Accident grav în Chendu!

Trei persoane au fost rănite vineri dimineaţa într-un accident produs pe DE 60, în localitatea Chendu, judetul Mures, după ce autoturismul în care se aflau a ieşit din decor şi a lovit o ţeavă de gaz, a precizat purtătorul de cuvânt al Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Mureş, mr. Cristian Virag.

Potrivit sursei citate, în autoturism se aflau trei persoane, două dintre acestea fiind rănite grav şi transportate de echipaje medicale la Unitatea de Primiri Urgenţe a Spitalului Judeţean Târgu Mureş.

Virag a precizat că autoturismul a părăsit partea carosabilă şi a lovit o ţeavă de gaz, dar când echipajul ISU a ajuns la faţa locului fusese întreruptă alimentarea cu gaz şi nu mai exista niciun pericol.

Purtătorul de cuvânt al IPJ Mures, Andreea Pop, a declarat că accidentul s-a produs din cauza vitezei neadaptate în curbă, care a dus la ieşirea în decor a autoturismului.

La faţa locului au intervenit un echipaj ISU de la Detaşamentul Târgu Mureş, un echipaj SMURD şi o autospecială de la Serviciul de Ambulanţă Judeţean.

Agrepres

Foto: Kalman Demeter

print

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.