Aeroportul Transilvania are un nou certificat de aerodrom iar lucrările de reabilitare vor demara mâine

În data de 2 octombrie 2017, în urma auditului de certificare efectuat de către Autoritatea Aeronautică Civilă Română în perioada 28-30 septembrie 2017, Aeroportul Internațional Transilvania Tîrgu-Mureș a primit certificatul de aerodrom. Acest certificat la standarde europene dovedeşte că aeroportul îndeplinește cerinţele Regulamentului (UE) nr. 139/2014 al Comisiei Europene de stabilire a cerinţelor tehnice şi a procedurilor administrative referitoare la aerodromuri.

Certificatul a fost obţinut în urma unui proces de conversie care a constat în pregătirea profesională a angajaţilor pentru aplicarea noilor reglementări europene, conceperea şi redactarea documentaţiei specifice, lucrări la infrastructură şi modificări calitative şi de oportunitate în sistemul de management, toate acestea fiind completate de un program de audit şi evaluare foarte riguros efectuat de inspectori aeronautici ai Autorităţii Aeronautice Civile Române.

În cursul acestui an personalul de la Aeroportul Tîrgu-Mureş a realizat toate activităţile necesare pentru a îndeplini cerinţele impuse de Regulamentul mai sus menţionat. Astfel, au fost create 3 grupuri de lucru care au pregătit documentaţiile necesare şi au întreprins etapele procedurale pe cele trei componente, organizare, operaţional şi infrastructură.

Obţinerea acestui certificat a fost posibilă datorită faptului că, pe tot parcursul acestui an, Consiliul Judeţean Mureş şi-a asumat, atât faţă de autorităţile naţionale, cât şi faţă de cele europene, realizarea investiţiilor necesare legate de pista Aeroportului, cât şi a investiţiilor adiacente, asumare fără de care nu am fi putut îndeplini condiţiile necesare acordării acestei certificări.

În data de 3 Octombrie a fost emis ordinul de începere a lucrărilor la pistă. Începând cu data de 4 Octombrie, dreptul de administrare a terenurilor a fost retras şi retransmis către Consiliul Judeţean Mureş, astfel încât joi, 5 Octombrie 2017, amplasamentul va putea fi predat constructorului.

La finalul investiţiilor Aeroportul Internaţional Transilvania Tîrgu-Mures va funcţiona la standarde optime din punct de vedere operaţional şi al siguranţei.

Biroul de Presă al Consiliului Judeţean Mureş

print

One comment on “Aeroportul Transilvania are un nou certificat de aerodrom iar lucrările de reabilitare vor demara mâine
  1. Anonim spune:

    Pana cand in cadrul Conducerii regiei,(directori,sefi servicii, contabilitate, achizitii, etc) sunt pastrate pe functii aceleasi persoane care au adus aeroportul in situatia de astazi (Gherendi Luminita cu trupa ei sosita dupa descalecatul dansei,a directorilor interimari de ani de zilealaturi de gealatii lor implementati cu grija si rasplatiti boiereste), neaducerea in fata instantei si sanctionarea vechiului management si a vechiului consiliu de administratie pentru a raspunde modului in care si-au dus la indeplinire (pe bani grei ) a planului de management, eforturile ( laudabile ale actualului Consiliu Judetean sunt, dupa parerea mea de prisos.
    Pentru a se putea lucra serios la o institutie de genul aeroportului trebuie sa scapi de sefii datori salariatilor si de salariatii datori sefilor, iar relatiile de munca trebuie sa se desfasoare pe pricipiul de profesionalism si respect reciproc.
    -pana cand, in cadrul unui aeroport personalul administrativ detine salarii duble sau triple fata de personalul tehnic operational, (adica fata de personalul care raspunde de siguranta aeronavei,siguranta pasagerilor, etc), acestia lucrand, in proportie de 80% pe salariul minim pe economie sau foarte aproape de acesta serviciile aeroportuare nu pot fi asiguate cu personal 100% profesionist.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.