Agonia Romcab

Agonia Romcab

Unul dintre cei mai mari producători de cabluri din România este ROMCAB S.A. Tîrgu Mureş, societate listată încă din 1995 la Bursa de Valori Bucureşti (BVB), sub simbolul MCAB. În perioada 2013-2015 a înregistrat creşteri impresionante ale vânzărilor şi ale profitului net, la finalul anului 2015 raportând un plus net de 42,13 milioane de lei, la o cifră de afaceri de 837 de  milioane de lei.

Deşi pentru primele 9 luni ale anului trecut se anunţase un profit net de 39 de milioane de lei, iar pentru întreg anul s-au prognozat 10 milioane de euro profit şi cifră de afaceri de 260 de milioane de euro, rezultatele preliminare pentru 2016 arată un adevărat dezastru: pierderi de 178.233.421 de  lei şi datorii totale de 925.356.239 de lei.

În rândurile următoare, vă prezentăm ultimele luni ale „agoniei” Romcab, care este și unul dintre marii angajatori ai județului Mureș, având peste 500 de salariați.

Ianuarie 2017: Morgan Stanley 

Din acţionariatul producătorului de cabluri cu fibră optică Romcab Târgu-Mureş (MCAB), cu 64 de milioane de lei capitalizare, şi-a marcat exit-ul Morgan Stanley, printre cele mai mari bănci de investiţii din lume, care avea 4,8%, adică o deţinere de 2,8 milioane de lei.

Spre comparaţie, americanii de la Morgan Stanley aveau în 2007 un procent de 22,9% din compania din Tîrgu-Mureş. Atunci, Morgan Stanley a plătit aproximativ 12 milioane de lei pentru a intra în acţionariat.

Pe 29 decembrie 2016, Romcab Tîrgu-Mureş a publicat pe bursă un convocator prin care cere acţionarilor să aprobe o emisiune de obligaţiuni de 200 milioane de euro. „Morgan Stanley a ieşit din acţionariat. Vom merge în Irlanda cu emisiunea de obligaţiuni de 200 de milioane de euro“, a spus atunci Zoltan Prosszer, directorul companiei.

Tot în ianuarie (18), am aflat faptul că Sebastian Vlădescu, fost ministru al finanţelor, nu mai este preşedintele consiliului de administraţie al Romcab Târgu-Mureş (MCAB), locul său fiind luat de Zoltan Prosszer, directorul general şi acţionarul companiei cu 59 mil. lei capitalizare. El era preşedinte din vara anului 2014. „Sunt sub investigaţie penală, iar Romcab vrea să iasă pe pieţe cu obligaţiuni. Nu cred că este posibil să apară în prospect situaţia mea, aşa că am decis să mă retrag”, a spus Vlădescu. Noua structură a boardului va fi în funcţie până în ianuarie 2019. De asemenea, acţionarii, adică Prosszer prin compania Sadalbari, cu 69%, şi alţi acţionari, au decis şi remuneraţia fixă de 7.000 de euro lunar brut pentru un membru al boardului. „Se aprobă realizarea de asigurări de răspundere profesională pentru membrii Consiliului de Administraţie la un cuantum de 160.000 euro/persoană”.

Pe 10 februarie 2017….

… după ce acţiunile se prăbuşiseră pe bursă, ROMCAB S.A. a solicitat protecţia Legii 85/2014, demers iniţiat apoi şi de mulţi creditori, probabil şi în speranţa că vor putea impune un alt administrator judiciar decât cel propus de debitoare. În documentaţia depusă la Dosarul nr.50/1371/2017 de la Tribunalul Specializat Mureş, producătorul de cablaje a precizat că înregistrează datorii de aproximativ 660 de milioane lei. Probabil s-a referit la cele scadente, pentru că restanţele din bilanţul provizoriu erau mult mai mari, de 925 de milioane lei.

Judecătorul sindic Adriana Loredana Berindean a admis cererea şi a dispus deschiderea procedurii generale de insolvenţă pe 20 februarie 2017, iar în funcţia de administrator judiciar provizoriu a numit practicianul RTZ & PARTNERS SPRL (Răzvan-Traian Zăvăleanu), cel propus de compania mureşeană. Cererile de admitere a creanţelor puteau fi depuse până la data de 5 aprilie 2017, iar prima Adunare a Creditorilor urma să se desfăşoare la data de 2 mai 2017, ora 12:00, la sediul societăţii ROMCAB SA.

