Anchetă privind moartea în spital a unui polițist

Anchetă privind moartea în spital a unui polițist

spital (2)Poliţia din Reghin a deschis un dosar de cercetare penală pentru moarte subită, după ce un poliţist în vârstă de 42 de ani a decedat în timp ce era internat în Spitalul ‘Eugen Nicoară’, a anunţat miercuri, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului Judeţean de Poliţie (IPJ) Mureş, Andreea Pop.

‘A fost deschis un dosar de cercetare penală pentru moarte subită în cazul poliţistului, care era angajat la Serviciul de Transporturi Feroviare, din cadrul Serviciului Teritorial Târgu Mureş, Regionala Braşov. În urma oricărui caz de moarte subită se deschide un astfel de dosar. În prezent, se aşteaptă concluziile de Institutul de Medicină Legală’, a arătat Andreea Pop.

Soţia poliţistului a acuzat spitalul că starea pacientului s-a înrăutăţit după ce i s-a administrat o injecţie, susţinând că medicii i-ar fi spus că acesta ar fi făcut o criză de epilepsie.

Directorul spitalului din Reghin, Iuliu Moldovan a declarat miercuri că, în acest caz, s-au respectat toate protocoalele. El a precizat că pacientul a fost internat pe 11 octombrie, în secţia de Medicină Internă, cu diagnosticul ‘astm bronşic şi pneumonie bilaterală’, urmând un tratament de specialitate, iar în data de 15 octombrie, dimineaţa, a avut o criză de tip convulsiv.

‘Starea lui s-a degradat, a fost solicitat medicul de terapie intensivă, care a rezolvat situaţia. Pacientul a fost transferat la secţia de Terapie intensivă, evoluţia stării lui de sănătate fiind staţionară. În 19 octombrie, după-masă, a suferit o nouă criză de tip asmatiform, medicul de gardă de la Terapie intensivă a intervenit, iar la ora 17.00 i s-a făcut rău din nou, a făcut un stop cardio-respirator, iar manevrele de resuscitare n-au dat rezultat. Laboratorul medico-legal a stabilit, macroscopic, drept cauză a decesului bronhopneumonia şi se aşteaptă rezultatul examenului microscopic, în două-trei săptămâni’, a precizat Moldovan. AGERPRES

print
Share

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.