faţa uşiţelor sobelor se va amplasa o cutie metalică sau o coală de tablă de 70 x 50 cm, aceasta asigurând protecţia faţă de căderea accidentală, direct pe podea, a jarului sau lemnelor aprinse, care ar putea determina incendierea materialelor combustibile cu care acestea ar veni în contact;
Pentru siguranța locuinței sau gospodăriei dumneavoastră, se interzice:
utilizarea mijloacelor de încălzire (de orice tip) fără a fi supravegheate sau lăsate sub supravegherea copiilor;
utilizarea altui tip de combustibil decât cel destinat alimentării sobei;
depozitarea materialului combustibil care să depăşească consumul pentru 24 ore, în încăperile în care sunt amplasate sobele;
depozitarea materialului combustibil deasupra sobelor sau uscarea hainelor sau a altor materiale combustibile pe sobe sau în imediata apropiere a lor;
utilizarea sobelor fără uşiţe la focare şi cenuşare;
aprinderea focului în sobe prin stropire cu benzină, petrol sau alte lichide combustibile;
funcţionarea sobelor supraîncălzite;
utilizarea instalaţiilor electrice (conductori, prize, întrerupătoare, tablouri de siguranţe, prelungitoare etc.) şi a consumatorilor electrici (de orice fel) cu defecţiuni sau improvizaţii. Se va utiliza numai aparatură electrică omologată;
suprasolicitarea reţelei electrice prin folosirea simultană a mai multor consumatori;
utilizarea instalaţiilor de alimentare cu gaze (conducte, robinete, arzătoare etc.) şi a consumatorilor alimentaţi cu gaze (maşini de gătit, centrale termice, sobe etc.) cu defecţiuni sau improvizaţii. Se vor utiliza numai consumatori omologaţi;
folosirea buteliilor de gaze lichefiate fără regulatori de presiune, cu garnituri deteriorate ori cu furtunuri de cauciuc fisurate sau lărgite la capete;
folosirea chibriturilor, lumânărilor, lămpilor de iluminat cu petrol, în spaţii cu pericol de incendiu, cum sunt: depozite de furaje, grajduri, magazii, poduri;
încălzirea cu flacără a buteliilor ori folosirea acestora în poziţie culcată, răsturnată sau înclinată;
folosirea flăcării pentru verificarea etanşeităţii buteliei, garniturilor, regulatorilor de presiune sau a furtunului/conductei de gaz; verificarea se face numai cu emulsie de apă cu săpun;
transvazarea gazului din butelie în orice alte recipiente sau folosirea de butelii improvizate;
păstrarea surselor de foc, cum sunt chibrituri, brichete, lumânări, lămpi cu gaz şi altele asemenea, în locuri în care au acces copiii;
nesupravegherea copiilor, precum şi blocarea acestora în casă cu lumânări aprinse, sobe, plite şi/sau aparate electrice aflate în funcţiune;
depozitarea de materiale combustibile sau inflamabile (butelii, bidoane cu produse petroliere şi altele asemenea), în podurile clădirilor;
folosirea afumătoarelor improvizate ori amplasarea acestora în magazii, poduri, remize, sub şoproane sau lângă materiale combustibile;
Trebuie conştientizat faptul că improvizaţiile de orice natură, în marea lor majoritate, duc la evenimente cu urmări catastrofale.
Obișnuiți să trecem nepăsători pe lângă clădirile și monumentele istorice din oraș, ne mirăm când vedem grupuri de turiști fotografiindu-le de zor. Dacă ne-am opri și noi preț de câteva minute și ne-am ridica privirile din telefoane, un pic mai sus de nivelul nasului, am avea ce vedea. Încercând să privesc orașul cu ochii străinului, m-am oprit la cel mai important monument medieval din Tîrgu Mureș: Biserica Reformată din Cetatea Medievală, chiar în buricul târgului!
