„Anul acesta nu vom adera la Schengen, este clar”

frunda gyorgySenatorul Gyorgy Frunda a declarat joi, la Târgu Mureş, că este ‘clar’ că în acest an România nu va accede în spaţiul Schengen, că speră ca anul viitor, după stabilizarea situaţiei politice din ţară acest lucru să se întâmple, întrucât stabilitatea politică va fi factorul determinant. ‘Anul acesta nu vom adera, este clar. Decizia Consiliul European ca România şi Bulgaria să fie acceptate sau refuzate la pachet e viabilă, deci nu vom fi separaţi de Bulgaria (…) Eu cred că până la alegerile din România, până la cristalizarea situaţiei din România şi stabilizarea acesteia se va amâna luarea unei decizii. Şi eu sper, dacă la anul vom avea o situaţie politică mai stabilă, sper să fim acceptaţi în spaţiul Schengen, chiar dacă în două trepte, dar s-ar putea chiar să fim acceptaţi într-o singură treaptă anul viitor, dacă lucrurile merg spre bine. Stabilitatea politică va fi factorul determinant, celelalte sunt poveşti’, a susţinut senatorul.

Frunda a precizat că acum Germania, alături de Olanda se opun integrării României în Spaţiul Schengen, dar că numărul statelor opozante este mai mare. ‘Dar Olanda îşi va păstra reticenţele faţă de România, să nu uităm că şi atunci ştiam că nu-i singură Olanda şi că în spatele ei sunt alte ţări care nu vor să facă publică decizia lor de a susţine decizia Olandei (referitoare la extinderea spaţiului Schengen, n.r.). Situaţia este asemănătoare şi acum’, a arătat Gyorgy Frunda.

AGERPRES

print
Share

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.