Aeroportul în pericol de desfiinţare

Directorul Aeroportului Transilvania din Târgu Mureş, Petru Ştefan Runcan, a declarat marţi, într-o conferinţă de presă, că noile condiţii propuse de Consiliul Judeţean Mureş pentru administrarea aeroportului ar putea duce la pierderea autorizării acestuia. Runcan a spus că prevederile Ordonanţei de Urgenţă 109/2011 privind guvernanţa corporativă nu sunt aplicabile aeroportului din Târgu Mureş, care este o regie autonomă cu specific deosebit de interes naţional, reglementată prin Hotărârea de Guvern 398/1997. Acesta a arătat că liderii Consiliului Judeţean Mureş susţin însă aplicarea ordonanţei, deşi nota de fundamentare a Guvernului României referitoare la adoptarea OUG 109/2011 nu are în vedere modificarea sau abrogarea HGR 398/1997. Potrivit lui Runcan, documentul modifică unele reguli ale sistemului de administrare şi control în cadrul întreprinderilor publice, precum şi raporturile dintre autoritatea publică tutelară şi organele întreprinderii publice, între Consiliul de Administraţie, directori, acţionari şi alte persoane interesate, dar că aeroportul este exclus de la aceste prevederi, deoarece desfăşoară activităţi de interes naţional cu specific deosebit pentru apărare, ordine publică şi siguranţă naţională.

În plus, susţine directorul aeroportului, proiectul Consiliului Judeţean Mureş de implementare a acestei ordonanţe ar conţine 21 de puncte neconforme cu legislaţia aeronautică. Petru Ştefan Runcan a mai sus că schimbarea administratorului, aşa cum doreşte Consiliul Judeţean Mureş, contravine legilor speciale, care prevăd că administrarea unui aeroport se realizează de persoane care trebuie să îndeplinească o serie de condiţii speciale, iar prin forţarea aprobării proiectului de hotărâre a CJ Mureş, se va ajunge la încetarea activităţii unităţii aeroportuare. El a declarat că există interese pentru desfiinţarea aeroportului din Târgu Mureş, însă nu a precizat cine sunt cei care doresc acest lucru.

Proiectul de hotărâre referitor la aplicarea OUG 109/2011 privind guvernanţa corporativă pentru Aeroportul ‘Transilvania’ Târgu Mureş va intra miercuri pe ordinea de zi a CJ Mureş. Specialiştii invitaţi la conferinţa de presă susţin că aplicarea prevederilor OUG 109/2011 atât în general cât şi doar la nivelul organelor de conducere (art.18) duce la deconsiderarea specificului deosebit şi al complexităţii activităţii regiei autonome, cu efecte asupra autorizaţiei de funcţionare a Aeroportului.

Potrivit acestora, conducerea actuală a Aeroportului Transilvania Târgu Mureş este aprobată-confirmată de Autoritatea Aeronautică Civilă Română (AACR) prin acordarea autorizaţiei de funcţionare, care nu este transmisibilă, fiind eliberată în funcţie de capacităţile profesionale testate ale administratorului în funcţiune.

AGERPRES

print

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.