Achiziții pentru sezonul viitor

706„Încercăm să construim echipa din sezonul viitor”, a spus preşedintele BC Mureș,  Cornel Lungu. Obiectivul nostru pentru sezonul 2014-2015 va fi calificarea în play-off şi în final four-ul Cupei României. Pentru asta am început să întărim lotul jucătorilor autohtoni și am reușit câteva transferuri bune.
Am avem următorii jucători până acum cu contractul semnat: Lázár László,  Polyák László,  Andrei Căpuşan, Vlad Corpodean şi Sammy Emile, un jucător american, pentru poziția 3.
Polyák László este un jucător tânăr,  de perspectivă,  care a jucat la Nyíregyháza în prima ligă din Ungaria, cu o bogată experiență în primul eșalon. Are dublă cetățenie, maghiară și română. A fost cooptat în loturile naționale ale Ungariei la diferite categorii de vârstă.  Câteva date statistice ale jucătorului: http://kosarsport.hu/player/x1314/hun/A45503/polyak_laszlo El va întări poziția 1, dar pe lângă asta poate juca și pe doi.
Andrei Căpuşan vine de la Craiova, el a mai jucat la BC Mureș în returul campionatului 2010-11.
Despre el antrenorul secund Szászgáspár Barnabás a declarat că în acel sezon nu a fost folosit pe postul lui, dar va fi cu siguranță o întărire pentru poziția 4. Statisticile lui Căpuşan din sezonul recent încheiat: http://www.frbaschet.ro/jucatori/andrei-daniel-capusan
Vlad Corpodean sosește de la echipa din Pitești,  este campion național cu U Cluj, fost component exponențial al naționalei U20, anul trecut a participat cu lotul universitar la Universiadã. El joacă pe poziția 2-3 și este considerat un bun apărător.  Statisticile din sezonul recent încheiat: http://www.frbaschet.ro/jucatori/vlad-ioan-corpodean
Lázár László, pivotul originar din Oradea,  a petrecut ultimul sezon în campionatul Ungariei la echipa Fortress Jászberény, cu care a participat și în Cupa Eurochallenge.  Având dublă cetățenie română și maghiară jucătorul de 210 cm va ajuta sub panou echipa lui Srecko Sekulovic. Statisticile lui din ultimul sezon: http://kosarsport.hu/player/x1314/hun/A32815/lazar_laszlo
În fine, Sammy Emile este un jucător polivalent de 198 de cm, care este capabil să joace pe mai multe posturi, dar se simte foarte bine pe pozițiile 2-3. A absolvit Universitatea Mars Hill, din SUA,  după care a  jucat în campionatele din Irak, Canada, Brazilia și Austria.
A fost foarte important ca să formăm nucleul de jucători români,  deoarece aici sunt cele mai mari probleme. Totodată avem o listă de aproape 30 de jucători, din care vom putea alege. Pe această listă se regăsesc și acei jucători care au câștigat locul trei în LNBM – adăugat antrenorul secund Szászgáspár Barnabás.
Vrem să avem o echipă mult mai ambițioasă, mult mai agresivă,  cu altă mentalitate.  Vrem să avem același apetit ofensiv, dar să avem variante pentru apărare.
Totodată la conferința de presă de astăzi președintele Cornel Lungu a mai spus că probabil Dan Păltinişanu și Silviu Lupusavei nu vor continua la Tîrgu -Mureș, dar au făcut oferte pentru ceilalți jucători cu care am câștigat medaliile de bronz. Echipa se va reuni la începutul lunii august, iar până atunci vom dori să definitivăm lotul de jucători. Primul meci oficial al echipei se va desfășura pe 20 septembrie,  în Cupa României.
O altă știre importantă: Bruno Roschnafsky nu va mai continua la BC Mureș,  fostul manager al echipei și conducerea clubului s-au înțeles pe cale amiabilă,  ca cele două părți să nu mai continue împreună.  Mulțumim pentru tot ce a făcut pentru echipă!
În viitorul apropiat Consiliul de administrare a clubului va hotărî componența conducerii.

print

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.