Tortul DJP la mezat

Pentru a-şi face temele de casă faţă de Guvern, privind OUG 63/2010, Consiliul Judeţean Mureş, într-o primă fază a restructurat Direcţia Judeţeană de Pază Mureş cu cca 200 de persoane. Cu toate că au existat voci care au susţinut că este singura direcţie subordonată CJ Mureş care se autofinanţează şi, prin urmare, nu ar trebui „atinsă", decizia executivului a fost fără echivoc. Am subliniat mai sus că este vorba de o primă fază, deoarece sunt voci care susţin că începând cu data de 1 ianuarie 2011, DJP Mureş s-ar putea desfiinţa, ceea ce ar însemna încă 130 de persoane disponibilizate sau, în cel mai bun caz, preluate de societăţile private.
Imediat după anunţarea acestor decizii, care înseamnă şi rezilierea a peste 50% din contracte, bătălia între firmele private pentru acapararea pieţei n-a încetat. S-a mers pe toate fronturile: trafic de influenţă, implicarea mediului politic, oferte sub preţul pieţei, poate chiar şi plicuri cu „verzişori".
Iată cine sunt câştigătorii şi în ce proporţie:
Gombos a luat 50%
Gombos Security a luat 16 contracte, adică exact jumătate din contractele la care DJP Mureş a renunţat. Majoritatea sunt primării de comună din judeţ. Trei dintre contracte au fost luate de Tiger Security, patru de Lex Guard Security din Reghin, un contract de Pretorian Security, unul de către BS Guarding, unul de I.D. Security, iar celelalte au fost luate de câteva societăţi din Bucureşti.
Deoarece contractele cele mai bune, care sunt estimate la cca 200.000 de lei/lună, încă nu au fost reziliate, „bătălia" cea mare se va da după data de 1 ianuarie, atunci când DJP Mureş ar putea rămâne fără obiectul de activitate.
Ce pierd şi ce câştigă privaţii
DJP Mureş este o direcţie din cadrul CJ Mureş, care funcţionează ca societate non profit şi care nu este nici plătitoare de TVA. Societăţile private, care sunt plătitoare de impozit pe profit, de impozit de dividende, şi bineînţeles TVA, au preluat contractele cu aceleaşi sume. Mai mult, o altă ordonanţă a ministrului Boc a obligat administraţiile locale să-şi reducă cheltuielile cu 20% şi contractele în cauză. Deci, la un simplu calcul, din aceste contracte veniturile societăţilor private în comparaţie cu DJP Mureş s-au diminuat cu cel puţin 40%. Astfel, singura posibilitate de a nu lucra în pierdere este nerespectarea caietului de sarcini prin diminuarea numărului de paznici, a maşinilor care patrulează satele şi a altor trucuri pe care în complicitate cu instituţiile de stat le pot face. Singurul avantaj este acapararea pieţei şi semnarea altor contracte cu societăţile private din zonă.
„Din păcate nu s-a respectat nici măcar cel mai simplu principiu, şi anume cel al bunului-simţ, totul s-a făcut pe fondul nesimţirii. Am luat legătura cu unii primari care m-au refuzat în mod elegant şi mi-au spus ca au primit „ordin de sus" să facă contract cu o amumită firmă care a şi luat majoritatea contractelor" Ballai Alexandru, director BS Guarding.
„Noi vom încerca să păstrăm oamenii, chiar să le dăm un salariu mai bun. Dar dacă omul vrea să plece sau nu-şi face treaba eu nu-l voi putea ţine şi nu mă obligă nicio lege. Având în vedere că DJP nu este plătitoare de TVA, iar administraţiile locale au fost obligate să-şi reducă cheltuielile cu 20%, noi practic am pierdut la aceste contracte faţă de DJP 44%. Cu toate astea în unele locuri vom încerca să mărim salariile. Nu este rentabil, dar facem o muncă în folosul comunităţii şi pentru a acapara piaţa. Este şi asta un aspect important într-o afacere" Gombos Atilla, director Gombos Security
„Susţin în continuare că DJP Mureş se autofinanţa şi, prin urmare, nu s-a făcut nicio economie la buget prin restructurare. Cu toate acestea, ne-am supus deciziilor CJ Mureş, invitând mai multe societăţi private pentru a depune oferte. Primarii şi a managerii societăţilor în cauză au decis cu cine să facă în continuare paza", Nagy Petroniu, director DJP Mureş.
