Amintiri din anii ’60

Amintiri din anii ’60

DSC03357Începând din acest an, promoţiile 1960 şi 1962 ale Şcolii Medii Mixte Luduş au decis să organizeze împreună aniversările anuale prilejuite de absolvirea liceului. În acest an, au fost prezenţi la Luduş şapte absolvenţi ai promoţiei 1960 şi 17 absolvenţi ai promoţiei 1962.

Emoţii la revedere

Într-o frumoasă zi de sâmbătă în care aurul verii prefirat printre frunze tinde să se amalgameze în arama toamnei, fetele şi băieţii care au pornit în lume de pe băncile şcolii în anii 1960 şi 1962 s-au reîntâlnit la un restaurant central pentru a depăna amintiri, dulci-amărui, dar frumoase.

Cei prezenţi, cu un tonus de invidiat, au uitat de argintul din păr sau… de vopseaua care îl acoperă şi au devenit din nou tinerii de odinioară.

A fost prezentă profesoara Olivia Sturza, iar de la „cei mari” Cismaş Ioan, Hidişan Ana, Lungu Anişoara Popa, Mişu Ana Munteanu, Moldovan Victoria Merdaru, Roman Ionel şi Stuparu Zina Pop, apoi „cei mici din 1962” scrişi ca la catalog: Achim Ana, Biriş Valer, Borgovan Ioan, Chirilă Letiţia, Cormoş Ioan, Fanea Maria, Felvinczi Iolanda, Giurgea Lucreţia, Jeler Ioan, Man Dorina, Marian Ana, Mureşan Eugenia, Popa Flaviu, Răileanu Aurel, Rizoli Florentina, Rusu Ana, Stuparu Maria.
Un gând bun s-a îndreptat şi spre cei nouă colegi plecaţi într-o lume mai bună şi mai dreaptă: Albu Ioan, Butaş Lucia, Chiorean Iuliu, Grama Ioan, Hopârtean Maria, Moldovan Cornel, Munteanu Ştefan, Precup Romulus şi Tolan Eleonora, dar şi la colegii care în viaţă fiind nu au avut posibilitatea, din motive diferite să fie prezenţi la reuniunea colegială.
În acest an un moment deosebit şi aşteptat a fost surpriza adusă de Lucreţia Giurgea din New York, acolo unde locuieşte cu familia.

„Viaţa ca un vis”

Mai întâi, cu o zi înainte de reuniunea colegială şi de lansarea romanului autobiografic „Viaţa ca un vis” , Lucreţia Alexandru a primit din partea Consiliului Local Luduş titlul de „Excelenţă al oraşului Luduş”. Diploma a fost înmânată de primarul Cristian Moldovan, în cadrul unei ceremonii emoţionante.

Apoi, sâmbătă la Casa de Cultură „Pompeiu Hărăşteanu” a avut loc lansarea festivă a romanului după ce acesta a fost prezentat la Editura Călăuza din Deva în prezenţa cititorilor şi a foştilor colegi Eugenia Fanea şi Mihail Călugăr.

Dar, câteva cuvinte despre autoare, Lucreţia Giurgea – Alexandru care foloseşte pseudonimul Ioana Giurgiu: S-a născut în timpul celui de-al doilea război mondial, a fost rănită în urma unui bombardament american, iar deficienţa fizică a urmărit-o toată viaţa după ce în copilărie a făcut-o să sufere şi i-a schimbat cursul vieţii. A trecut peste neajunsurile cumplite ale anilor de după război, a rămas fără părinţi la o vârstă fragedă, dar a strâns din dinţi şi a urmat o carieră de succes în ţară şi acum în America, ţara care i-a influenţat destinul într-o mare măsură. Acum, la anii aducerilor aminte este încă o persoană activă, a învăţat limba engleză, conduce pe şoselele americane, activează într-un cor semiprofesionist şi scrie. Deocamdată ne-a adus povestea adevărată a vieţii ei în două volume cu peste 900 de pagini.

Au vorbit despre autoare şi despre carte istoricul Mircea Gheborean care a atestat veridicitatea datelor prezentate, amintirile fiind corecte, apoi Sorin Teognosti, fiul „domnului Theo” din carte, consilierul Liviu Botezan cu aprecieri despre autoare şi roman, după ce a acordat şi placheta de onoare a oraşului, Anişoara Lungu Popa, colegă de şcoală. Au avut intervenţii pline de sensibilitate şi emoţie Olga Răileanu şi Ana Bordan. Moderatorul întâlnirii, Mitru Cirhagău, surprinzător de emoţionat, el crezând că este un „el duro” a evocat amintiri de mult uitate şi a transmis şi câteva din gândurile prof. Grigore Bota care nu a fost prezent.
În final, autoarea a acordat autografe, a afirmat că oraşul Luduş este locul pe care nu îl va uita niciodată şi că va recidiva în domeniul creaţiei literare. Aşa să fie!.

Ioan A. Borgovan

print
Share

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.