Amplă operaţiune de localizare şi tranchilizare a unui urs rănit

Amplă operaţiune de localizare şi tranchilizare a unui urs rănit

Zeci de vânători, pădurari, reprezentaţi ai Jandarmeriei, Gărzii de Mediu şi Gărzii Forestiere au participat sâmbătă după-amiază, în zona comunei Stânceni, judeţul Mureş, la o amplă acţiune de localizare şi tranchilizare a unui urs rănit.

Subcomisar Carmen Frandeş, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului de Poliţie Judeţean (IPJ) Mureş, a declarat pentru AGERPRES că, în jurul orei 14.40, Dispeceratul 112 a fost alertat că în curtea unui imobil din satul Ciobotani se află un urs, posibil decedat.

‘Probabil este vorba de un urs care a fost rănit în timpul nopţii, de o maşină, incident raportat la momentul respectiv, însă animalul nu a mai fost găsit. Inclusiv Poliţia asigură perimetrul pentru localizarea şi tranchilizarea ursului, după care se va face evaluarea stării de sănătate a acestuia’, a afirmat Carmen Frandeş.

Prefectul judeţului Mureş, Lucian Goga, a declarat pentru AGERPRES că situaţia este sub control, ursul a fost localizat, iar la prima vedere pare destul de grav rănit şi că nu poate pune în pericol forţele dislocate pentru acest eveniment.

Prefectul a mai spus că urmează ca în zona împădurită unde a fost localizat ursul să fie dusă o cuşcă specială, de la Grădina Zoologică din Târgu Mureş, pentru ca animalul să fie transportat în siguranţă.

Lucian Goga a punctat că s-a ţinut în permanenţă legătura cu Ministerul Mediului întrucât ursul este animal protejat şi nu poate fi împuşcat decât cu derogare specială.

Surse din Direcţia Sanitar-Veterinară şi pentru Siguranţa Alimentelor Mureş au precizat că numai în această săptămână au avut loc trei atacuri ale urşilor în judeţ, două asupra oamenilor, la Căluşeri şi Beica de Jos, şi unul asupra unei turme de oi, la Icland.

AGERPRES

print

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.