Alexandru Mihuţi, noua achiziție de la BC Mureş

alexandru mihutiBaschetbalistul de 25 de ani vine de la Timba Timişoara unde a jucat aproape două sezoane. Aici găsiţi statisticile oficiale ale jucătorului. „Mihu” a fost prezentat joi la conferinţa de presă obişnuită a echipei, unde antrenorul Srecko Sekulovic a spus despre el, că vrea să vadă voinţa şi determinarea jucătorului pentru a se integra cât mai repede în angrenajul echipei. – I-am spus lui Mihuţ că nu va veni în concediu la Tg-Mureş, o echipă care se respectă, dar cu muncă şi perseverenţă îşi va putea câştiga locul în echipă.

Alexandru Mihuţi a declarat: – Sunt foarte bucuros că am această ocazie în cariera mea, nu m-am gândit nici o clipă când am aflat că cei de la Mureş m-ar vrea în echipă. Accept provocarea cu cel mai mare drag şi sper să pot face faţă cerinţelor. Cunosc echipa care are în componenţă jucători valoroşi, îmi place nespus de mult Alexandar Mladenovic, jucător care joacă exact pe postul unde joc şi eu, dar avem în Goran Martinic unul dintre cei mai buni conducători de joc din campionatul nostru. Sunt convins că pot fi util echipei, integrarea mea depinde doar de mine. Cunosc Jungla foarte bine, ştiu că oaspeţii din sală câştigă foarte greu şi foarte rar. Abia aştep să joc în faţa fanilor minunaţi din Tg-Mureş.

Cornel Lungu, preşedinte BC Mureş: – L-am adus pe „Mihu” pentru a întări echipa sub panou, deoarece din păcate Păltinişanu nu dă randamentul pe care l-a a vut sezonul trecut, iar noi avem nevoie de jucători capabili să suplinească cu brio titularii de drept.

Sursa: BC Mureș

print

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.