A fost găsit cadavrul doctoriţei Benedek Orsolya!

Ultima dată doctoriţa a fost văzută duminică  seara, în parcarea de la Auchan City, unde potrivit camerelor de supraveghere s-ar fi urcat într-o dubă. Căutată de atunci prin toată ţara, în urma unei percheziţii domiciliare cadavrul doctoriţei a fost găsit îngropat în curtea unei case particulare din comuna Corunca, potrivit purtătorului de cuvânt adjunct al IPJ Mureş.

Suspectul a fost arestat aseară, potrivit unor informaţii neconfirmate, citate de Központ, suspectul ar fi unul cu numele de familie Cseh, în curtea casei căruia a fost găsit cadavrul.

Peste 1600 de distribuiri a avut ştirea pe pagina de socializare  care anunţa dispariţia doctoriţei, în speranţa că lectorul UMF, fostul medic rezident ATI şi voluntar SMURD, Bendek Orsolya  va fi găsită în viaţă, în cele din urmă.

Doctorita a plecat de buna voie cu suspectul.

IPJ va da un comunicat în cursul zilei despre caz.

EM

Sursa Központ

UPDATE

COMUNICAT

La data de 17 decembrie a.c., polițiștii Inspectoratului de Poliție Județean Mureș au efectuat o percheziție domiciliară în urma căreia a fost descoperit cadavrul unei femei de 32 de ani, din Tg. Mureș. Acesta fusese dată dispărută în urmă cu câteva zile de către familie.
În urma activităților specifice efectuate, polițiștii s-au sesizat din oficiu despre comiterea infracțiunii de lipsire de libertate în mod ilegal, fiind deschis un dosar penal.
Principalul suspect în dosar a fost identificat de polițiști în cursul zilei de ieri, în persoana unui tânăr de 27 de ani, din comuna Corunca, județul Mureș, față de care polițiștii au dispus măsura preventivă a reținerii pentru 24 de ore.
Ulterior, în baza solicitării de către procuror din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Mureș, instanța a admis efectuarea unei percheziții domiciliare la locuința tânărului reținut.
În urma efectuării percheziției, polițiștii au identificat cadavrul unei femei, care urmează a fi supus autopsiei în cadrul Institutului de Medicină Legală.
Dosarul a fost declinat spre competentă soluționare Parchetului de pe lângă Tribunalul Mureș, sub aspectul săvârșirii infracțiunii de omor, se arată în comunicatul IPJ.

 

print
9 comments on “A fost găsit cadavrul doctoriţei Benedek Orsolya!
  1. Gh Iosif spune:

    Dumnezeu sa o ierte.

  2. Anonim spune:

    Astia cine-s ??

  3. Suparat spune:

    Era medic rezident ATI si a fost voluntara SMURD! Va rog sa corectati informatiile!

  4. Anonim spune:

    Care-i adevarul pana la urma?Voi spuneti ca ,cadavrul a fost gasit ingropat in curtea unei case si la tv spune ca a fost gasita intr.o fantana.Va rugam sa nu denaturati stirile.Dumnezeu s.o odihneasca in pace.

  5. Adriana spune:

    Dumnezeu s.o ierte si s.o odihneasca in pace.Nu a fost gasita ingropata in curtea unei case ci intr.o fantana.Nu denaturati stirile.

  6. Moldovan Ioan spune:

    Dumnezeu să o ierte !!! Sunt absolut consternat….!!! Chiar până aici s-a…ajuns !!! A fost o minunăție de….doctor…!!!

  7. Muresan Kertesz Arabella-Csilla spune:

    Era medic specialist! Nu rezident!

  8. Anonim(a) spune:

    Dumnezeu s-o ierte!!!

  9. Anonim spune:

    Dumnezeul sa o odihneasca in pace !

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.