main

vezi aici toate articolele Punctul PDF

Casa bună de la criză

imagine pentru Casa bună de la criză

Criza economică are şi aspecte pozitive pentru o parte dintre români. Este vorba despre cei care au pus bani la ciorap ca să îşi cumpere un apartament sau o casă nouă, iar acum au cea mai bună perioadă, o dată cu prăbuşirea pieţei imobiliare. Preţurile au scăzut vertiginos şi, mai mult, a crescut numărul celor disperaţi să facă rost de bani pentru acoperirea datoriilor. Se simte şi în activitatea agenţiilor imobiliare, care trebuie să se adapteze după criză.

Octavian Ispas, proprietarul unei agenţii imobiliare spune că preţurile continuă să scadă pe unele segmente şi că vor stagna abia spre sfârşitul anului. „La apartamentele vechi există o scădere uşoară, poate o stagnare la cele din zonele centrale şi din Cornişa. Cele din Mureşeni, Rovinari, Unirii, Aleea Carpaţi, sunt într-o uşoară scădere. Să nu ne mai aşteptăm la scăderile care erau înainte pentru că ajungem cât de curând la minimul istoric al acestor perioade, dar nici să nu ne aşteptăm să crească brusc preţurile. Se vor păstra la nivelul de jos o anumită perioadă de timp, de ordinul lunilor. După criză preţurile rămân la un nivel minim o perioadă destul de îndelungată", a susţinut Ispas. La apartamentele noi sau în curs de construire tranzacţiile sunt aproape blocate, iar mulţi proprietari nu vor să lase din preţ, deşi experţii se aşteaptă la o scădere şi pe acest segment. La terenuri sunt căutate cele care au utilităţile aproape, care se potrivesc şi pentru programul „Prima casă", dar cele care sunt departe de utilităţi sau de zonele rezidenţiale au preţurile în scădere. Preţurile la terenurile agricole din extravilan stagnează, la fel şi chiriile. Totuşi, din vară se aşteaptă o creştere a chiriilor, care va atinge un punct culminant în toamnă, când apartamentele vor fi la mare căutare în rândul studenţilor şi elevilor. Previziunile sunt destul de sumbre pentru cumpărători. „Cel mai repede se vor opri din scădere apartamentele vechi şi terenurile incluse în programul „Prima casă", începând din toamnă. Celelalte s-ar putea să intre în 2011 în scădere.

Acum este un moment favorabil pentru cumpărare

După introducerea certificatului energetic lumea va fi puţin dezorientată şi unii proprietari vor ceda. Din ce în ce mai mulţi au credite foarte mari şi nu le vor putea restitui sau sunt oameni de afaceri care au demarat o serie de investiţii, au luat credite şi nu le mai pot restitui, iar acum sunt înnebuniţi şi negociază nişte procente incredibil. Foarte mulţi oameni sunt în dificultate, unii lasă din preţ 10-15% faţă de preţurile de tranzacţionare pe piaţă. Oricum preţurile pe care le vedem în anunţurile de mică publicitate sunt cu 10-15% mai mari decât cele de tranzacţionare", explică Octavia Ispas.

Certificatul energetic, bani în plus

Marea spaimă a proprietarilor se numeşte acum certificatul de performanţă energetică, pe scurt, certificatul energetic. Documentul va fi obligatoriu în cazul vânzărilor şi închirierilor şi va intra în obligaţiile vânzătorului. Adam Petru, auditor energetic, spune că certificatul este bun în primul rând pentru cumpărători pentru că vor avea o imagine mai clară asupra imobilului. „Şi eu şi colegii mei suntem asaltaţi de cereri de audit energetic, eu zic că sunt suficienţi auditori pe piaţă", a susţinut Adam Petru. De altfel, acesta este şi motivul oficial pentru care obligativitatea certificatului a fost amânată. Iniţial, certificatul ar fi trebuit să devină obligatoriu de la1 martie, dar Guvernul a amânat adoptarea unei hotărâri în acest sens, din cauză că nu există suficienţi auditori, iar tranzacţiile ar fi astfel mult întârziate. Un certificat costă în medie 200 de euro pe apartament, preţ care variază în funcţie de auditor. Pentru cei care se înscriu şi sunt admişi în programul de reabilitare termică, certificatul este gratuit. „Certificatul se eliberează gratuit pentru apartamentele înscrise în programul de reabilitare termică şi este valabil o perioadă de zece ani, iar imobilele sunt incluse într-una din clasele A-G. La noi majoritatea apartamentelor sunt în clasa C-D, dar în urma reabilitării ajung la clasa B", explică Dorin Belean, consilier juridic din cadrul Primăriei Tîrgu-Mureş.

Drumul spre speculaţii şi pierderi

Pe de altă parte, agenţii imobiliari nu sunt atât de încântaţi de obligativitatea acestui document pentru că, spun ei, poate deschide drumul unor speculaţii. „Obligativitatea acestui certificat ne va afecta probabil câteva luni de zile, în primul rând pentru că auditorii care vor întocmi certificatele energetice vor specula preţurile, vor pune preţuri mai mari. Se va ajunge la 100-150 de euro pentru un apartament cu o cameră, 200-250 de euro pentru un apartament cu două camere şi 400 de euro la un apartament cu patru camere. Este un element de cost suplimentar, va afecta negocierea dintre cumpărători şi vânzători.

La tranzacţiile imobiliare de închiriere, este o aberaţie fără margini să ceri un asemenea certificat energetic. Oricum cei care au apartamente şi le dau în chirie înregistrează destul de greu contractele la administraţia financiară. În aceste condiţii, se va reduce drastic numărul de contracte care vor fi înregistrate şi statul va pierde foarte mult", ne-a declarat Octavian Ispas. Diferenţe vor exista totuşi şi în preţ, un apartament izolat putând costa cu 1.000-2.000 de euro mai mult decât unul neizolat.


Raluca Maria Cret
2010-03-09
Economic
0 comentarii print
sec img
Qleste logo
Blogul lui Catalin Heghes
Agonia lui KaPlaZ