Adio parcuri solare

?????????????????????Parcurile solare păreau să devină anii trecuţi un adevărat El Dorado pentru investitori, dar şi pentru comunitatea locală. Trei parcuri solare au fost anunţate că urmează să se construiască la Târnăveni, dar până în prezent nu s-a mai finalizat niciunul dintre acestea. Cu excepţia parcului de la Râioasa pentru care s-a plătit o garanţie către administraţia locală, Târnăveniul nu a avut niciun beneficiu de pe urma acestor posibile investiţii. Iar acum administraţia locală a acţionat în instanţă firma care intenţiona construirea parcului de la Râioasa pentru rezilierea contractului din cauza nerespectării clauzelor.
Ce s-a întâmplat de fapt?
Investitorii în energie verde au întâmpinat mari probleme după schimbările legislative din domeniu.
Guvernul sprijină producția de energie din surse regenerabile prin acordarea de certificate verzi. Fiecare producător primește gratuit de la Transelectrica un anumit număr de certificate verzi pentru energia pe care o produce și o livrează în rețea. Mai departe, producătorii vând aceste certificate verzi către furnizori, care sunt obligați prin lege să le cumpere, scopul fiind ca o anumită parte din consumul final de energie să fie asigurată de sursele regenerabile. Furnizorii își recuperează costurile cu achiziția certificatelor verzi prin includerea în tarife a acestor cheltuieli. Guvernul a operat însă câteva modificări în legislație, modificări care au schimbat complet regulile jocului.
Cota anuală obligatorie de energie electrică produsă din surse regenerabile care beneficiază de sistemul de promovare prin certificate verzi a scăzut de la 15% (cât era inițial prevăzut pentru anul 2014), la 11,1%. Ulterior modificării legislative din acest an, aceste cote nu mai sunt specificate în lege, ci anual cotele sunt stabilite prin hotărâre de Guvern, în baza propunerii ANRE, ceea ce, potrivit avocatului specializat în energie, aduce cu sine o lipsa de predictibilitate pentru investitorii în domeniu.
S-a redus numărul de certificate verzi
Astfel, pentru producătorii care au fost acreditați până la 31 decembrie 2013 au fost amânate de la tranzacționare o parte din certificatele verzi care le revenea până în 2017. Amânarea tranzacționării certificatelor verzi ar putea aduce o creștere substanțială a ofertei de certificate începând cu 2017, când acestea ar începe să fie recuperate. Acest fapt poate avea un efect negativ la nivel de preț, care oricum este și în prezent apropiat de limita inferioară. În același timp, producătorii acreditați începând cu 1 ianuarie 2014 primesc din start mai puține certificate verzi ca urmare a reducerii numărului acestora în baza rezultatelor analizei. Centralele fotovoltaice au înregistrat cea mai mare scădere de număr de certificate verzi, de la 6 la 3 certificate pe MWh. În cazul centralelor eoliene, numărul a scăzut de la 2 la 1,5 pe MWh până în 2017 și de la 1 la 0,75 pe MWh începând cu 2018.
Durata de valabilitate a certificatelor verzi a scăzut în 2014 de la 16 luni la 12 luni.
Toate aceste măsuri au avut impact puternic asupra investitorilor în energie regenerabilă. Spre exemplu, profitul CEZ s-a înjumătățit.
La Tîrnăveni au fost prognozate construcția a trei parcuri solare la Râioasa, lângă cartierul 1 Decembrie 1918 şi în zona combinatului.

Mircea BARBU

print

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.