Anchetă în cazul copilului bătut la Sâncraiu de Mureș

Direcţia Generală pentru Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului (DGASPC) Mureş a anunţat, marţi, că va trimite o comisie de cercetare la o casă de plasament de tip familial din comuna Sâncraiu de Mureş, după ce a fost dat publicităţii un film în care un părinte social lovea un copil. ‘Am discutat cu acel cuplu, părintele social a recunoscut că i-a aplicat o corecţie acelui copil, în noaptea de Înviere. Părinţii sociali au spus că acesta s-a urcat pe o conductă de gaz, a vrut să intre pe geamul fetelor, zicea că sparge geamuri, a şi spart câteva, că a vorbit urât cu ei. E un copil de 10 ani, mai năzdrăvan, dar comportamentul copilului nu absolvă angajaţii’, a declarat presei marţi, directorul DGASPC Mureş, Schmidt Lorand.

Acesta a spus că există un certificat medico-legal în care se arată că băiatul nu are semne pe cap sau pe spate, aşa cum prezintă filmul trimis presei. ‘IML nu i-a găsit semne pe cap sau pe spate unde a fost lovit, conform filmuleţului. Copilul e bine, vesel, nu e afectat. Are semne mai vechi, din căzături, alte loviri, la picioare (…) Doar în funcţie de constatările comisiei de cercetare vom putea dicta eventuale sancţiuni’, a spus Schmidt. Acesta a precizat că la casa de tip familial din Sâncraiu de Mureş sunt îngrijiţi 8 copii.

AGERPRES

print

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.