Arhivă :: Publicaţia 14/2005 :: Sighişoara
Un truditor pe ogorul artei: Wilhelm Fabini
De-a lungul timpului a realizat opt expoziţii personale în ţară şi străinătate, lucrările lui afându-se în numeroase colecţii de stat şi particulare din Europa şi America. Stilul lucrărilor lui a fost catalogat de către de criticul Rohtrau W. Reich, a fi undeva între figurativ şi abstract, fiind compus din forme arhetipale. De asemenea, R.W. Reich consemnează folosirea unui procedeu original în prelucrarea ceramicii. În domeniul creaţiei, Nicolae Argintescu-Amza, comentând lucrările intitulate "ceramică experimentală", afirmă că acestea sunt surprinzătoare şi captivante, artistul "deschizând noi drumuri de stilizare decorativă, inedită şi elegantă". Artistul W. Fabini a fost trecut în Dicţionarul artiştilor români contemporani şi în Enciclopedia artiştilor români.
Sub ocrotirea Sf. Florian
Casa părintească a artistului, în care locuieşte în prezent este situată în strada Ilarie Chendi, într-o zonă ce a fost locuită mult timp de saşi. Unii istorici sunt de părere că aici s-ar fi stabilit prima dată saşii, de-a lungul firului de apă al râului Şaeş, cetatea fiind folosită doar ca punct de refugiu, iar ulterior a fost populată. W. Fabini îşi aminteşte că în copilăria lui acest cartier era locuit numai de saşi. În 1934 erau înregistraţi ca locuitori ai oraşului peste 5.000 de saşi, 3.000 de români şi 2.000 de unguri. În anul 2002 erau peste 24.000 de români, 5.900 de maghiari şi 580 de saşi.
Casa în care locuişte W. Fabini este plăcută şi primitoare, fiind decorată în spiritul tradiţiei săseşti, ce aminteşte de timpuri care au apus de curând, odată cu emigrarea populaţiei germanice în ţara de origine. Ca orice artist care se respectă ne arată atelierul în care îşi petrece mult timp. Ne mărturiseşte că, pentru el, acest loc a fost asemenea unui turn de fildeş, în care s-a refugiat în timpul perioadei comuniste. Atelierul este o construcţie separată de restul casei şi are două încăperi dintre care cea mai mică este destinată bibliotecii, pe rafturile căreia se găsesc numeroase cărţi şi reviste din domeniul artei. Cea de-a doua încăpere, mult mai spaţiosă, este destinată muncii artistice. Aceasta din urmă este dominată de o statuetă din lemn, reprezentându-l pe Sfântul Florian, patronul celor care lucrează la cuptoare de foc, despre care artistul ne spune că a găsit-o în podul casei părinteşti. În acestă încăpere se află mai multe colecţii de obiecte sau creaţii de ceramică printre care şi un bust al lui Hermann Oberth, părintele cosmonauticii, care a fost surprins într-o atitudine gânditoare.
Pe tărâmul artei
În decursul timpului, W. Fabini şi-a format o părere proprie despre artă, considerând că ea satisface în primul rând nişte nevoi personale, ce pot fi catalogate drept "egoiste". Munca creativă l-a transformat şi l-a ajutat să înţeleagă mai bine lumea şi mai ales propria persoană. De-a lungul timpului, cât a fost instructor la Clubul Copiilor, a insistat ca participanţii să se perinde la cât mai multe cercuri, pentru că în viaţa lor profesională experienţele pe care le vor fi dobândi le vor fi de folos. În prezent, nu mai comunică foarte mult cu lumea artistică şi nu pare să-l afecteze prea mult acest lucru. Ne explică că în perioada 1965-1975 a participat la multe expoziţii, considerând acest timp drept un moment de renaştere al artei în România. După aceea a ajuns să decadă, lucru ce l-a făcut să se retregă în universul atelierului său. Consideră că nu trebui să-ţi jertfeşti viaţa pentru un ideal în artă, ci din contră arta trebui să crească din viaţa reală.
