A vrut să fure un seif în Franţa

Poliţiştii din Mureş, cu sprijinul Biroului SIRENE din cadrul Poliţiei Române, au depistat un bărbat, din Adămuş, căutat de autorităţile din Franţa pentru comiterea unei infracţiuni de tâlhărie.
La data de 6 februarie a.c., poliţiştii Inspectoratului de Poliţie Judeţean Mureş au depistat un bărbat, de 37 de ani, din comuna Adămuş, judeţul Mureş, urmărit internațional.
Pe numele său, organele judiciare franceze au emis un mandat european de arestare, pentru săvârșirea infracţiunii tâlhărie, pe teritoriul Franţei.
În fapt, bărbatul însoţit de alte două persoane ar fi pătruns în incinta unei societăţi de unde ar fi intenţionat să sustragă un seif.
Pentru depistarea celui în cauză, polițiștii au beneficiat de date și informații suplimentare, obținute prin intermediul Biroului SIRENE din cadrul Centrului de Cooperare Polițienească Internațională – Inspectoratul General al Poliției Române.
Acesta a fost prezentat Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Târgu-Mureş, care a emis pe numele său ordonanţă de reţinere, pentru 24 de ore, urmând a fi prezentat instanței de judecată.
Față de persoana în cauză urmează a fi demarate procedurile de predare către autoritățile judiciare din Franţa.
La acţiune s-a beneficiat şi de ajutorul poliţiştilor de la Postul de Poliție Adămuș.

print

Share

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.