Deşi Prosszer visa la o ieşire din insolvenţă în aproximativ un an, probabil procedura va dura mult mai mult, fiind de aşteptat o listă consistentă de creditori şi numeroase dispute (juridice) pe diverse teme (tabelul creditorul, deciziile administratorului judiciar sau ale Adunării Creditorilor). Au fost depuse 3 apeluri împotriva sentinţei de deschidere a procedurii…

În 13 februarie….

…  până la ora 18:00, pe site-ul Bursei de Valori Bucureşti la emitentul Romcab Targu-Mureş (MCAB) erau 550.000 de acţiuni scoase la vânzare la preţul de 3,58 lei, dar care nu-şi găseau niciun cumpărător.

Tabloul creditorilor încă nu a fost prezentat, dar potrivit unor surse din piaţă banca de stat EximBank are o expunere importantă, dar care este asigurată prin garanţii de stat. De asemenea, EximAsig, societatea de asigurări a EximBank, are expunere pe operaţiunile de factoring, dar o parte a fost reasigurată.

În 13 februarie, Teraplast Bistriţa şi Prodplast Bucureşti au informat bursa cu privire la modul în care le sunt influenţate afacerile de intrarea în insolvenţă a Romcab Tîrgu-Mureş. Acţiunile Romcab scădeau cu până la 15% în 13 februarie, limita maximă de scădere a preţului pentru un emitent listat pe segmentul principal de tranzacţionare. În doar un sfert de oră de la deschiderea bursei, rulajul a însumat 20.000 de lei, fiind tranzacţionate circa 5.500 de acţiuni.

Acţiunile Romcab, suspendate de la tranzacţionare, după ce ASF cere explicaţii pentru deteriorarea rezultatelor financiare în T4

17 februarie – suspendarea de la tranzacţionare 

ASF a solicitat în 17 februarie dimineaţa suspendarea de la tranzacţionare la BVB a acţiunilor Romcab în urma publicării rezultatelor financiare anuale, în vederea prezentării unui raport detaliat cu privire la factorii care au generat modificarea semnificativă a situaţiei financiare de la data 30 septembrie 2016 la 16 februarie 2017.

21 februarie – 41 de creditori au cerut şi ei insolvenţa a Romcab

41 de creditori au cerut şi ei intrarea în insolvenţă a Romcab Tîrgu-Mureş. Printre creditori se află Banca Feroviara, Allianz Ţiriac, Roland Berger, Banca Transilvania, UniCredit Leasing.

Tribunalul Mureş a admis cererea formulată de Romcab Târgu-Mureş (MCAB), producător de cabluri listat la Bursa de Valori Bucureşti, pentru deschiderea insolvenţei. Administrator judiciar a fost desemnat RTZ&Partners din Cluj-Napoca.

„În baza art. 75 din lege constată suspendarea de drept a tuturor acţiunilor judiciare, extrajudiciare şi a măsurilor de executare silită pentru realizarea creanţelor asupra averii debitoarei. În baza art. 74 din lege pune în vedere debitoarei să depună la dosarul cauzei, în termen de 10 zile de la deschiderea procedurii, toate actele şi informaţiile prevăzute de art. 67 alin. 1 din lege“, se arată în decizia Tribu­nalului Mureş publicată în 21 februarie pe site-ul oficial.

5 martie – nemulțumiri ale creditorilor

Inotal Aluminium din Ungaria alături de trei companii din Germania, toate creditoare ale Romcab Târgu Mureş, au făcut apel împotriva hotărârii Tribunalului Mureş de intrarea în insolvenţă a producătorului de cabluri, ele fiind probabil nemulţumite de soluţia dată la ultimul termen de judecată. Soluţia priveşte atât intrarea în insolvenţă cât şi desemnarea administratorului judiciar.

Cele trei companii germane sunt MKM Masfeleder, Taller şi Codelco Kupferhandel, iar cea mai nou intrată pe lista celor care au făcut apel este Inotal Aluminium, pe 3 martie.

22 martie – amenzi 

Autoritatea de Supraveghere Financiară (ASF) l-a amendat pe Zoltan Prosszer, preşedintele şi directorul general al companiei în insolvenţă Romcab Tîrgu Mureş cu 7.000 de lei întrucât acesta nu a informat supraveghetorul de piaţă şi nici bursa de valori Bucureşti cu privire la unele schimbări din conducerea companiei.

Schimbările din luna februarie nu au făcut obiectul unui raport curent în vederea informării corespunzătoare a investitorilor.