Unicate în România
Mândra Cetate proaspăt-renovată în urma unui proces amplu ce a durat un cincinal și ceva, atrage privirile trecătorilor. Întinsă pe o suprafață de 4,3 hectare, formată dintr-o incintă fortificată, ziduri lungi de 90 de metri ce despart cele șapte bastioane, Cetatea Medievală este scena numeroaselor manifestări culturale. La faima cetății contribuie și descoperirile arheologice, unele dintre ele fiind unicat pentru secolul al XV-lea în România, potrivit directorului Muzeului Județean Mureș, Soós Zoltán. Descoperirea unui sistem de drenaj al apei lângă Bastionul Măcelarilor, urmele unei fabrici de cărămidă datând din secolul al XVI-lea sau numeroasele elemente dintr-o bucătărie din secolul al XVII-lea sunt renumite. Descoperirea unui atelier de prelucrarea bronzului însă este unicat pentru secolul al XV-lea.
Renovarea Bisericii a început
Singurul colț nerenovat încă este cel al Bisericii din Cetate. După lucrările de renovare efectuate în anii ˊ80, de câteva săptămâni încoace se lucrează din nou pe la Biserică. „Grație episcopului Kató Béla și a sprijinului guvernului ungar, clădirea va fi renovată atât în interior, cât și la exterior”, a spus Henter György, preotul bisericii. „Vom scoate băncile, le vom restaura, dar practic vom restaura întreaga biserică. Tencuiala va fi eliminată în întregime și vom zugrăvi toată biserica. În sanctuar unde nu este tencuială, vom pune cărămidă arsă. Asta e una din lucrările mari, cealaltă va fi la acoperiș. Lemnăria va trebui reparată, va trebui tratată împotriva cariilor și tratată cu materie ignifugă. A treia lucrare se referă la podeaua bisericii, toată va trebui ridicată și izolată dedesubt cu pietriș. Vitraliile, niște sticle prinse în chenar de plumb, au o vechime de cel puțin 200 de ani. Pentru că lucrările au fost începute în sanctuar, slujbele se desfășoară în nava bisericii. La închiderea navei (în timpul lucrărilor, n.r.), ce nu se va întâmpla mai devreme de anul viitor, slujbele se vor ține în vechea clădire a Teatrului de Păpuși”, a spus preotul citat de liget.ro.
Lipsesc specialiștii în studiul textilelor
De trei săptămâni se fac săpături arheologice în zonă. Arheologul antropolog Gál Szilárd a povestit reporterilor că obiectele descoperite sunt imediat puse în pungi de plastic și așezate la păstrare, în locuri ferite de lumină și umiditate pentru a fi cercetate apoi. Cea mai spinoasă problemă reprezintă studiul textilelor pentru că nu-i ușor să găsești specialist și dacă nu se restaurează în trei-patru săptămâni, textila se destramă, a povestit antropologul care se va ocupa de restaurarea și studiul oaselor.
Zece documente, 250 de ani de activitate
Să mergem înapoi în timp ca să reconstituim viața mureșenilor din cetatea medievală nu e ușor. Cu atât sunt mai importante urmele activităților omenești descoperite în cetate și în jurul bisericii din cetate, cu cât avem mai puține documente referitoare la acea perioadă. De la începuturile cetății și până-n epoca modernă s-au păstrat doar 10 documente referitoare la activitățile omenești de pe parcursul a 250 de ani. „De aceea sunt importante nu doar săpăturile arheologice, ci și cercetarea zidurilor, restaurarea pietrelor, lucrările de metal și altele din care putem obține informații suplimentare despre clădire, față de puținele dovezi scrise care s-au păstrat”, a declarat directorul Muzeului Județean Mureș.
Șantier arheologic în… sanctuar
Primele săpături arheologice în jurul bisericii au fost efectuate în 1999. „În 2004 când a fost strămutată orga, s-a ivit ocazia de a deschide un mic șantier într-un colț de sanctuar. S-a văzut de atunci că niște morminte și câteva rămășițe de clădiri din epoca barocă vor ieși la iveală”, a mai spus arheologul. Mormintele descoperite datează din perioada post reformată. Existența lor se explică prin faptul că în Evul Mediu activitatea mănăstirească se desfășura într-un spațiu închis, laicii neavând posibilitatea de a fi îngropați acolo, cu excepția celor bogați sau a călugărilor. Abia în epoca modernă va fi folosit și sanctuarul ca loc de îngropăciune, ca dovadă stă descoperirea celor 20 de morminte. Acestea pot fi identificate în mare parte ca datând din secolul al XVII-lea după moneda ce poartă stema lui Bethlen Gábor.
