Arhivă :: Publicaţia 14/2005 :: Sighişoara
Hochland topeşte brânza şi întăreşte profitul

Investiţia germană de la Fabrica Hochland din Sighişoara, unde se produce brânză topită, s-a dovedit a fi un succes. Producţia acestei fabrici acoperă 70% din necesarul pieţei româneşti, având însă capacităţi suficente pentru acoperirea întregii pieţe. Hochland mai are o fabrică la Sovata unde lucrează 138 de angajaţi. La fabrica din Sighişoara lucrează direct 148 de persoane şi 157 de colectori de lapte la centrele aflate în împrejurimile oraşului. Laptele provine de la un număr de 5 600 de producători din judeţele Mureş, Sibiu şi Braşov, care sunt structuraţi în două categorii. Prima, care reprezintă un procent de 85% dintre aceştia, este formată din ţărani ce vând individual fabricii sub 50 de litri pe zi. Cea de-a doua este constituită din fermieri (15%) ce produc între 50 şi 1000 de litri zilnic. Fabrica joacă un rol important în susţinerea producătorilor de lapte din zona înconjurătoare Sighişoarei. Pentru producerea brânzei topite în diferitele ei forme este necesară prelucrarea materiei prime denumită brânză Cedar. Pe piaţa din România se găsesc şi alte sortimente cum ar fi caşcaval clasic şi afumat sau produse importate în cadrul concernului, cum sunt Almete, Patros şi două tipuri de camembert. Aderarea la Uniunea Europeană în 2007 va atrage după sine şi obligaţia de respectare a legislaţiei europene. Aurel Haţiegan, şeful compartimentului de logistică şi transport lapte, a precizat că aderarea nu va însemna eliminarea micilor producători. Interesul fabricii este să modernizeze structura de colectare pentru ca până în 2006 centrele unde se aduce laptele, să corespundă normelor europene. Dânsul a mai precizat că o mare parte dintre centre sunt la standarde europene, celelalte trebuind să ajungă la acelaşi nivel în timpul care a rămas.





