„Protest internaţional privind limitarea investigării crimelor comunismului în România. 100 de personalităţi anti-comuniste internaţionale îi cer premierului Emil Boc să permită IICCR să investigheze în continuare crimele comise de reprezentanţi ai regimului comunist".

Aşa suna o ştire din 1 martie aruncată pe site-ul realitatea.net undeva în josul paginii. Acum, e adevărat că-i mult, mult mai interesant (pentru cine? ) ce zice Iliescu despre fugarii din PSD, sau dacă şi cât de bolnav e preşedintele Băsescu şi evident, că-i musai să ştim dacă Ludovic Orban s-a gândit bine şi va candida sau nu la fotoliul din fruntea turmei liberale. Printre atâtea informaţii interesante, percutante şi cu efecte indiscutabile asupra vieţii şi a bunăstării noastre, o astfel de ştire despre comunism, crime şi investigaţii nu-şi avea locul. Nimic nu-i nou, fiindcă de 20 de ani încoace am tot aruncat sub preş mizeria comunistă, încercând să ne prefacem că ne va fi mai bine dacă uităm. Greşit. Ca să scapi de praf, faci praf şi abia apoi curăţenie. Şi ce-i cu asta? Se întreabă mulţi, ce am fi câştigat dacă-i arătam cu degetul pe comunişti şi îi ardeam în piaţa publică? Am fi scăpat de metehnele comuniste, de incompetenţa promovată de la mic la mare, sau mă rog, invers, de foştii securişti şi de cei care au făcut flotări în faţa şefilor de partid? Nu vom şti niciodată, fiindcă i-am lăsat pe comunişti să ne conducă în continuare, să fie porta-vocea cetăţii, să ne educe copiii, să ne dea lecţii.

Degeaba strâmbăm din nas scârbiţi de ceea ce ni se întâmplă. România de astăzi e a lor şi nu va fi în vecii vecilor a noastră dacă nu vom face ceea ce trebuie. Să ne asumăm trecutul, să îl privim în faţă, să ne scuturăm de praf şi abia apoi să mergem mai departe. Asta dacă mizeria nu ne ne-a intrat prea adânc în epidermă.