Aproape 2.000 de cercetări efectuate de criminaliștii mureșeni

Criminalistica pune la îndemâna instanțelor civile și penale mijloace noi pentru aflarea adevărului. În primele 7 luni ale anului 2017, criminaliștii din cadrul Inspectoratului de Poliţie Judeţean Mureş au identificat peste 190 de persoane și obiecte, în cadrul a 159 de cauze.

În perioada 1 ianuarie – 31 iulie a.c., specialiștii criminaliști din cadrul Inspectoratului de Poliţie Judeţean Mureş s-au deplasat în teren, la peste 2800 de cazuri și au efectuat 1.754 de cercetări la fața locului.

De asemenea, criminaliştii mureşeni au efectuat 1047 deplasări pentru efectuarea de percheziții, reconstituiri, recunoașteri din grup, accidente de muncă, precum și acțiuni și razii organizate de polițiile municipale și orășenești Criminaliștii au reușit să realizeze 192 de identificări de persoane și obiecte, în cadrul a 159 de cauze.

Criminalistica este o știință care însumează un ansamblu de cunoștințe despre metodele, mijloacele tehnice și procedeele tactice destinate descoperirii, cercetării infracțiunilor, identificării persoanelor implicate in săvârșirea lor și prevenirii faptelor antisociale.

De-a lungul timpului, mijloacele și tehnicile criminalistice au contribuit în mod esențial la probarea activității infracționale și tragerea la răspundere a persoanelor vinovate.

IPJ Mures

Comentează cu Facebook
Adaugă la favorite Legătură permanentă.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.