Angajaţii E.ON au oferit o şansă la viaţă pentru 460 de români, prin donarea de sânge

• 70 de litri au fost donaţi de peste 150 de angajaţi E.ON din România, în cadrul campaniei #missingtype;

Peste 150 de angajaţi ai companiilor E.ON din România şi-au dovedit solidaritatea cu persoanele aflate în suferinţă, donând sânge în cadrul campaniei #missingtype, desfăşurată în perioada 11 iunie – 15 iunie, în preajma Zilei Mondiale a Donatorului de Sânge.

Cei 70 de litri donaţi cu acest prilej pot contribui la salvarea vieţilor a 460 de adulţi. Iar dacă sângele donat ajunge la copii sub vârsta de un an, acesta va putea salva viaţa a 770 de bebeluşi.

Angajaţii E.ON au donat sânge la centrele de transfuzie sanguină din Alba-Iulia, Arad, Bacău, Baia Mare, Bârlad, Bistriţa, Bucureşti, Cluj -Napoca, Deva, Iaşi, Miercurea Ciuc, Piatra Neamţ, Reşiţa, Satu Mare, Sibiu, Suceava, Timişoara şi Zalău. La sediul central al Grupului E.ON din Târgu Mureş a fost prezentă o stație mobilă de donare de sânge.

Acţiunea a fost un succes, la Tîrgu Mureş, numărul donatorilor – 79, echivalând cu numărul celor care donează sânge, timp de două zile, la Centrul de Transfuzii Mureş.

Nevoia de sânge este una permanentă în România, în condiţiile în care, anual, peste 600.000 de persoane au nevoie de sânge, iar numărul donatorilor este mult mai mic faţă de cel din alte ţări europene. În România, doar 1,7% dintre adulţi donează, faţă de Danemarca unde procentajul este de 10%, Anglia – 9%, Franţa şi Germania – 6%.

Grupul german E.ON s-a alăturat în acest an, prin toate subsidiarele sale din ţările în care este prezent, pentru prima oară campaniei #missingtype pentru a încuraja donarea de sânge. În urma campaniei, 1.700 de angajaţi E.ON au donat sânge, demonstrând astfel că nu pot sta nepăsători la apelul de a fi alături de persoanele pentru care şansa la viaţă depinde de donatorii de sânge.

Campania anuală #missingtype a fost lansată în anul 2015 în Marea Britanie de către NHS Blood and Transplant (organism din cadrul Departamentului de Sănătate și Asistență Socială din Marea Britanie, responsabil pentru donarea de organe şi de sânge la nivel naţional), cu scopul de a opri declinul din ultimul deceniu al numărului de noi donatori de sânge și de a asigura în toate unităţile medicale din lume flacoane cu toate grupele sanguine.

Comentează cu Facebook
Adaugă la favorite Legătură permanentă.

Comentariile sunt închise.