Accidente pe DN15

andreea-popIeri,  23 octombrie,  ora 16.42, pe D.N. 15 E60, în localitatea Cristeşti, un bărbat de 34 de ani, din  Adjud, judeţul Vrancea, cu autoturismul marca Volkswagen- Passat,  la efectuarea manevrei neregulamentare de întoarcere pe linie simplă continuă, a fost tamponat de un alt autoturism marca Citroen-Berlingo, condus regulamentar din sens opus, de un bărbat de 46 de ani, din localitatea Berceni, judeţul Ilfov. În urma accidentului o persoană a fost rănită uşor. În aceeaşi zi, dar la  ora 08.20, pe acelaşi D.N. 15 E60, în afara localităţii Bogata, un tânăr de 23 de ani, din comuna Ceuaşu de Câmpie, judetul Mureş, în timp ce conducea o autoutilitară cu remorcă, pe fondul neadaptării vitezei, într-o curbă periculoasă la dreapta, carosabilul fiind umed, a derapat, a trecut pe contrasens şi a intrat în coliziune cu parapeţii de beton şi balustrada podului de peste râul Mureş.  În urma accidentului atât conducătorul auto, cât şi o pasageră care se afla în autoutilitară au fost răniţi uşor, aflăm de la purtătorul de cuvânt IPJ MUreş, Andreea Pop.

print

Share