Tot aici au fost descoperite o criptă de cărămidă în care a fost înmormântat un cuplu. Pe hainele mortuare au fost găsite capsele de argint și o parte dintr-un voal țesut cu fire de metal din secolul al XVII-lea, bucățele de dantelă, în stare destul de bună, potrivit liget.ro.
Din istoria Bisericii din Cetate
Lăcașul de cult cuprindea clădirea fostei mănăstiri franciscane, capela și turnul clopotniță. Ordinul franciscan, ajuns în Transilvania prin filiera germană, în 1332 a ajuns și în Novum Forum Siculorum (Neumarkt sau Székelyvásárhely), Tîrgu Mureșul de azi, unde au pus bazele primei mănăstiri în afara spațiului săsesc, cu mult timp înainte ca târgul să primească rangul de oraș liber regal.
„În cazul Tîrgu Mureșului putem zice că fondarea mănăstirii a fost premergătoare dezvoltării urbane, deoarece la începutul secolului 14 orașul abia era un târg mai dezvoltat. Transilvania este enumerată printre cele opt provincii franciscane din regat în 1332, ca o provincie de sine stătătoare. (…) Conventul a fost menționat pentru prima dată în 1332, fiind a patra mănăstire franciscană din Transilvania”, a arătat directorul Muzeului Județean Mureș, Zoltán Soós.
Loc de pelerinaj
„Următoarea însemnare datează din 1400, când este menționat liderul mănăstirii, Székely Antal, și conține prima informație referitoare la arhitectură, despre terminarea construcțiilor altarului bisericii, a mai adăugat directorul. „Potrivit documentului datând din 1400, a patra mănăstire franciscană din Transilvania, cea din Tîrgu Mureș, a primit autorizația papală de a ține pelerinaje anuale. Această autorizație a însemnat în primul rând sprijin financiar pentru urbanizarea localității. Fortificațiile din jurul mănăstirii au fost construite cu ajutorul financiar al vicevoievodului transilvan Ştefan Báthory pentru protejarea de atacurile turcești a mănăstirii și a localnicilor. Aceste fortificații au fost menționate pentru prima oară în 1487 cu ocazia unei delimitări de intabulare. „În 1487 se menționează pentru prima oară fortificația din jurul mănăstirii, cu ocazia unei delimitări de intabulare, care vorbește despre șanțul cetății ca fiind unul dintre punctele de hotar (Wararokya)”, a explicat directorul Muzeului Județean Mureș
La sfârșitul secolului al XV-lea mănăstirea Tîrgu Mureș a fost un centru cultural, educațional și de pelerinaj. „Presupunem că aceste pelerinaje au devenit o tradiție fiind uitate după convertirea orașului la calvinism în 1554”, a opinat directorul.
Preot luteran
În 1556 când comunitatea franciscană a fost dizolvată și în locul călugărilor a fost adus un preot luteran, doar o mică parte din mănăstire a fost folosită, iar clădirea a început să se deterioreze. Asediul armatei austriece din 1601 condus de Giorgio Basta a distrus multe clădiri, iar mănăstirea a fost incendiată. Biserica a fost repusă în funcțiune începând din 1602. Abia peste decenii, în 1693, din donația contelui Teleki Mihály a fost refăcut tavanul casetat al bisericii, două casete păstrează ca dovadă, inscripția de construire. Biserica tip sală, lungă de 52,7 m este compusă dintr-o navă lungă de 31,5 m și lată de 14,2 m și un altar. Dacă mănăstirea a fost construită în stil gotic, în 1790 s-a conturat interiorul baroc al navei, s-a construit galeria vestică a bisericii. Opera meșterului brașovean Johannes Prause, orga, a cărei cutii a fost pictată de Pictor Papp Márton, a fost așezată pe galerie. Mobilierul din interior, executat de meșteri locali, datează din perioada anilor 1835-1841.
