Anul acesta 30 de ONG-uri intră în Peninsula Park

Organizatorii Festivalului Peninsula, în colaborare cu Grupul PONT, anunţă proiectul destinat organizaţiilor civile şi instituţiilor publice din cadrul Festivalului Peninsula, Festival PARK. Tematica centrală a evenimentului din acest an va fi ”Meeting Point for 2020 – Să ne imaginăm lumea în 2020”.

Prin FESTIVAL PARK, desfăşurat pe toată durata Festivalului Peninsula (23-26 august), organizatorii doresc să ofere peninsularilor o experienţă unică de distracţie şi educaţie nonformală, cu jocuri şi concursuri interactive, transformând astfel perioada de dintre concerte într-una plină de distracţie de cea mai bună calitate. Organizatorii doresc să realizeze Festival PARK cu implicarea unor parteneri din sfera civilă şi publică. Participanţii sunt aşteptaţi să vină cu programe, care sunt benefice publicului larg şi pot mobiliza cât mai mulţi peninsulari, cu implicarea lor în diverse programe interactive şi distractive, pe care organizatorii le promovează prin intermediul ghidului de programe, a paginii de web şi a locaţiei amenajate special pentru desfăşurarea activităţilor.

Festival PARK este o ocazie excelentă pentru organizaţiile şi instituţiile participante să se adreseze unui public mai larg şi să-şi promoveze programele prin canalele de comunicare ale festivalului, totodată este o oportunitate de dezvoltare şi consolidare instituţională pentru organizaţii, prin participarea lor într-un proiect de mare anvergură.

Sunt aşteptate aplicaţiile organizaţiilor (asociaţii, fundaţii) şi instituţiilor publice care au activitate de cel puţin un an şi au scopul de a implica peninsularii, grupul lor ţintă fiind tinerii cu vârsta cuprinsă între 16-35 ani şi a căror activitate se axează pe educarea, integrarea acestora în societate, care doresc să realizeze un program potrivit circumstanţelor speciale existente la festival.

Organizatorii asigură posibilitate de participare în Festival PARK pentru 30 de organizaţii. Formularele de aplicare pot fi depuse exclusiv online, încărcate pe site-ul http://park.peninsula.ro, până la data de 24 iunie, ora 24:00. Pentru mai multe informaţii contactaţi-l pe Kész Szilárd pe numărul de telefon 0749 193 498 sau pe adresa de email park@peninsula.ro.

Sursa: Peninsula

print

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.