Aproape 20 de școli sunt neautorizate sanitar

inspectoratul scolarConducerea Inspectoratului Şcolar Judeţean (ISJ) Mureş a anunţat, marţi, că potrivit datelor parţiale furnizate de Direcţia de Sănătate Publică Mureş, există în jur de 17 clădiri care adăpostesc unităţi de învăţământ şi care nu deţin autorizaţii sanitare de funcţionare. ‘Legat de pregătirea bazei materiale în vederea deschiderii anului şcolar, de această problemă se ocupă primăriile, iar în ceea ce priveşte controlul şi evaluarea situaţiilor din unităţile de învăţământ se ocupă DSP, prin legislaţia actuală în vigoare. Noi nu avem competenţe de a verifica (…) DSP are termen pe 15 septembrie, prin Ordin de ministru al Sănătăţii. Avem date parţiale dar încă acţiunea nu este finalizată: este vorba de circa 17 sedii din peste 880, discut aici de clădiri de sine-stătătoare, care încă nu au autorizaţia sanitară de funcţionare, în schimb li se vor da autorizaţii provizorii, iar primăriile îşi vor lua angajamentul să pună la punct probleme sesizate de DSP’, a spus Ştefan Someşan, şeful ISJ Mureş.

Motivele pentru care unităţile de învăţământ nu au autorizaţie sanitară sunt lipsa apei curente, lipsa punctelor sanitare din clădiri, probleme în curţi, lipsa trotuarelor sau lipsa împrejmuirii. ‘În Băgaciu şi Batoş mai avem câteva clădiri care funcţionează în clădiri destul de improprii, pentru că sunt vechi, retrocedate şi nu puteau fi alocate fonduri pentru repararea lor. În aceste două comune există pornite lucrări la clădiri care se află în stadii destul de avansate pentru a rezolva definitiv aceste probleme’, a arătat Someşan.

În judeţul Mureş, potrivit ISJ, există 60 de locaţii unde sunt efectuate diverse lucrări, dar care nu sunt finalizate din lipsă de finanţare. În 15 cazuri lucrările sunt efectuate peste 80%, însă sunt stopate. ‘Dacă adunăm sumele în cauză, necesare pentru finalizarea tuturor acestor lucrări, arieratele se ridică la circa 550 miliarde de lei vechi. Situaţia este depusă la minister’, a precizat Ştefan Someşan.

AGERPRES

print

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.