Turnul – clopotniță
Ultima construcție este turnul – clopotniță, înalt de 55 de metri, structurat pe patru nivele. Intrarea în turn se face de la etajul întâi, iar la parter este o încăpere înaltă, care are intrarea de pe coridorul care leagă fosta sacristie şi capelă cu altarul. Ambele intrări au ancadramente de piatră cu profile simple terminându-se în arc frânt. La nivelul parterului grosimea zidurilor atinge 1,80 metri. În interiorul turnului se află scara care conduce spre ultimul nivel, cel care adăpostește clopotele. Ultimul nivel are deschideri în arc frânt pe toate cele patru laturi, unde vă întâmpină o priveliște superbă asupra orașului, vă poate confirma asta un vizitator clandestin, adică eu, care în urmă cu … niște ani, am urcat până acolo! În atenția celor care ar vrea să-mi repete escapada: evitați perioada când se trag clopotele! Pericol de asurzire!
Deasupra nivelului patru este acoperişul, care are pe colţuri patru turnuleţe. Se consideră că acest turn gotic ar fi fost modelul pentru mai multe turnuri de biserici similare din zonă. Pe partea nordică şi vestică turnul are câteva ferestre mai mici la parter şi la etajul trei, toate având ancadramente gotice simple.
În câteva zile, consideră preotul Henter György, se va da start lucrărilor ce vor fi executate de Building Invest SRL. Până la sfârșitul anului viitor, cel târziu, Biserica din Cetate va deveni o adevărată bijuterie a orașului.
În zilele de 18-19 iulie 2018, s-a desfăşurat FESTIVALUL INTERJUDEŢEAN ,,OCHII COPIILOR- ICOANĂ A UNIRII” organizat de PAROHIA ORTODOXĂ TÂRNĂVENI II ÎN PARTENERIAT CU ŞCOALA GIMNAZIALĂ ,,AVRAM IANCU” TÂRNĂVENI.
Activităţile au debutat la Şcoala Gimnazială ,,Avram Iancu”, unde copii de toate vârstele aparţinând la diverse şcoli şi parohii din Târnăveni, Bobohalma, Găneşti, Tg. Mureş, Cluj- Napoca au participat la concursuri desfăşurate pe secţiunile: „Pictură pe sticlă ”- expoziţie-concurs de desen-pictură, „Eseuri istorice, religioase”- concurs de eseuri istorice pe tema Unirii, a sărbătoririi în acest an a Centenarului sau eseuri religioase pe diferite teme şi „Atelier hand- made”- concurs de proiecte/miniproiecte pe tema Unirii sau teme religioase.
După finalizarea lucrărilor fiecare participant şi-a prezentat lucrarea şi mesajul pe care a vrut să-l transmită prin aceasta. Copiii s-au implicat în mod deosebit în realizarea proiectelor, au dat dovadă de sensibilitate şi creativitate.
Prima zi a festivalului s-a încheiat printr-o excursie la Mănăstirea Recea. În data de 19. 07. 2018 evenimentul a continuat la Biserica Sfânta Treime din Târnăveni, unde a avut loc o slujbă de binecuvântare. Lucrările realizate din suflet pentru suflete au fost aranjate într-o expoziţie în biserică pentru a putea fi vizualizate. Activităţile s-au încheiat prin peremierea copiilor şi a îndrumătorilor acestora.
Festivalul a fost organizat la iniţiativa parintelui paroh Iernuţan Ioan Alin şi a fost o reuşită! Copiii şi îndrumătorii lor şi-au exprimat dorinţa de a continua acest frumos şi educativ eveniment şi în anii următori!
Copacul cu fapte bune organizează o nouă strângere de lucrușoare în scop caritabil. Duminică, 3 iunie, între orele 12:00-17:00 la sediul Eden Beauty (Piața Republicii, 48), coordonatorii locali Alina Șandor, Ana-Maria Anghel și Kati Ognean vă așteaptă cu diverse obiecte pentru copii de la 3 ani până la tineri de 20 de ani. Aceasta includ haine, alimente, rechizite, jucării sau produse de igienă. Hainele să fie curate, ambalate, cu etichete; alimentele, neperisabile, rechizitele să nu fie vechi și de nefolosit.
Toate pachetele vor ajunge la beneficiarii de la Centrul SANCRAI din Mureș. Pentru mai multe detalii vizitați pagina de Facebook a evenimentului.