Afacerea „Insolvența”

Cu toate că pentru multe companii, declanşarea procedurii de insolvenţă a echivalat cu sfârşitul acestora, nu pentru toată lumea, falimentele firmelor au fost de rău augur. „În criză, avocaţii pot face bani din insolvenţă, care a fost ,,regina” dreptului în ultimii doi ani şi va mai fi în următorii 3-5 ani de zile. Dacă ne uităm pe Registrul Comerţului, vedem că anual 22.000 de societăţi intră în insolvenţă. Insolvenţa în sine a ajuns o afacere. Sunt foarte multe beneficii atât pentru avocaţi cât şi pentru companii. Din punctul de vedere al societăţii aflate în insolvenţă, avantajele sunt incomensurabile”, a declarat unul dintre cei mai cunoscuţi avocaţi, Remus Borza. Acesta a subliniat că avantajele pentru o firmă sunt următoarele: Nimeni nu mai poate să-i execute patrimoniul, orice acţiune judiciară pornită împotriva sa se suspendă prin efectul legii şi, în plus, are şanse mult mai multe la îndemână pentru a-i restructura datoriile.

Cu toate că am încercat să aflăm dacă susţinerile avocatului Borza se confirmă şi la nivelul judeţului Mureş, decanul Baroului de Avocaţi Mureş, Ioan Aflat, nu ne-a prea lămurit. Personal nu se ocupă de astfel de spețe, iar baroul nu centralizează astfel de date, deci nu poate spune nimic, a fost răspunsul său. Iar avocaţii cunoscuţi cu activitate în materie comercială s-au eschivat. Nici notarii nu ne-au fost de mai mare ajutor. „Societățile nu mai au nevoie de forma autentică a actului, așa că nu-și mai încheie actele la notar. Noi intervenim extrem de puțin numai când în capitalul social există bunuri imobile, dar astfel de spețe noi nu prea avem. Noi cu societățile comerciale am cam terminat-o”, ne-a declarat Valentin Dan, președintele Camerei Notarilor Publici Tîrgu-Mureș.

Măsuri asiguratorii

Felicia Pop auditor financiar şi consultant fiscal consideră că o îmbunătăţire adusă legislaţiei actuale ar fi introducerea de măsuri asiguratorii aplicate debitorilor, astfel încât aceştia să nu mai poată înşela sistemul, sustrăgându-se de la plata datoriilor: „Procedura este greoaie fiindcă există posibilitatea în instanță de a depune permanent amânări: într-o zi lipsește avocatul, apoi e lipsă de procedură, apoi nu există suficiente dovezi… Și atunci există foarte multe situații în care debitorii cer amânarea fiindcă în perioada aceasta pot să-și înstrăineze bunurile personale, pot să plece din țară sau să recurgă la alte tertipuri. În privința aceasta legislația ar trebui să fie un pic mai restrictivă: timp de o săptămână-două sau chiar o lună, preventiv, ar trebui luate anumite măsuri asiguratorii, dacă este nevoie. Nu în toate cazurile se impun măsuri asiguratorii fiindcă uneori debitorii sunt de bună credință. Iar lichidatorul ar trebui să aibă posibilitatea ca în 30 de zile să poată să facă o analiză completă și să poată spune: da, debitorul are responsabilitate pentru faptul că societatea a intrat în insolvență sau nu are responsabilitate fiindcă insolvența este legată de factori externi. De exemplu foarte multe firme au intrat în insolvență după anul 2000 din cauza creșterii dobânzilor. Au contractat niște sume foarte mari, apoi au crescut dobânzile și au intrat în insolvență nemaiputând plăti. Un alt factor extern este criza economică”.
O altă propunere lansată de Felicia Pop pentru îmbunătăţirea actualei legislaţii referitoare la insolvenţă este procedura de lichidare de urgenţă. De asemenea, ar fi foarte util ca debitorii de bună credinţă să fie trataţi în mod diferit de cei ale căror intenţii nu corespund întru totul cadrului legal: „Există patroni care decapitalizează cu bună știință în totalitate firma, nu-și plătesc datoriile și în momentul în care firma ajunge la un grad de îndatorare foarte mare, când capitalul negativ depășește de câteva ori valoarea capitalului social, declanșează procedura de insolvență… Ar trebui să avem posibilitatea legală să-i separăm pe cei care sunt de bună-credință de cei care sunt de rea-voință și în funcție de asta să desfășurăm o procedură de lichidare de urgență, acolo unde nu-i rea-voință, iar acolo unde e rea-voință să avem posibilitate să stabilim, tot cu procedură de urgență, răspunderea debitorului”.

Legislația

Potrivit Legii nr. 85 din 2006, insolvenţa este acea stare a patrimoniului debitorului care se caracterizează prin insuficienţa fondurilor băneşti disponibile pentru plata datoriilor exigibile: a) insolvenţa este prezumată ca fiind vădită, atunci când debitorul, după 30 de zile de la scadenţă, nu a plătit datoria sa faţă de unul sau mai mulţi creditori; b) insolvenţa este iminentă atunci când se dovedeşte că debitorul nu va putea plăti, la scadenţă, datoriile exigibile angajate, cu fondurile băneşti disponibile la data scadenţei;

Reorganizarea judiciară este procedura ce se aplică debitorului, persoană juridică, în vederea achitării datoriilor acestuia, conform programului de plată a creanţelor. Procedura de reorganizare presupune întocmirea, aprobarea, implementarea şi respectarea unui plan, numit plan de reorganizare, care poate să prevadă, împreună sau separat: a) restructurarea operaţională şi/sau financiară a debitorului; b) restructurarea corporativă prin modificarea structurii de capital social; c) restrângerea activităţii prin lichidarea unor bunuri din averea debitorului;
Prin procedura falimentului se înţelege procedura de insolvenţă concursuală colectivă şi egalitară care se aplică debitorului în vederea lichidării averii acestuia pentru acoperirea pasivului, fiind urmată de radierea debitorului din registrul în care este înmatriculat;

Printre firmele care au intrat în insolvenţă în 2010 şi 2011 se numără Ilefor, administrată de Vasile Gherasim, Energomur, deţinută de Consiliul Local Tîrgu-Murel, Irokar Company, firma consilierului judeţean Doru Borşan.

Lena Graur
Vasile Dancea

print

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.