Aproximativ 50 de elevi olimpici la istorie şi disciplinele socio-umane, premiaţi de UPM Târgu Mureş

Universitatea „Petru Maior” (UPM) din Târgu Mureş, în parteneriat cu Inspectoratul Şcolar Judeţean Mureş, a premiat, luni, aproximativ 50 de elevi din judeţ care au obţinut premii la olimpiadele de istorie şi la disciplinele socio-umane.

Iniţiativa aparţine Departamentului de Istorie şi Ştiinţe Politice al UPM Târgu Mureş, a ajuns la a treia ediţie şi urmăreşte acordarea de premii şi diplome elevilor care au obţinut rezultate deosebite la olimpiadele şi concursurile naţionale de profil.

„Prin acest eveniment dorim să ne implicăm în încurajarea excelenţei în învăţământul preuniversitar şi să sprijinim eforturile elevilor şi cadrelor didactice în această direcţie. Premiile sunt acordate de universitate, care priveşte cu speranţă la tinerii cu potenţial din judeţul Mureş, în efortul de a sprijini şi prelua la un moment dat ştafeta dezvoltării comunităţii noastre”, a arătat lector universitar doctor Mihaela Boloş, directorul Departamentului de Istorie şi Ştiinţe Politice.

Preşedintele Senatului UPM Târgu Mureş, prof. dr. Cornel Sigmirean, şi prorectorul didactic, prof. univ. dr. Tatiana Dănescu, şi-au exprimat speranţa ca măcar o parte a elevilor care s-au distins prin premii la olimpiade şi concursuri naţionale să devină studenţi ai Universităţii „Petru Maior”, întrucât aceştia şi-au câştigat dreptul de a fi numiţi „elita învăţământului mureşean”.

Prodecanul Facultăţii de Litere, lector universitar dr. Dumitru-Mircea Buda, a arătat, în cadrul galei de premiere, că domeniul socio-uman traversează o criză la nivel european şi în România, de mai bine de un deceniu, fapt ce poate avea repercusiuni grave, întrucât va fi tot mai greu de înţeles ce se întâmplă în lume, dar şi ce se întâmplă cu fiecare, ca fiinţe creatoare.

„Vom fi nişte roboţei setaţi pe consum, pe manipulare, dacă nu vom lăsa istoria, filosofia, logica, dacă nu vom lăsa ştiinţele umane, ştiinţele politice sau literatura să ocupe spaţii cât mai largi în interioritatea noastră, să ne modeleze fiinţele, să ne configureze spiritul”, a arătat Buda.

La gala de premiere a olimpicilor au mai participat inspectorul şcolar Constantin Bogoşel, precum şi profesorii elevilor premiaţi. AGERPRES

print

Share

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.