AAGES Târgu Mureș a inginerului Molnar, în expansiune după un succes la bursă în doar 2 zile

Producătorul de instalații industriale AAGES, care pe finalul anului trecut a raportat un profit net de 2,87 milioane lei la 9 luni, în urcare cu 60,88% față de perioada similară a anului precedent, a semnat un contract de livrare și pe piața din Germania, după ce cu o săptămână în urmă a găsit clienți în Ungaria și Tunisia. Contractul semnat pentru Germania se cifrează la 425.000 euro, iar celelalte înțelegeri depășesc 800.000 euro și acoperă integral capacitatea producției pentru primul semestru al acestui an. Prin aceste contracte, numărul țărilor către care compania își exportă produsele a ajuns la 25. La 9 luni, AAGES Târgu Mureș (AAG) a pierdut din dinamica primului semestru, când raporta o creștere anualizată de 88,21%, dar a oferit în continuare rezultate bune pentru investitorii de pe bursă, unde s-a listat în luna iunie a anului trecut.

Compania cu o vechime de 26 de ani și specializată în producerea de instalații de încălzire prin inducție a metalelor a obținut în primele 9 luni din 2017 venituri operaționale de 21,62 milioane lei, cu 25,78% peste cele de 17,19 milioane lei realizate în perioada similară a anului 2016. În același interval de raportare, cheltuielile operaționale le AAGES s-au mărit cu 21,62%, 18,22 milioane lei, de la 14,98 milioane lei. Astfel, rezultatul operațional a urcat cu 53,95%, la 3,40 milioane lei, de la 2,21 milioane lei. Amplitudinea creșterii este mai bună, de 60,88%, în ceea ce privește profitul net, care a fost de 2,87 milioane lei, comparativ cu 1,78 milioane lei în primele 3 trimestre ale 2016.

AAGES s-a listat la cota BVB în urma unei oferte publice închisă după numai 2 zile, operațiunea de piață intermediată de SSIF Goldring din Târgu Mureș având o valoare de 5,56 milioane lei (1,22 milioane lei). La 30 septembrie, activele totale ale companiei se ridicau la 34,43 milioane lei, în creștere cu 15,24% față de cele de 29,87 milioane lei de la 1 ianuarie. În același răstimp, datoriile totale s-au majorat cu 26,16%, la 13,06 milioane lei, de la 10,35 milioane lei. Compania îl are ca acționar majoritar pe inginerul Gabor Molnar, capitalizarea bursieră a societății fiind de 36,8 milioane lei.

Profit.ro

Comentează cu Facebook
Adaugă la favorite Legătură permanentă.

Comentariile nu sunt permise.