Amenzi pentru neacordarea de prioritate către pietoni

Poliţiştii au aplicat 253 de sancţiuni contravenţionale şi au reţinut 50 de permise de conducere, în urma unei acţiuni coordonate de Serviciul Rutier Mureş, pentru combaterea neacordărilor de prioritate către pietoni.
În perioada 21 – 22 februarie a.c., Serviciul Rutier Mureş a desfăşurat la nivel judeţean, o acţiune pentru prevenirea accidentelor rutiere produse, în special, din cauza neacordărilor de prioritate către pietoni.
Pe parcursul acţiunii, poliţiştii au aplicat 253 de sancţiuni contravenţionale, dintre care 169 au fost aplicate pentru indisciplină pietonală (153 au traversat neregulamentar şi 16 se deplasau neregulamentar pe carosabil).
Poliţiştii au reţinut 42 de permise de conducere, cu suspendarea dreptului de a conduce pentru 30 de zile şi au aplicat 42 de sancţiuni conducătorilor auto care nu au acordat prioritate pietonilor.
În urma aplicării măsurii complementare de suspendare a dreptului de conducere, poliţiştii au reţinut în total 50 de permise de conducere.
Exemple:
La data de 21 februarie a.c., un tânăr, de 22 de ani, din Tg. Mureş, în timp ce conducea un autoturism, pe strada Gh. Doja, la trecerea pentru pietoni marcată şi semnalizată corespunzător, nu a respectat obligaţia legală de a opri pentru a acorda prioritate de trecere unui pieton angajat în traversarea regulamentară a străzii, punând în pericol siguranţa acestuia.
La data de 22 februarie a.c., un bărbat, de 47 de ani, din Sîncraiu de Mureş, în timp ce conducea un autoturism, pe strada Voinicenilor, la trecerea pentru pietoni marcată şi semnalizată corespunzător, nu a respectat obligaţia legală de a opri pentru a acorda prioritate de trecere unui pieton angajat în traversarea regulamentară a străzii, punând în pericol siguranţa acestuia.
Ambii conducători auto au fost sancţionaţi contravenţional şi le-a fost aplicată măsura complementară de reţinere a permisului de conducere, cu suspendarea dreptului de a conduce pentru 30 de zile.

print

Share

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.