„Eu am susţinut şi în plen că această societate care se autofinanţa nu trebuia desfiinţată. Mi se pare că executivul s-a spălat pe mâini în faţa solicitărilor de restructurare a personalului din partea Guvernului poate cu singura societate din subordine care funcţiona fără să ceară un leu de la buget", Mihail Poruţiu, consilier judeţean, conferinţă de presă Agenda 2009.






cs 2010-09-04 07:23:11
de curind Gombos a facut cunostinta cu batuta tiganeasca...la Sinpaul rromi lau pus la punct fugeau ca la sport prin boscheti ,gombos cu oamenii lui ,iau spart fata ,au rupt pari pe ei, iau spart masinile si iau dat olectie de moralitate fraierlului
sile 2010-09-03 22:04:56
asta este sprijinit de primul vanator al judetului mos gorila ,seful rmds al judetului impreuna cu alba ca zapada sefa consiliului care se baga in sama pentru el , doneaza din greu saracu.
marele vanator care a tradat tara si judetu a plecat saracu in america ,si din cauza alcoolului a fost teleportat acasa de urgenta,dar culmea a ajuna sef la rmds, unde face legea ,zice el ,dupa ce ia dreptul ce i se cuvine.a promovat non valori ca si el ce este .la tradat si pe fostul prefect care la ajutat ,asta este mos gorila.
Pista 2010-09-01 12:43:16
acest acoolist care are permisul suspendat ca a condus beat, armele de vanatoare la-u luat Politistii ,pentru comportament model........
masina lui mazda este accidentata total karos , asa a lovit si mecedesul a lui drogatul istvanka si au pus alt sofer ca de fiecare data
Nagy 2010-09-01 12:37:46
Caracatița in stil Muresean,
Toata lumea inteleapta stie cum a evoluat acest om ,de la țepar si bataus notoriu, recuperator cu acte in regula {a fost retinut de Poliția Econmica} a fost gasit in garajul lui marfa pe care a adus-o prin vama din Ungaria pentru un Galatean.
Accensiunea lui Politica a inceput cînd s-a speriat de doctorul paranoic Benedek ,care strîngea de gît pe cine apuca ,conducerea partidului l-a cooptat sa-i sperie pe saracii Doctori.Dupa ce a ajuns mare politician ,sau infratit pe acolo cum au putut ,dupa impartirea cîtorva femei usoare , au prizat si au fumat jonturi,sau inrudit de acolo este aceasta sustinere care este demna de un film American despre Mafie,tentaculele lor ajungînd pîna unde are nevoie acest Mafiot.Telefoane inrosite de la apeluri date pentru el in toate structurile posibile.Daca ne uitam bine ,este un abonat al Banului Public stînd ca o Căpusă in coasta Primăriilor ,sugănd de la săracii Contribuabili Banii aceea putini care îi au,fiind mîna in mîna cu Primarii ,primeste banii fără să presteze serviciile.
csongi 2010-09-01 10:37:32
ha ha ce fraieri ne credeti ,totul a fost facut dinainte ,cand sa licitat ,totul era aranjat gombotzu stia ce urmeaza a facut jocurile ,si dupa aceea a primit ordin directoru djp ,de la cei care osa -l lasa fara loc de munca in curind ,SAI CEDEZE GOMBOTZULUI CONTRACTELE
cosmin 2010-09-01 08:58:45
mafie adevarata, piticul atomic a lovit iarasi, oare cum ii prosteste pe oamenii politici ? cu curve si prafuri?caracter de politicean................
cosmin 2010-09-01 08:58:09
mafie adevarata, piticul atomic a lovit iarasi, oare cum ii prosteste pe oamenii politici ? cu curve si prafuri?caracter de politicean................
istvan 2010-09-01 07:52:47
Ce va mirati oameni buni ,acest infractor de bun comun ,care are sprijin politic de la niste oameni care au acelasi caracter ca si el, se pot vedea des la restaurantul Majestic ce-i care fura din banul public regulat,referitor la tort este de căcat sper sa-l mănince toti cei care la-u ajutat, si se duc la fund impreuna.