Arestaţi pentru furturi din auto


Doi bărbaţi, din Tg. Mureş, ambii de 31 de ani, au fost arestaţi preventiv pentru 30 de zile, pentru săvârşirea unui furt din auto, la data de 12 februarie a.c.

Ieri, poliţiştii din cadrul Biroului de Investigaţii Criminale – Poliţia Municipiului Tg. Mureş au desfăşurat două percheziţii domiciliare la locuinţele unor persoane bănuite de comiterea unui furt din auto.

În fapt, din cercetări a reieşit că la data de 12 februarie a.c., cei doi bărbaţi ar fi spart geamul portierei unui autoturism şi ar fi sustras din interiorul acestuia o geantă de damă care conținea acte de identitate, carduri bancare, bani şi alte bunuri personale.

În urma activităţilor desfăşurate a fost probată activitatea infracţională a celor doi bărbaţi, fiind luată măsura reţinerii pe o perioadă de 24 de ore iar azi, 22 februarie a.c., Judecătoria Tg. Mureş a emis pe numele acestora mandat de arestare preventivă pe 30 de zile.

print

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.