Aproape 30 de funcţii vacante la CJ; potenţialii candidaţi nu s-au înghesuit la cele 31 de concursuri

Preşedintele Consiliului Judeţean Mureş, Peter Ferenc, a declarat joi, în timpul prezentării raportului de activitate pe anul trecut, că instituţia are un grad de ocupare a posturilor de peste 77% şi că, deşi există aproape 30 de funcţii disponibile, potenţialii candidaţi nu s-au înscris la cele 31 de concursuri organizate.

‘Perioada 2009 – 2016 s-a caracterizat prin numeroase măsuri restrictive cu privire la ocuparea funcţiilor publice/posturilor vacante. Astfel, la începutul anului 2016, gradul de ocupare a posturilor din aparatul de specialitate al Consiliului Judeţean Mureş era de 77,33% (116 posturi din totalul de 150 posturi). Prin comparaţie, la 31.12.2016 gradul de ocupare a fost de 77,71% (122 posturi din totalul de 157). Aceasta în ciuda faptului că pe parcursul anului s-au derulat un număr de 31 de proceduri de concurs pentru ocuparea posturilor vacante. În urma acestora, la finele anului 2016, Consiliul Judeţean Mureş are un grad de ocupare similar cu cel de la începutul anului, fapt ce arată, pe de-o parte, lipsa de interes a potenţialilor candidaţi pentru concursurile organizate în scopul ocupării funcţiilor publice/posturilor vacante, iar, pe de altă parte, o fluctuaţie mare a personalului’, a arătat preşedintele CJ Mureş.

Potrivit raportului, cele mai serioase probleme se înregistrează la Serviciul Juridic, care este coordonat de un şef serviciu şi care, în cursul anului 2016, a funcţionat cu patru consilieri juridici şi un consilier, din totalul de opt funcţii de execuţie prevăzute în organigramă.

AGERPRES

print

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.