Arestat preventiv pentru nerespectarea măsurilor de arest la domiciliu

La data de 17 iulie a.c., un tânăr, de 19 ani, a fost arestat preventiv pentru 30 de zile, de instanţa de judecată, pentru nerespectarea obligaţiilor impuse prin Încheierea de luare a măsurii arestului la domiciliu.

Inculpatul a fost trimis în judecată pentru săvârşirea a două infracţiuni de tentativă de tâlhărie calificată, o infracţiune de complicitate la tâlhărie calificată şi o infracţiune de furt calificat.

În fapt, în seara zilei de 29 aprilie a.c., tânărul de 19 ani, împreună cu alte 3 persoane, folosindu-se de bâte din lemn, au întrebuinţat violenţe asupra unui bărbat, care se afla într-un autoturism parcat pe marginea unui drum de câmp, din municipiul Reghin şi i-au

sustras obiecte de îmbrăcăminte, bani şi un telefon mobil, cauzându-i un prejudiciu în valoare de 3.500 de lei.

La data de 5 mai a.c., în jurul orei 23.00, pe strada Mărului, din Reghin, inculpatul, împreună cu alte două persoane, cu ajutorul unor bâte, au provocat distrugeri unui autoturism şi ulterior au atacat 3 bărbaţi, unuia dintre aceştia sustrăgându-i suma de 350 de lei şi alte bunuri pe care le avea asupra sa.

Ulterior comiterii infracţiunii de tâlhărie, în noaptea de 5/6 mai a.c., tânărul de 19 ani, împreună cu un alt bărbat, a pătruns prin efracţie, într-un garaj, de pe strada Iernuţeni, din Reghin, de unde au sustras mai multe bunuri electrice/electronice, obiecte de îmbrăcăminte/încălţăminte şi mai multe genţi.

Inculpatul a fost ridicat de poliţişti din cadrul Poliţiei Municipiului Reghin şi depus în arestul Inspectoratului de Poliţie Judeţean Mureş.

print

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.