A cincea victimă a fost găsită

prefect corneliu grosuCea de-a cincea victimă din accidentul de elicopter care a avut loc luni seara la Tăureni în judeţul Mureş a fost găsită marţi dimineaţa. Este vorba despre un om de afaceri german care se afla în elicopterul care s-a prăbuşit într-un lac din zonă. Victima a fost găsită la o distanţă de 10 metri de epava elicopterului, a declarat pentru AGERPRES prefectul judeţului Mureş, Corneliu Grosu. Potrivit acestuia, Prefectura a solicitat de la MApN un elicopter de capacitate mare, care urmează să sosească în zonă, pentru scoaterea epavei din lac.

Cinci persoane au murit după ce elicopterul în care se aflau s-a prăbuşit imediat după decolare. Aparatul de zbor îi aparţinea omului de afaceri Sorin Ţerbea. O femeie a supravieţuit accidentului şi a fost internată în spital cu răni uşoare.Prefectul Corneliu Grosu a mai declarat că a vorbit cu femeia care a supravieţuit şi care a spus că îşi aminteşte că la o manevră a pilotului elicopterul a atins cu coada suprafaţa lacului. Martorii oculari au susţinut însă că elicopterul era în aer în momentul în care s-a produs accidentul.

AGERPRES

print

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.