6 aprilie – Un miliard de lei masa credală de la Romcab

Aproximativ 200 de nume sunt prezente la masa credală a Romcab Târgu-Mureş (MCAB), iar printre acestea câteva ies în evidenţă. Este vorba de BT Capital Partners (fosta BT Securities), care a întocmit prospectul de listare a Romcab pe segmentul standard în primăvara anului 2015, dar şi fostul ministru al finanţelor Sebastian Vlădescu, fost preşedinte al Romcab Târgu-Mureş. Şi BCR, cea mai mare bancă din România, este prezentă pe lista publicată pe site-ul portalului Tribunalului Mureş. Masa credală la Romcab s-ar ridica la aproximativ un miliard de lei.

22 mai Romcab, cea mai mare insolvenţă de la bursă

Compania a pregătit un plan de afaceri pe 22 de luni în care arată profituri nete lunare în jur de 5 mil. lei şi afaceri lunare de 80-90 mil. lei – Datoriile către angajaţi s-au dublat într-un an, la 4,3 mil. lei – Compania vrea să continue cu acelaşi auditor financiar – Evalex – Datoriile totale au crescut cu 33% într-un an.

Producătorul de cabluri Romcab Târgu-Mureş (MCAB) a devenit astfel una dintre cele mai mari insolvenţe de la BVB, a avut pierderi de circa 180 mil. lei anul trecut la afaceri de 967 mil. lei, se arată în raportul companiei care urma să fie aprobat  în AGA, în 22 mai.

Dublarea datoriilor către angajaţi, în cea mai mare parte salarii sau alte forme de plată (bonusuri), arată cel mai probabil că producătorul de cabluri a întârziat cu plata salariilor către cei circa 550 de angajaţi. Compania a prezentat în faţa acţionarilor un plan de venituri şi cheltuieli pentru perioada imediată aprobării planului de reorganizare, după ce perioada de observaţie este finalizată. „Momentul începerii planului de reorganizare va fi determinat strict de modul şi ritmul în care paşii obligatorii în procedura insolvenţei sunt trecuţi şi nu îl putem estima noi, dar tendinţa şi direcţia afacerii sunt clar conţinute în docu­mentele ataşate“, spune compania.

24 mai – „eroare contabilă”

Un acţionar al companiei Romcab Târgu Mureş a cerut lămuriri în cadrul adunării generale a acţionarilor cu privire la pierderea de 180 mil. lei înregistrată de compania în anul 2016. Administratorul special al companiei Zoltan Prosszer spune că este vorba de o eroare contabilă, se arată în desfăşurătorul AGA publicat astăzi pe site-ul BVB. Totodată acţionarul a cerut lămuriri şi cu privire la activitatea companiei în ultimul trimestru din 2016, dar în document se menţionează doar că Zoltan Proszer „furnizează lămuriri privind activitatea societăţii aferentă anului 2016 şi activitatea viitoare a societăţii”.

S.C. Romcab SA este o companie producătoare de cabluri, conductori electrici, cordoane de alimentare și cablaje electrice, cu sediul în Tîrgu-Mureș, județul Mureș, având CUI 7947193, J 26/764/1995. S-a constituit prin divizarea parțială a S.C. Electromureș S.A, preluând o parte din patrimoniul acesteia, începând cu data de 01.01.1996.

Obiectul principal de activitate al firmei este producția și comercializarea următoarelor categorii de produse:

  • Cabluri și conductori destinate construcțiilor civile, rezidențiale și industriale;
  • Cablaje și conductori destinați industriei auto;
  • Cordoane și cablaje destinate industriei electrocasnice;
  • Cabluri și conductori pentru soluții pentru infrastructură;
  • Cabluri de telecomunicații.

Producătorul de cabluri cu fibră optică Romcab Târgu Mureş a încheiat anul 2016 cu o pierdere de 178,2 milioane lei, faţă de un profit de 42 milioane lei în 2015. Potrivit raportului financiar preliminar, valoarea totală a datoriilor ajunsese la 31 decembrie 2016 la 925 milioane lei, faţă de 761 milioane lei în 2015, în timp ce valoarea activelor era de 938 milioane lei.

Comparativ, la finele primelor nouă luni din 2016, compania avea active de 1,14 miliarde lei şi un profit net de 39,5 milioane lei, dublu faţă de perioada similară a anului 2015.

Romcab are o capitalizare de 20,7 milioane lei, preţul unei acţiuni scăzând cu 73% de la începutul anului. 

Cristina VANCEA 

print

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.