Amendă de 25.000 lei pentru o firmă mureşeană care comercializa ilegal cherestea răşinoasă

La data de 12 aprilie a.c., acționând pentru prevenirea și combaterea activităților ilegale din domeniul silvic, polițiștii din cadrul Serviciului Ordine Publică au depistat pe raza municipiului Slatina, în dreptul târgului săptămânal, pe administratorul unei societăți comerciale, cu sediul în comuna Hodac, județul Mureș, în timp ce comercializa din autoutilitară cantitatea de 4,46 m3 cherestea rășinoase, locul fiind neautorizat conform legislației în domeniul silvic.

Societatea comercială a fost sancționată contravențional cu amendă, în valoare de 25.000 lei, pentru încălcarea prevederilor Legii nr. 171/ 2010 modificată, privind sancționarea și stabilirea contravențiilor silvice

Cantitatea de 4,46 m3 cherestea rășinoase a fost confiscată și predată în custodie reprezentanților Ocolului Silvic Slatina.

În activitatea desfășurată, polițiștii au fost sprijiniți de un lucrător din cadrul Gărzii Forestiere Râmnicu-Vâlcea.

print

Share

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.