«

»

Acţiuni ale Poliţiei Locale

În perioada 13 – 26.03.2017, Direcția Poliția Locală și-a continuat activitatea în conformitate cu legislația specifică.

Astfel, pe linie de ordine publică și siguranță rutieră, polițiștii locali s-au confruntat cu o serie de nereguli, dintre care rețin atenția următoarele:

TULBURAREA ORDINII ȘI LINIȘTII PUBLICE

Cadrele instituției au acționat, prioritar, în sensul descurajării și prevenirii faptelor antisociale, fiind aplicate 42 sancțiuni contravenționale, conform prevederilor Legii nr. 61/1991(R).
Pe această linie reține atenția sesizarea din data de 15.03.2017, a Dispeceratului Integrat de Urgență „112″, referitoare la faptul că un cetățean acostează trecătorii și tulbură liniștea publică în Piața Trandafirilor, în fața unui magazin de telefonie mobilă. Cel în cauză a fost identificat în persoana numitului C.M.B., cu domiciliul în municipiul Zalău, județul Sălaj, ulterior luându-se măsura sancționării contravenționale cu suma de 1.000 lei.
În data de 20.03.2017, în jurul orei 2300, o patrulă mobilă s-a deplasat pe str. Rovinari, nr. 26, unde era tulburată liniștea locatarilor prin gălăgie care provenea dintr-un apartament din imobilul respectiv. Numita F.I.V., responsabilă de producerea zgomotului, a fost amendată cu 200 lei și somată să respecte orele de liniște prevăzute în normele legale.
Marți, 21.03.2017, în jurul orei 0150, o patrulă mobilă a instituției noastre s-a deplasat pe str. Bucegi, nr. 12, unde l-a sancționat contravențional pe numitul G.Ș., cu suma de 500 lei, deoarece asculta muzică la intensitate mare și tulbura liniștea locatarilor din imobil.

CERȘETORIE

În perioada evidențiată, agenții Poliției Locale au depistat un număr de 49 persoane care apelau la mila publică în proximitatea piețelor, parcurilor, magazinelor alimentare, precum și în zona centrală. Asupra persoanelor adulte surprinse în această ipostază au fost luate măsurile legale, iar în cazul minorilor, acțiunile sancționatorii s-au îndreptat împotriva ocrotitorilor legali.

PERSOANE FĂRĂ ADĂPOST

Patrulele mobile aparținând Biroului Intervenții din cadrul Poliției Locale au intensificat căutările în cartiere, în special pe timpul nopții, în vederea depistării indivizilor fără adăpost. Astfel, în perioada menționată, au fost identificate și transportate la Azilul de Noapte al municipalității un număr de 12 persoane.
Totodată, în cazul numiților D.M. din localitatea Cipău și R.K. cu domiciliul în comuna Livezeni, sat Poenița, care și-au construit ilegal o locuință improvizată pe dealul situat deasupra str. Rămurele, s-a luat măsura desființării construcției, a salubrizării zonei, iar respectivii au fost îndrumați spre domiciliu.

CĂRUȚĂ ÎN TRAFIC

La data de 23.03.2017, numitul G.R.B., domiciliat în localitatea Cipău, a fost sancționat contravențional cu suma de 300 lei, deoarece a fost depistat pe str. Cuza Vodă, conducând un vehicul cu tracțiune animală, încălcând astfel prevederile legale privind circulația pe drumurile publice.

STAȚIONĂRI NEREGULAMENTARE PE DOMENIUL PUBLIC

În perioada de referință, cadrele Biroului de Siguranță Rutieră au constatat un număr de 127 fapte, aflate sub incidenta Hotărârii Consiliului Local nr. 197/2007M și a Ordonanței de Urgență a Guvernului nr. 195/2002, privind nerespectarea dispozițiilor legale, referitoare la oprirea, staționarea, parcarea și accesul interzis.
Totodată au fost identificate un număr de 18 vehicule cu masa mai mare de 7,5 tone, care nu dețineau autorizație de „liberă trecere” pe anumite sectoare de drum, sens în care, conducătorii acestora au fost sancționați contravențional cu câte 290 lei și două puncte penalizare, în conformitate cu prevederile OUG nr. 195/2002 privind circulația pe drumurile publice.

print

Share

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.